„Cine din noi va muri,
Înainte ca trupul să-i moară?”
Noi Nu – Nicolae Labiș
Anda a ars incredibil de puternic, iar viața sa a fost un amalgam prea condensat de momente de fericire și nefericire, secvențe în care destinul a ridicat-o în lumină alternând cu altele când a lovit-o aspru. A avut o putere impresionantă de a o lua de la capăt, mereu și mereu, fără a obosi vreodată, nedându-se niciodată bătută, depășind cu o uluitoare tenenacitate chiar și împrejurările în care lacrimi fierbinți îi brăzdau obrajii și sufletul.
Energia nemărginită și vocea plină de bucurie au dispărut pentru totdeauna la data de 15 august 1992, când, după o lungă suferință, Anda Călugăreanu a fost răpusă de cancer. Avea 45 de ani.
Strada pe care a locuit și unde a murit Anda Călugăreanu îi poartă, azi, numele
Suflet de copil
Anda Călugăreanu, pe numele său adevărat Anca Miranda Călugăreanu, s-a născut în București, la data de 24 octombrie 1946. Mama sa, Mașa, de la care a moștenit multe calități, era o armeancă brunetă, energică și simpatică, debordând de viață, simț al umorului și un șarm special.
Nu a avut o adolescență fericită, părinții săi despărțindu-se pe când ea era elevă de liceu, astfel că a rămas cu tatăl ei, Teodor, iar sora sa, cu mama. De la tatăl său, care era ofițer, a primit o educație foarte severă. Ambii părinți s-au recăsătorit, iar cele două fiice păstrau legătura și aveau relații de bune surori. Într-un interviu din 1990, Anda Călugăreanu povestește despre acei ani: „Tata era ofiţer de carieră şi nu prea avea ochi pentru îndeletniciri histrionice. Mama, în schimb, era o fire exuberantă, adora teatrul, avea un cult pentru Marietta Anca (actriță cunoscută în perioada interbelică), de altfel mi-a şi ales un nume care s-o evoce, pare cam preţios, Anca Miranda. Botezul pe scenă mi l-a făcut Mircea Crişan, într- un spectacol de varietăţi. A zis: Anca Călugăreanu nu se poate, sună rău, Anda să fie, şi Anda a rămas.”
Prima sa apariție mai importantă a avut loc la Sala Palatului din Bucureşti la vârsta de 19 ani, în 1965, împreună cu formația „Sincron” care îl avea ca leader pe Cornel Fugaru. La începuturile activității sale artistice a cochetat cu șansoneta, ea vorbind foarte bine limba franceză. A interpretat emoționante melodii din repertoriul renumitului Salvatore Adamo, cum ar fi „Tombe la neige”, înregistrând un succes extraordinar.
Ca interpretă de muzică ușoară a participat la numeroase festivaluri și turnee în țară și în străinătate. În anul 1968, datorită popularităţii sale, Anda Călugăreanu, alături de Luminiţa Dobrescu şi Mihaela Mihai, reprezintă România, în cadrul celei de-a II-a ediţii a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur de la Braşov, unde este distinsă cu Menţiune. Tot în anul 1968, obţine Premiul I la Festivalul prieteniei de la Berlin, locul I la Festivalul Polbit de la Budapesta, şi Premiul III la Festivalul mondial al tineretului şi studenţilor de la Sofia. În anul 1972 a luat parte la Festivalul de muzică ușoară românească Mamaia – ediția a VII-a, alături de Aurelian Andreescu, Doina Badea, Corina Chiriac, Mihai Constantinescu ș.a., câștigând Premiul pentru interpretare.
