Mihail Sebastian – Accident sau Crimă?

mihail-sebastian-portret-de-florian-teodorescu

„Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într-un univers absurd, în care numai noi, în marea noastră singurătate, ne zbatem pe o planetă de provincie, ca într-un târg în care nu curge apa, nu arde lumina și unde nu opresc trenurile rapide…”


    locatia mortii
Camioane pe străzile Bucureștiului interbelic

Camioane pe străzile Bucureștiului interbelic

29 mai 1945, Bucureşti. Un accident stupid. Un camion curma viaţa scriitorului Mihail Sebastian, la 38 de ani. Mihail Sebastian se îndrepta spre Universitatea Liberă Democratică, pentru a susţine primul curs de literatură universală.

Ironia istoriei. Mihail Sebastian, pe numele lui adevărat Joseph Hechter, reuşise să supravieţuiască doar cu traume sufleteşti prigoanei antisemite. Războiul se încheiase. Dar ceea ce n-au reuşit bombele celui de-al Doilea Război Mondial a reuşit un camion banal într-o zi oarecare de mai, când totul părea normal.

Viaţa lui, extrem de tumultuoasă, în care a trăit în mai puţin de patru decenii poveşti care să umple mai multe romane, era curmată stupid. Scria, sufera, iubea, era trădat, se lupta cu el însuşi şi cu ceilalţi. S-au făcut diverse speculaţii legate de moartea lui, însă până astăzi, lucrurile au rămas aşa: un camion i-a curmat viaţa. Un accident. Dacă a fost ceva mai multe de-atât, dacă în spatele acestui accident s-a ascuns o crimă, poate istoria va elucida într-o zi.

Literatul de la Dunăre

Fotografie rară cu familia Hechter. Joseph pare a fi cel din dreapta

Fotografie rară cu familia Hechter. Joseph pare a fi cel din dreapta

Născut într-o familie evreiască din Brăila, Sebastian face studii universitare de drept și filozofie la București. Are o tentativă de a-și da doctoratul în drept la Paris, soldată cu un eșec. Lucrează apoi ca secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind și avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoaște pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni.

După debutul în literatură din anul 1932 cu volumul „Fragmente dintr-un carnet găsit”, Mihail Sebastian publică mai multe romane influențate în mare parte din literatura franceză. In 1934 apare volumul „De două mii de ani”, de această dată despre ce înseamnă să fii evreu în România. Cartea a căpătat o celebritate nedorită, mai ales în urma prefeței semnată de Nae Ionescu care încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că evreii nu au nici o putință de salvare întrucât sunt evrei.

Prin legislația antisemită de la începutul anilor ’40, lui Sebastian i s-a interzis să mai funcționeze ca jurnalist și i se retrage și licența de avocat pledant, ceea ce-l determină să constate în jurnalele sale: „Mi se pare mai urgent şi mai eficace să realizez în viaţa mea individuală acordul valorilor iudaice şi al valorilor româneşti, din care această viaţă este făcută, decât să obţin sau să pierd nu ştiu ce drepturi civile. Aş vrea să cunosc bunăoară legiuirea antisemită care va putea anula în fiinţa mea faptul irevocabil de a mă fi născut la Dunăre şi de a iubi acest ţinut.”

Steaua fara nume afisAcum, Mihail Sebastian se orientează spre dramaturgie și scrie piesele de teatru „Jocul de-a vacanța”, „Steaua fără nume”, „Ultima oră” și „Insula” (text neterminat). Pentru a putea reprezenta piesa „Steaua fără nume” Sebastian a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu.

Având ca arme puterea cuvântului și libertatea cugetului, autorul se luptă atât cu autoritățile care-l marginalizau, dar şi cu el însuşi, cu proprii demoni, cu propria fire şi cu propriile iubiri nefericite: paradoxal, era burlac, dar mereu „asediat de femei”, cum scria în „Jurnal, 1935-1944”. O iubește nebunește pe actrița Leny Caler, dar sentimentele sale rămân îngrădite la scară platonică deoarece Leny este îndrăgostită de scrisul lui și nu-l place ca bărbat.  Femeia îl va portretiza mai târziu:

