Misterioasa şi sângeroasa moarte a marelui poet rus, Serghei Esenin

serghei-eseninToţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte…
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.
(Nu regret, Nu mă jelesc, Nu strig)


locatia mortiiÎn decembrie 1925, marele poet rus Serghei Esenin s-a sinucis în condiții dramatice. Și-a tăiat venele de la mână şi a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de ţevile de la încălzire de pe tavanul camerei numărul 5 a hotelului „Angleterre” din  Leningrad (Sankt Petersburg-ul de azi). Voia să fie sigur că nu supraviețuiește.

Când ziarele au anunțat a doua zi cumplitul eveniment, toată lumea s-a întrebat care a fost motivul pentru care poetul a recurs la acest ultim gest fatal? Alcoolul? Depresia? Însingurarea? Dezamăgirea pe care i-o produsese Rusia? Sau poate a fost ucis de serviciile secrete? Ipotezele și scenariile nu au încetat nici până astăzi.

Camera No. 5 a Hotelului “Angleterre”. Fotografie realizată de fotograf-M. Nappelbaum la 29 Dec 1925.

Camera No. 5 a Hotelului “Angleterre”. Fotografie realizată de M. Nappelbaum la 29 Dec 1925.

Poetul naturii ruseşti

Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut într-o familie de țărani, la data de 3 octombrie 1895, în satul Konstantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia. De mic a fost abandonat de părinți și a fost crescut de bunica sa.  A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus și a devenit un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Belîi. Esenin spunea că Belîi i-a dat înțelegerea formei, în timp ce Blok și Kliuev l-au învățat lirica.

esenin-micPrima poezie a lui Esenin a fost publicată în jurnalul moscovit Mirok „Micul Univers”, în 1914. S-a mutat la Petrograd în 1915, unde a început să câștige faimă în saloanele literare.

In primele sale poezii, Esenin vedea Rusia țărănească, melancolică și romantică, și a adoptat rolul de profet-țăran și lider spiritual. El a scris de asemenea poezii cu teme religioase. Hristosul său era apărător al săracilor. Leon Troțki spunea că Esenin miroase a medievalism. Pe de altă parte, scriitorul Ilia Ehrenburg spunea, în memoriile sale „Oameni, ani, viață”, că Maxim Gorki a fost adânc mișcat și a plâns când Esenin i-a citit poeziile sale. Cu toate acestea, relația dintre cei doi va fi destul de rece.

Se mai spune că pe când era în plină glorie, foarte tânărul poet a fost invitat de însăşi împărăteasa Rusiei, spre a-i citi şi ei din versurile lui. După ce i-a ascultat poeziile, ţarina l-a întrebat: ”De ce sunt versurile dumneavoastră aşa de triste?” ”Aşa e şi Rusia, majestate”, a răspuns poetul.

În 1916-1917, Serghei Esenin a fost înrolat în armată, dar curând după Revoluția din Octombrie din 1917, Rusia a ieșit din Primul Război Mondial. Crezând că revoluția va aduce o viață mai bună, a susținut-o pentru o perioadă scurtă, dar, în scurtă vreme, a devenit dezamăgit și, uneori, chiar a criticat regimul bolșevic în poezii ca „Sumbrul Octombrie m-a dezamăgit”.

Esenin s-a întors la Moscova în 1918. În septembrie, Esenin și-a înființat propria editură, numită „Compania de muncă a artiștilor cuvântulului din Moscova.”

Moscova cârciumărească

Profund afectat de noua orânduire, în care nu-şi găsea nicicum locul, şi-a pierdut echilibrul şi a început să bea, fără a-şi pierde însă niciodată înaltul har poetic. Aşa s-au cristalizat poeziile reunite în 1922, sub titlul „Moscova cârciumărească”, unde schimbarea de registru dădea la iveală o faţă nouă a artistului, profund modernă.