Inimă îndrăgostită
Anda Călugăreanu frecventa Biserica Armenească de pe Bulevardul Carol, fiind cunoscută ca o bună enoriașă. La acest locaș bisericesc s-a cununat în anul 1967 cu actorul Dan Tufaru, an în care Anda se lansase deja, iar Tufaru era un actor cunoscut. Erau într-o relație de perfectă armonie, dând naștere în 1977 unui copil, Ioana, nași fiind celebrii actori Mitică Popescu și Leopoldina Bălănuță. În mod cu totul neașteptat, mariajul lor s-a destrămat, Dan Tufaru părăsind-o, eveniment care a prăbușit-o, provocându-i un adevărat șoc, despărțirea fiind o mare dramă a existenței sale.
Anca Pandrea, bună prietenă cu Anda, povestește: „Anda Călugăreanu era o persoană tonică, activă. Cu toate astea, atunci când a părăsit-o Dan Tufaru, s-a prăbuşit. A făcut un şoc şi a fost internată în spital. Şi-a revenit şi chiar a reuşit in cele din urmă să-şi refacă viaţa, dar totuşi Tufaru a fost marea dramă a existenţei ei”.
În mod admirabil Anda și-a refăcut viața alături de Alexandru Medeleanu, economist de profesie, care i-a devenit al doilea soț. Acesta relata într-unul din rarele sale interviuri despre prima întâlnire cu Anda: „Lucram la Magazinul Victoria, eram economist.
O cunoşteam pe Monica Ghiuţă, era clienta noastră. Intr-o zi a adus-o şi pe prietena ei, Anda, să cumpere ceva de la Victoria. Am stat de vorbă cu ea o oră. Era simpatică. Mi-a plăcut tare mult. Am invitat-o la o plimbare cu maşina, la Snagov. Mi-a răspuns: «Vin cu mare plăcere. Dar să ştii că noi suntem două». Ştiam că are o fată, dar nu mă deranja. La scurtă vreme m-am mutat la ea. Ne-am căsătorit abia după trei ani, in 1986.”
Întotdeauna a luat-o de la capăt
Anda Călugăreanu a încercat de mai multe ori să intre la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, dar va reuşi abia în 1984.
Visul vieții ei a fost, cu certitudine, teatrul. Florian Pittiș, care era unul dintre cei mai buni prieteni ai Andei, avea să confirme: „A dat de nenumărate ori examen la teatru și, de fiecare dată, era respinsă din cauza înălțimii. Dar nu s-a lăsat până n-a intrat. Orice i se întâmpla în viață, nu voia să se știe că suferă. N-am văzut-o niciodată plângând. Extraordinar om, prieten, coleg, artist, soție, mamă. Blestemul vieții ei: întotdeauna a luat lucrurile de la capăt”.
Despre acest episod al vieții sale Anda spunea: „Am avut norocul să prind un timp clasa lui Octavian Cotescu; ne-am încheiat pregătirea sub conducerea lui Mihai Mălaimare, care a preluat clasa, după… De aici s-a născut momentul “Clovnii”… Voiam să spun însă că lucrul cel mai important pe care mi l-a dat Institutul a fost acela că m-a ajutat să mă cunosc. Să știu ce pot. Cât pot. Să-mi cunosc limitele. Altminteri, cine știe, aș fi putut să mă supraevaluez, şi ar fi ieșit rău. Era destul de târziu când m-am hotărât să mă pun în acest fel în ordine cu mine însămi, poate că a intrat în calcul și o doză de îngrijorare pentru viitor, de responsabilitate faţă de copil… Dar am luat şcoala foarte în serios. Am fost şefă de promoţie, cu excepţional. Au fost vremuri grele, dar minunate.”
Trio muzical și o chitară
O perioadă destul de îndelungată, Anda Călugăreanu a format împreună cu soțul său, Dan Tufaru și Florian Pittiș, un trio muzical care, în regia apreciatului Alexandru Bocăneț, a constituit unul dintre punctele de atracție ale spectatorilor de estradă ale televiziunii. Despre acest trio, Florian Pittiș a consemnat spre neuitare: „Ciclul acela a apărut dintr-o joacă a noastră de Revelion. Alexandru Bocăneț a avut ideea să petrecem Revelionul la el acasă, eu, Dan Tufaru și soția lui, Anda Călugăreanu. Am hotărât să fim deosebit de eleganți, să nu punem muzică, să închidem radioul, televizorul, să scoatem telefonul din priză și să dăm, fiecare din noi, tot ce avem mai bun. Și ne-a ieșit seara atât de bine, că am hotărât să o repetăm pentru televiziune. Tudor Vornicu ne-a dat mână liberă. Totul s-a făcut cu dragoste, din dragoste. Nimeni nu ne-a spus nimic, chiar dacă vremurile erau cum erau. Au fost momente irepetabile”.
În anii 70, asemenea multor tineri, Anda Călugăreanu a trăit influența curentului „flower power” în acea perioadă rebelă și colorată din punct de vedere ideologic. E momentul în care, artista schimbă macazul de la pop la folk.
Într-un interviu acordat revistei „Litoral“ în 1976, artista declara: „Pur şi simplu a venit o vreme când mi-am dat seama că e cazul să-mi hotărăsc singură soarta, să-mi aleg eu însămi versurile care-mi plac şi să compun o muzică potrivită gândurilor şi preocupărilor mele. Adevărat, n-a fost uşor să renunţ la mijloacele facile de expresie de dinainte, în favoarea unor lucruri de calitate, cum sunt, sper, cele pe care le fac acum. Asta nu înseamnă că tot ce am făcut înainte a fost prost. De-ar fi fost aşa, n-aş fi avut puterea să merg mereu înainte. Iar, în ce priveşte mult-discutata mea trecere de la muzica uşoară la cea folk, fie-mi permis să cred că a fost, da, un act de curaj“.
Pe la Cenaclul Flacăra cânta compoziții proprii sau a altor interpreți, pe versuri ale unor mari poeți români sau străini. Citea foarte mult, iubind lirica de calitate. Creațiile sale probează, fără echivoc, pasiune, credință și dăruire. Nu poate fi uitată compoziția pe versurile lui Nicolae Labiș pe care Anda o interpreta cu un neimitat amestec de sensibilitate și revoltă:
„Parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza.
Generații secate se sting
Tinerii râd către stelele reci.
Cine-și va pierde credința-n izbândă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?
Cine din noi va muri
Înainte ca trupul să-i moară?
Cine-o să-și lepede inima-colb,
Insuportabil de mare povară?
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!”.
Mircea Vintilă: „Atât de frumos era acest cântec şi atât de semnificative versurile, încât nu aveai cum să nu participi. Şi îi făcea şi ei mare plăcere şi să-l cânte, şi să fim şi noi alături de ea. În drumul ei spre şi prin lumea folkului a fost susţinută de Florian Pittiş. A contribuit la asta şi Dan Andrei Aldea, un muzician formidabil, care i-a şi orchestrat multe dintre piese. Ea singură şi-a cumpărat o chitară foarte bună, cu 12 corzi, la care exersa tot timpul. Am învăţat-o şi noi, cei din jurul ei, şi Dan Aldea, şi mulţi alţii. Ea îşi compunea cântecele pe diferite versuri de poeţi consacraţi şi… cânta şi texte special făcute pentru o anumită melodie. Ajunsese să-şi compună singură.”
În anul 1990, împreună cu Liana Săndulescu și Luminița Dumitrescu, a început o emisiune pentru copii, cu genericul „Club Anda”. Conducea cu multă grație emisiunea încât lăsa impresia că era una cu puzderia de copii care o asaltau. Era fenomenală cum se prostea cu fiecare pitic în parte, cu câtă drăgălășenie vorbea cu toți. Deși difuzată doar o dată pe lună, emisiunea s-a bucurat de un mare succes în rândul copiilor, dar din păcate cineva a decis să-i pună stop.
Viaţa sa părea un zbor neîntrerupt
La 45 de ani, viața Andei Călugăreanu părea că intră pe un făgaș bun: îşi găsise un om alături de care avea sufletul împăcat, iar lumea divertismenului o răsfăţa cu noi şi noi proiecte. Însă, în martie 1992, la întoarcerea dintr-un turneu în Israel, Anda se simte rău şi ajunge la spital.