Sergei Yesenin speaking at the opening of the monument to Russian poet A. V. Koltsov at the Kitay-Gorod wall. 8 Sep 1925

Serghei Esenin vorbind mulțimii la inaugurarea statuii poetului rus A. V. Koltsov din Kitay-Gorod. 8 Sep 1925

Simte că sfârşitul său fizic nu e prea departe:

„Pe strâmbele străzi ale Moscovei
Poate că Domnul să mor m-a sortit”.

În acelaşi timp, e conştient că opera îi va supravieţui:

„Cântă dar, cântă! În avântul fatal,
Mâinile astea fatale nenorociri arată.
Ştii ce?
Ducă-se-n aia a mă-sii!
Eu, prietene, nu voi muri niciodată”.

Tot în „Moscova cârciumărească”, Esenin pomeneşte de Ceka,  prima dintre multele organizații ale poliției secrete sovietice, într-un context care nu putea să nu deranjeze cumplita instituţie:

„Ah, dar azi aşa-s de veseli ruşii!
Trăscăul tare curge necontenit.
Cântă de Volga şi de Ceka
Armonistul cu nasul pleoştit”.

„La femei şi vodcă dam năvală”

Dăruit cu frumusețe fizică și cu o personalitate romantică, Serghei Esenin s-a îndrăgostit frecvent și, într-o perioadă scurtă, a fost căsătorit de cinci ori. Prima dată s-a căsătorit în 1913, cu o colegă de la tipografie, Anna Izriadnova, cu care a avut un fiu, Iuri.

În 1918, Esenin s-a căsătorit pentru a doua oară, cu actrița Zinaida Raikh. Cu aceasta a avut o fiică, Tatiana, și un fiu, Constantin.

Esenin și Duncan

Esenin și Duncan

In toamna anului 1921, în timp ce vizita atelierul pictorului Gheorghi Iakulov, a cunoscut-o pe dansatoarea americană stabilită la Paris, Isadora Duncan, o femeie cu 17 ani mai în vârstă, care nu vorbea rusa, iar el nu vorbea engleza. Au reușit să comunice în limba franceză și s-au căsătorit în 2 mai 1922. Esenin și-a însoțit noua și celebra soție într-un turneu prin Europa și prin Statele Unite ale Americii, dar, în acest punct al vieții, dependența față de alcool scăpase de sub control. Adesea, aflat sub influența alcoolului sau a drogurilor, în timpul unor crize violente de furie, Esenin a distrus camere de hotel sau a provocat scandaluri în restaurante, acțiuni care au avut parte de multă publicitate în presa lumii. Iată un exemplu în acest sens:

În timpul unui party dat de imigranţi ruşi, evrei ce trăiesc la new York, gazdele care au invitat perechea descoperă un Serghei ce se transformă într-un agresor turbat, orbit de furie; într-o criză de gelozie, ce precede adesea accesele de delirium tremens, el se năpusteşte cu pumnii strânşi asupra soţiei care dansa pentru musafiri, o acoperă cu o ploaie de înjurături obscene, vrea să-i smulgă veşmintele şi ameninţă c-o s-o omoare. Isadora este dusă în altă încăpere, dar bărbatul ei nu se opreşte din agitaţia lui dementă. Ea nu asistă pentru prima oară la asemenea scenă, aşa că sugerează să-l stropească cu apă rece; când nici aceasta nu-l potoleşte, propune să-l lege cu o sfoară de rufe. Esenin se opune din răsputeri şi-i insultă pe cei ce încearcă să-l calmeze, numindu-i „jidani blestemaţi”, o ofensă cumplită la adresa evreilor. Unul din cei jigniţi îi trage o palmă, alcoolicul îl scuipă în obraz.

Căsnicia cu Isadora Duncan a durat doar o scurtă perioadă și, în mai 1923, s-a întors la Moscova. Aici, are o relație cu actrița Augusta Miklașevskaia și se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obținut divorțul de Isadora Duncan.

Comportamentul lui Esenin a devenit tot mai dezechilibrat și, în același an, are un fiu, Alexandr, cu poeta Nadejda Volpin. Serghei Esenin nu a apucat să-și cunoască acest fiu, dar Alexander Esenin-Volpin a devenit un poet important și un activist în mișcarea dizidentă din Uniunea Sovietică a anilor 1960.