Monica Tripon, una dintre apropiatele artistei, mărturisește: „Trebuia să plece la începutul lui aprilie într-un turneu în Israel. Acuza mereu o răceală, o jenă la respirat, nu mai suporta fumul de țigară. Muncea îngrozitor de mult, muncea la teatru, muncea acasă. Gătea, spăla, călca, cârpea și-i plăcea să facă ea toate astea pentru că le făcea perfect, cu o dragoste și o dăruire de care numai ea ar fi fost în stare. Dar atunci era obosită și starea ei de indispoziție o punea pe seama oboselii. Îmi spunea de atâtea ori: Doamne, cât aș vrea să nu mai plec în Israel, deși știa ce bucurie îi făcea să vadă lumea. Și totuși a plecat, pentru că Anda nu dădea niciodată înapoi.”
La spital ajunge cu soțul, Alexandru Medeleanu, unde i s-a făcut o radiografie. „În 1992, a plecat in Israel într-un turneu cu Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Au stat acolo timp de zece zile. Când s-a întors, m-am dus s-o iau de la aeroport”, povestește Alexandru Medeleanu. „Mi-a zis doar atât: «-Tati, nu mă simt deloc bine…». Am ajuns acasă şi tot rău îi era. Nu suporta deloc curentul. Am chemat un medic, a consultat-o şi ne-a zis că este vorba despre o răceală. I-a prescris penicilină, dar nu i-a folosit la nimc. În continuare, se simţea tot mai rău. Până la urmă, am dus-o la spital, la Elias. Pe unul din plămâni se vedea o pată de mărimea unei monezi de 5 lei.”
Dusă la spitalul de plămâni i-au făcut o analiză destul de traumatizantă. Era ca un fel de operaţie. A durut-o foarte tare şi trei zile a expectorat sânge. Peste o săptămână, când urmau să primească rezultatul la investigaţie, li s-a spus că analiza se pierduse. Anda n-a vrut să repete investigaţia.
Soţul o duce la un spital în Grecia, unde medicii îi spun că are cancer. Răvăşită, Anda a încercat să se sinucidă, băgându-şi o batistă în gură. A salvat-o soţul. Alexandru Medeleanu: „Ne minţeam unul pe altul. Ne făceam că nu ştim. Avea dureri aşa de mari, încât nici eu nu mai suportam. Mă simţeam inutil. La un moment dat, cedând nervos de pe urma suferințelor îngrozitoare pe care era silită să le îndure, a încercat să se sinucidă. Era păcat să moară aşa. După ce a venit din Grecia, un poliţist mi-a zis să-l caut pe biofizicianul Carol Przybilla. Tot el l-a tratat şi pe Ceauşescu de cancer la prostată. Avea 80 de ani atunci. Treceau zilele şi nu dădeam de el. Era de negăsit. După vreo trei săptămăni am reuşit să dau de el. I-am dat un telefon, i-am zis despre ce este vorba şi m-a primit. Razele aparatului său puteau să înmulţească celulele bune şi să le omoare pe cele bolnave. Ministerul de Interne îi făcuse un aparat şi mai bun, care era folosit doar in cazuri deosebite. Cu ajutorul unei cunoștințe, am reușit să-l sun pe Virgil Măgureanu, șeful Serviciului Român de Informații (SRI), şi el ne-a ajutat să luăm aparatul. Am început tratamentul acasă la noi. Avea dureri foarte mari, se tăvălea pe jos. La două zile după tratament, însă, îi dispăruseră durerile. Am început să sperăm, deşi Przybilla ne spunea că este în continuare foarte grav. Anda ajunsese să respire doar cu un sfert din plămân.”
Ioana Tufaru, o preferată a emisiunilor mondene, a avut de nenumărate ori prilejul de a povesti despre acele zile când ea la cei 14 ani ai săi, asista neputiincioasă la chinul Andei: „Mama a luat-o foarte în joacă cu toată povestea. Foarte târziu s-a aflat că avea de fapt cancer. Ea zicea «Ei, sunt răcită…» Avea tot timpul o răgușală în gât, tot timpul a dat-o pe seama unei răceli. Și de fapt, când a ajuns să i se pună un diagnostic, în final, a fost vorba de cancer. Prea târziu, nu s-a mai putut face nimic, era deja metastază.”
Cum a fost sfârşitul? Alexandru Medeleanu rememorează: „La 14 august 1992, Carol Przybilla ne-a recomandat să mai facem o radiografie la plămân. Am făcut-o şi ne-a dat verdictul: dacă mai rezistăm patru zile, gata, am scăpat! A doua zi, la ora 5 dimineaţa, Anda a murit. Am stat cu ea până în ultima clipă. Ultimele ei cuvinte au fost «Tati, fă în aşa fel ca, după moartea mea, lumea să nu mă uite!» Mi-a mai zis în ce să o îmbrac şi să am grijă de Ioana. A murit pe canapea, în braţele mele.”
Monica Tripon: „Ce naivi am fost toți care am crezut că Anda nu știe ce are! Ce senzație cumplită am acum, când îmi dau seama că mila și dragostea față de cei apropiați o făceau să-și ascundă durerea! Încercam să o păcălim (după ce rezultaatele analizelor dovediseră clar că e vorba de cancer) că e ceva trecător și ea se prefăcea că ne crede și glumea cu noi, râdea… Câtă durere putea fi în râsul acela!
Și-a jucat rolul perfect până la capăt deși, cu toată suferința aceea cumplită, credința în Dumnezeu îi mai dădea speranța într-o minune. (…) Și-a chemat soțul și pe fiica ei, Ioana, și cu o putere fantastică le-a comunicat ultimele dorințe. A spus să fie îmbrăcată în costumul ei de scenă cel mai drag, să i se pună la gât șalul alb… și trupul să-i fie așezat la Bellu, printre artiști. A adormit cu lumânarea în mână, în brațele soțului pe care l-a iubit atât de mult, împăcată cu Dumnezeu și cu lumea, și frumoasă, așa cum și-a dorit să fie până în ultimul ceas.”
Aşa s-a stins, pe 15 august 1992, de ziua Sfintei Maria, rapid şi cu un ultim licăr, incandescenta stea Anda Călugăreanu.
La malul mării lumea muzicală era preocupată de o nouă ediție a Festivalului de la Mamaia. În timpul spectacolului, pe scenă a pășit Ştefan Bănică Jr. care a dat cumplita veste. S-a făcut liniște și publicul s-a ridicat în picioare pentru a păstra un moment de reculegere.
Ultimele lacrimi
Mii de admiratori, printre care multe celebrități ale scenei românești au însoțit-o pe Anda Călugăreanu pe ultimul drum. Funeraliile ei, desfășurate în ziua de 19 august 1992, au fost comparate cu ale Mariei Tănase. Era o zi superbă, cu soare și timp frumos.
Monica Tripon:„Nu 20.000 de oameni au petrecut trupul Andei Călugăreanu pe ultimul drum. 200.000 de oameni, cel puțin, au venit să-și ia rămas bun de la ea și să-i aducă un ultim omagiu de luni dimineața și până marți la prânz la Biserica Sf. Silvestru. Au venit oameni simpli, copii, tineri și bătrâni în cârje din București și din toată țara, pentru că lor le-a cântat și lor le-a înfrumusețat viața prin râsul și jocul ei. Și ei, oamenii simpli și copiii pe care-i iubea cu o iubire de care numai ea era în stare au venit să-i ofere ultimele flori, ultimele cuvinte de dragoste.”