„Nu-i doar un joc de-a moartea”

Casa părintească din Konstantinovo

Casa părintească din Konstantinovo

Esenin însuşi a cochetat în poeziile lui cu moartea timpurie şi înainte, şi după Revoluţie:

„Tot găsesc, noroc primit-am,
Toate-s de suflet ştiute.
Pe acest pământ venit-am
Ca să-l părăsesc mai iute” (1914) ;

„Întors din nou în casa părintească,
Îndepărtate amintiri m-or bucura,
Şi într-o verde seară, sub fereastră,
Cu-o mânecă eu mă voi spânzura.
Din gard, cărunte sălcii, spre drumeag,
Duios vor cerne roua printre pleoape,
Şi nescăldat, pe mine, cel pribeag,
În lătrături de câini or să mă-ngroape” (1915).

În poemul „Viforul”, datat decembrie 1924, poetul se vede pe sine însuşi dus la groapă şi îl imaginează pe gropar rostind, în încheiere:

„Iată un om ciudat!
Într-a lui viaţă
A făcut mult scandal…
Dar n-a putut să-şi însuşească
Măcar cinci pagini
Din „Capital””.

„Inimă răcită prea devreme”

Ultimii doi ani din viața lui Esenin au fost plini de rătăciri constante și comportament de alcoolic, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate. Întâlnindu-l întâmplător pe Esenin în 1925, poetul Vladimir Maiakovski nota: „Cu mare greutate l-am recunoscut pe Esenin. Tot cu greutate, i-am refuzat invitațiile insistente de a merge împreună să bem ceva, invitații însoțite de fluturatul unui teanc gros de bancnote. Toată ziua am avut în fața mea imaginea lui deprimantă, iar seara, desigur, am discutat cu colegii mei despre ce s-ar putea face cu Esenin. Din nefericire, în asemenea situație, toată lumea se mărginește la discuții.

Potrivit memoriilor lui Ilia Ehrenburg din „Oameni, ani, viață”, „Esenin era întotdeauna înconjurat de sateliți. Cel mai trist lucru era să vezi, alături de Esenin, un grup întâmplător de oameni care nu aveau nimic de-a face cu literatura, ci doar le plăcea (și le mai place) să bea vodca altuia, să se încălzească la faima altuia și să se ascundă în spatele autorității sale. Și totuși, nu roiul acesta negru l-a distrus, el i-a atras spre el. El știa cât valorează ei; dar în starea lui, găsea că e mai ușor să fie împreună cu oameni pe care îi disprețuia.”

În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaște și se căsătorește cu a cincea soție, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute în repetate rânduri, dar Esenin se scufunda tot mai mult în abisul băuturii.

„Nu e nou să mori, dar nici să trăieşti nu-i nou”

În noiembrie 1925, poetul a suferit o criză mentală și a fost spitalizat vreme de o lună într-o clinică sub supravegherea doctorului Gannushkina. Din păcate, tratamentul nu a avut niciun efect și nu se întrevedea nici o speranță de vindecare. Principala sa preocupare după ce a ieșit din spital a fost să-și scoată toți banii din cont și să se retragă în cel mai apropiat bar pentru a-și continua traiul boem.

În ajunul Crăciunului anului 1925, Esenin și-a luat manuscrisele și a plecat la Leningrad pentru a-și petrece sărbătorile „departe de lume” și a-și pune ordine în viață. De la gară a trecut pe la câțiva prieteni, probabil ca să locuiască la ei, dar din păcate n-a găsit nici unul acasă. Atunci s-a instalat la hotelul „Angleterre”.

Unei prietene i-a spus că vrea să se mute definitiv la Leningrad și că nu va mai bea. I-a mai spus că nu va mai scrie versuri, ci proză, și că lucrează la un roman. În tot cazul, ultima sa poezie o va scrie nu cu cerneală ci cu sânge, după ce s-a crestat cu un cuțit la mâna stângă.