Când porțile Bisericii Silvestru s-au deschis la ora 8:00, în jurul clădirii se strânseseră deja zeci de oameni. Numărul lor a crescut într-un ritm amețitor, în preajma prânzului biserica fiind asaltată de circa 3000 de persoane. S-au format adevărate cozi, lungi de câteva zeci de metri, fiecare trebuind să aștepte în plin soare aproximativ o oră pentru a putea ajunge în dreptul sicriului înconjurat cu flori.
La ora 11:00 au început să sosească foștii colegi ai Andei, Tamara Buciuceanu, Alexandru Arșinel, Stela Popescu, Ștefan Bănică, Hamdi Cerchez, Maria Ploaie, Eusebiu Ștefănescu, Bițu Fălticineanu, Florian Pittiș, Anca Țurcașiu ș.a. Slujba s-a ținut începând cu ora 14 cu megafoane amplasate în jurul bisericii și a durat o oră.
Apoi, cu mare greutate, din cauza presiunii permanente a oamenilor, trupul neînsuflețit al actriței a fost urcat într-o furgonetă care a pornit spre Cimitirul Bellu precedată de o mașină a poliției și urmată de o Dacie în care se aflau rudele apropiate. La cimitir, slujba de pomenire a fost ținută de părintele Galeriu care a făcut eforturi uriașe pentru a ține în ascultare pe credincioșii și curioșii veniți să o vadă pe Anda. „Intrucât s-a zis că frumosul va salva lumea, frumuseţea vocii şi inimii Andei Călugăreanu a contribuit adesea la ridicarea sufletului omenesc din marasmele şi căderile lumii”, a afirmat Părintele Galeriu în cuvântul său.
Alături de acesta a slujit și părintele Zareh Baronian care oficiase căsătoria Andei Călugăreanu cu Dan Tufaru cu mulți ani în urmă: „Momentul tragic a fost cel al despărţirii mele de ea, al despărţirii ei de noi, de lume. Am fost invitat să oficiez slujba de inmormăntare, alături de părintele Galeriu. N-am văzut un om, tânăr sau bătrân, neînlăcrimat în toată mulţimea care a fost la înmormântare.”
In toată isteria de nedescris de la Cimitirul Bellu un detaliu a cutremurat mulţimea care insoţea sicriul. Din ochii Andei curgea o lacrimă.
Monica Tripon: „Cine-și poate imagina un cimitir, cât e Bellu de mare, zguduit de hohote de plâns? Pe puțin o sută de mii de oameni i-au presărat calea cu flori… Și fiecare, tânăr sau vârstnic, se întreba de ce tocmai Anda Călugăreanu a trebuit să plece… Dar Dumnezeu își cunoaște Legile mai bine decât noi. Așa a fost să fie. Probabil așa a trebuit. De acolo, de Sus, aprope de Steaua spre care de îndrepta, Anda știa acum totul, iar lacrima care-i picura pe obraz era poate ultimul semn de recunoștință pentru imensa dragoste a oamenilor pentru ea. Sau a milei pentru atâta suferință pe care, fără voia ei, o provocase…”
După discursul de adio rostit de Florian Pittiș, la marginea gropii, părintele Galeriu și ceilalți patru preoți din soborul prezent la cimitir și-au încheiat ultima slujbă. In ropote de aplauze și hohote de plâns sicriul Andei Călugăreanu a fost coborât în mormânt.
| Anda Călugăreanu | nume naștere Anca Miranda Călugăreanu |
| DATA ȘI LOCUL NAȘTERII: | 24 octombrie 1946, București |
| DATA ȘI LOCUL MORȚII: | 15 august 1992 / 45 de ani, București |
| CAUZA DECESULUI: | cancer pulmonar |
| LOC DE VECI: | Cimitirul Bellu, București |
| A FOST: | cântăreață, actriță |
surse: Jurnalul.ro, Evz.ro, Dorin Nadrau, Curentul International, Monica Tripon, Adevărul de Cluj, Ileana Popovici, Revista Teatrul Azi
Moartea Celebrităților 