Hotel Angleterre

Hotel Angleterre

In seara zilei de 27 decembrie 1925, Serghei Esenin și-a petrecut timpul cum știa mai bine, în barul hotelului „Angleterre”, bând votcă și făcând scandal. După ce a spart câteva pahare și și-a făcut colegii de pahar „parveniți” și „mediocri”, poetul a fost dat afară, nu înainte de a-și lua câteva sticle la pachet.

În jurul orelor 22, Esenin a fost vizitat în camera sa de hotel de bunul său prieten, Wolf Erlich care își amintește că poetul i-a înmânat o poezie despre care i-a spus că e “scrisă cu sânge”, acesta bănuind că vorbeşte metaforic. Erlich a povestit mai apoi că a uitat de poezie, dar a remarcat că Esenin, care era foarte agitat, „încercase să se sinucidă tăindu-și venele și, la venirea mea, și-a luat repede paltonul ca să nu se observe”. S-au despărţit cu promisiunea că se vor reîntâlni dimineaţă.

Văzând că nu mai apare, Wolf Erlich se întoarce la hotel a doua zi, 28 decembrie. Află de la portar că poetul îşi manifestase dorinţa de a nu fi deranjat pentru că „era bolnav si vrea sa se odihneasca”. Până la urmă, pentru că Esenin nu dădea niciun semn de viaţă, au decis să forţeze uşa camerei sale. Scena care i-a întâmpinat înăuntru era de groază. Esenin era atârnat de o funie, cu mai multe crestături vizibile la mâna stângă. Era mort de şase-şapte ore, aveau să stabilească medicii ulterior. Hainele şi hârtiile sale erau împrăştiate prin toată camera, ca şi cum cineva le-ar fi răscolit.

Trupul fără viață al lui Esenin în camera numărul 5 a Hotelului Angliterre

Trupul lui Esenin în camera numărul 5 a Hotelului Angliterre

Raportul poliției:
„Ajuns la fața locului am descoperit cadavrul unui bărbat agățat de o țeavă a sistemului de încălzire, aflat în următoarea poziție: lațul din jurul gâtului nu era strâns, ci doar puțin pe partea dreaptă, fața fiindu-i îndreptată spre țeavă, iar încheietura de la mâna dreaptă  prinsă în aceasta. Cadavrul era agățat de tavan, distanța până la podea fiind de aproximativ 1 metru. În imediata apropiere se află o noptieră răsturnată, și o lampă de noapte căzută lângă aceasta.
Cadavrul a fost coborât și, la analiza acestuia, s-a constatat o tăietură proeminentă deasupra cotului mâinii drepte, precum și mai multe zgârâieturi la încheietura mâinii stângi. De asemenea, sub ochiul stâng s-a constatat o vânătaie. Victima era îmbrăcată în pantaloni gri, o cămașă albă și pantofi negri de lac.”

”La revedere, prietene, la revedere”

Pe 29 decembrie 1925, ziarele de seară din Leningrad, și mai apoi ziarele din toată Rusia, au informat că poetul Serghei Esenin s-a sinucis în hotelul „Angleterre”. Prietenii, cunoscuții și apropiații poetului au publicat în ziare și reviste, memorii despre Esenin, exprimându-și regretul cu privire la moartea acestuia, amintindu-și cum petrecea în beții, huliganism și de viața sa promiscuă. Criticii au alimentat aceste amintiri cu „probe”: în poeziile lui Esenin, mulți au văzut apropierea morții și dezamăgirea în viață ca pe o tulburare mentală.

yesenin-farewell-poem A fost publicată și poezia scrisă cu sânge prietenului Wolf Erlich:

”La revedere, prietene, la revedere.
Dragul meu, în inimă-mi rămâi.
Despărţirea ce se prevede
Promite o nouă revedere.
La revedere, prietene, rămân tăcut
Nu fi trist şi în sprâncene crunt —
În această viaţă, a muri nu e noutate;
Nici să trăieşti, ar fi mai nou decât atât.”

* * *

Funerariile lui Serghei Esenin s-au desfășurat într-o notă grandioasă, fiind organizate de stat. Sicriul cu trupul fără viață al iubitului poet a fost expus pe 30 decembrie în aula Casei Presei din Moscova, unde mii de persoane au stat ore întregi la rând pentru a-i aduce un ultim omagiu.

funeral-esenin-moscow

A doua zi, Serghei Esenin a fost înhumat în Cimitirul Vagankovskoie din Moscova.Mormântul său este marcat cu o sculptură din marmură albă. Vizitatorii zilelor noastre vor fi uimiți să constate că de pe pământul care-i stă ca acoperământ, nu lipsesc niciodată florile.

Mormântul lui esenin din Cimitirul Vagankovskoie din Moscova

Mormântul lui Esenin din Cimitirul Vagankovskoie din Moscova

Mormântul lui Esenin mai ascunde o tragedie: după un an de la moartea sa, aici se va sinucide una dintre ultimele sale iubite, Galina Benislavskaia, aceea care i-a fost, cum ar zice Arghezi, „logodnică de-a pururi, soţie niciodată.”

A fost Esenin asasinat?

În ziua care a urmat morţii poetului, „Krasnaia Gazeta” (Ziarul Roşu, unul dintre ziarele afiliate comuniştilor) a publicat un articol de Boris Lavrenev intitulat „În memoria lui Esenin” cu subtitlul: „Executat de degeneraţi” şi cu un epigraf: „Şi n-o să spălaţi cu sângele vostru negru, sângele curat al poetului”. Încheierea sună aşa: „Şi este de datoria mea morală să spun o dată în viaţă adevărul pur şi să numesc călăii şi ucigaşii — călăi şi ucigaşi, al căror sânge negru nu va spăla pata de sânge de pe cămaşa poetului torturat”.

Scriitorii, care îl cunoşteau bine pe Esenin şi nu recunoşteau sinuciderea poetului, îngrijoraţi de pierderea care o îndura Rusia, au încercat propriile investigaţii. Aceste materiale au fost făcute publice în media.

esenin-in-sicriuSpre exemplu, cartea „Moartea lui Serghei Esenin. Documente. Fapte. Versiuni.”
În partea de cercetare a cărţii sunt toate argumentele uciderii poetului, dar concluziile sunt inversate. Pata neagră de sub sprânceana dreaptă din fotografii coincide perfect cu craterul de pe masca mortuară. Este deci o cavitate, adică o gaură. Concluzia specialiştilor: o escoriaţie (plagă). Pe covorul din fotografii sunt pete negre de sânge cu contur difuz. Altă sursă de informare este sanitarul K.M.Dubrovski. El a atras atenţia şi asupra sângelui şi a dezordinii totale din cameră şi a urmelor unei încăierări. Specialiştii nu au luat în seamă această informaţie. Pe locul de legătură dintre braţul drept şi podul palmei nu sunt nici-un fel de urme de tăietură, după descrierea altui martor.

Mai mult, specialiştii din Comisie au consemnat că pe faţa poetului era o arsură. În procesul-verbal de constatare al lui Ghilearevski aceast semn nu este inclus. Este evident faptul că renumitul cercetător al lui Esenin şi colaboratorii săi au ţinut foarte mult să confirme versiunea statului sovietic, cum că Esenin s-ar fi sinucis.

Ancheta la rândul ei a fost închisă foarte repede. Câteva acte și procese verbale – și atât. In lucrarea sa „Misterul morții lui Esenin”, Viktor Kuznetov a scris: „In cazul lui Esenin, sadicii au acționat direct. Este paradoxal, dar adevărat: nu există dovezi convingătoare că poetul s-a sinucis. In schimb, indicii ale crimei sunt numeroase. Regizorul „scenariului” sinuciderii în camera numărul 5 a Hotelului „Angleterre”, a fost regizorul de filme „Sevzapkino” Pavel Petrovich Petrov (Makarevich), care, bazându-se pe circumstanțele incidentului, a bănuit că asasinii au târât corpul lui Esenin prin labirintul subsolului din clădirea unde fusese deținut, situată pe bulevardul Maiorov, 8 / 23.

Au apărut o mulţime de întrebări:

-de ce coarda cu care se presupunea că s-a spânzurat era răsucită în jurul gâtului doar o dată şi jumătate şi nu avea vreun nod?
-cum de Esenin, sângerând, a fost capabil cu palmele tăiate şi alte răni, şi a construit pe masă o piramidă complexă, cu ajutorul căreia a reuşit să urce până sub tavan?
-care era adevărul despre urma teribilă pe care o avea decedatul la baza nasului (versiunea oficială – arsură)?
-unde a dispărut sacoul decedatului?

De altfel, celebrul medic-radiolog care l-a văzut, I. Oksenov, a menţionat în „Jurnal”: „… de-a lungul frunţii se vedea o dungă mov (arsură – de la ţeava fierbinte a sistemului de încălzire pe abur, de care s-a lovit cu capul), gura întredeschisă, părul, într-un nimb groaznic în jurul capului”. Şi mai departe: „În sicriu nu mai era aşa de rău. Arsurile au fost machiate, sprîncenele şi buzele aranjate.”

Mai departe, Kuznetov prezintă mărturiile unui poet începător, Paul Luknitsky: „Cadavrul lui Esenin nu prea semăna cu el. Fața lui, după autopsie, a fost corectată, dar pe frunte mai era încă o pată mare roșie, în colțul de sus a ochiului drept – pe nas – abraziune, și ochiul stâng – plat:” Toate acestea sunt dovezi că înainte de moartea sa, Esenin a opus probabil o puternică rezistență celor care-l loveau mortal.

esenin-lay-on-his-funeral

Încă de la începutul istoriei sale criminale, sistemul comunist a aplicat întotdeauna banditismul: începeau cu crearea de zvonuri negative şi calomnierea persoanei persecutate. Dacă persoana era distrusă moral, nu mai reprezenta o ameninţare pentru sistemul comunist, dar dacă oamenii rămâneau credincioşi acesteia, urma distrugerea fizică – aşa cum a fost făcut cu Serghei Esenin, pe care autorităţile sovietice l-au „scos în afara legii”.

Permiterea poeziilor lui Esenin însemna permiterea credinţei în Dumnezeu, şi în consecinţă, pierderea credinţei în Partidul Comunist. Pentru Partidul Comunist însemna pierderea controlului asupra poporului. Prin urmare, tânărul geniu Serghei Esenin a fost calomniat şi prezentat oamenilor ca un bătăuş, scandalagiu, beţiv şi afemeiat, bolnav psihic.

Mai târziu poezia lui Esenin a fost interzisă, cititorii săi fiind incriminaţi cu art. 58 (articol din Codul Penal, care a intrat în vigoare la 25 februarie 1927 pentru contracararea activităţii contra-revoluţionare). Lupta regimului comunist cu cititorii lui Esenin a durat mai multe decenii.

Sunt mulți care speră că, mai devreme sau mai târziu, de pe amintirea marelui poet va fi scoasă masca de sinucigaş. Moartea timpurie, antipatia elitei literare contemporane lui, iubirea oamenilor simpli, purtarea ieșită din comun, toate au contribuit la imaginea persistentă și aproape legendară a poetului rus care-și merită locul printre martirii neamului și nu altundeva.

„Nu-l jeliţi pe cel ce moare
Pe cel dus pe vânt şi ploi
Acolo între lăcrămioare
E mult mai bine ca la noi“

Monumentul lui Esenin din Riazan

Monumentul lui Esenin din Riazan

SERGHEI ALEXANDROVICI ESENIN
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII:
3 octombrie 1895, Konstantinovo, Regiunea Riazan, Rusia
DATA ŞI LOCUL MORȚII:
28 decembrie 1925 / 30 de ani, Leningrad (Sankt Petersburg), Rusia
CAUZA OFICIAL Ă A DECESULUI:
sinucidere prin spânzurare
LOC DE VECI
Cimitirul Vagankovo, Moscova
A FOST:
poet

 surse: romanialibera.ro, epochtimes-romania.com, universulliterar.wordpress.com

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s