„Înainte de a-l cunoaşte personal pe Mihai Sebastian, am fost atrasă, fascinată de scrisul său. Căutam articolele lui prin gazete, chiar şi articolele politice pentru care, până la acelea scrise de el, nu aveam nici prea mare interes, nici înţelegere. Inteligenţa, verva polemică, latentul puţin obişnuit cu care erau scrise acele articole mă făceau să aştept apariţia lor, să le sorb cu interes, cu atenţie, cu o rară bucurie intelectuală. În entuziasmul şi graba tinereţii mele, n-avem dorinţă mai vie decât să-l cunosc cât mai curând pe autorul al cărui scris mă fermeca, mă tulbura chiar. Şi, într-o bună zi, mi-a fost prezentat. Am fost surprinsă şi, de ce să nu mărturisesc, chiar puţin dezamăgită când l-am văzut. Nu-mi venea să cred că tânărul din faţa mea, timid, stângaci, cu înfăţişare insignifiantă, este autorul, talentatul autor al articolelor din ziare, al nuvelelor care mă încântaseră. N-aveam atunci de unde să ştiu că Sebastian, timid din fire, era şi mai intimidat de prezenţa mea. Mă văzuse pe scenă şi aveam pentru el – ca pentru orice tânăr spectator – mirajul actriţei de succes pe care o admirase.”

Mihail Sebastian la Paris

Mihail Sebastian la Paris

Tânărul „timid şi stângaci” din faţa ei avea să marcheze pentru totdeauna istoria literaturii şi a culturii române. Însă viața sa îi va fi curmată într-o frumoasă zi de mai, pe un bulevard bucureștean.

ULTIMA ZI DIN VIAȚA LUI MIHAIL SEBASTIAN

Pe o pagină de ziar stă scris orarul Universității Libere Democratice:

„Cursurile de azi 29 Mai 1945:
6-7 Literatura. Prof. Mihail Sebastian: Balzac si problemele sociale ale timpului sau.
7-8 Economie Politica. Ing. H. Silber: Cicluri si crize economice.
8-9 Filosofie. Prof. Barbu Zevedei: Idealism si Materialism.
Cursurile se tin în Amfiteatrul Facultatii de Farmacie, Et. III“.

Notă: Intre ghilimele vom cita din presa vremii.

E marţi, 29 mai 1945. Sebastian îşi începe ziua la teatrul Comedia, unde, „cu timiditatea sa caracteristică“, îi cere regizorului-director Sică Alexandrescu o invitaţie de două locuri pentru părinţii săi la piesa „Unul cu bani“. Sică Alexandrescu îl anunţă că „Steaua fără nume“ va fi reprezentată „pe toate scenele lumii“ şi îl invită să revină la ora 5 după-masă pentru a semna contractul. De asemenea, se interesează cum merge comedia – cu titlul provizoriu „Casa cu două fete“ – pe care Sebastian o promisese teatrului, dar din care nu apucase decât să schiţeze scenariul. Totuşi, cu optimismul său de atâtea ori nerealist, Sebastian înaintează termenul 15 iulie .

„Pe la douăsprezece“, Sebastian se întâlneste din întâmplare, pe strada Regală (actuala Câmpineanu), cu Margareta Sterian, o veche prietenă, care îl felicită pentru conferința ținută de curând la Sala Dalles pe o temă de Balzac. Este îmbrăcat „într-un costum de vară verde-deschis și purtând în mână o servietă mare, neagră“, plină cu acte avocatești pe care urma să le rezolve în cursul zilei.

Strada Antim din București (foto: Adrian Szasz)

Strada Antim din București (foto: Adrian Szasz)

După ce ia masa cu părinții, în casa din Antim no. 45, Sebastian pleacă în jurul orelor 14.00. Conform lui Mircea Septilici, prietenul și vecinul său, „în fiecare zi, când pleca de acasă, Mihail Sebastian avea un fel de itinerariu precis, de la care nu se abătea în ruptul capului. Anume, parcurgea strada Antim, trecea pe la Școala Poenărescu și ajungea în Calea Victoriei, pe la Podul Senatului.“  De data aceasta, dintr-un motiv necunoscut, Sebastian alege alt traseu decât acela care l-ar fi dus la Universitate, unde urma să vorbească despre Balzac. Probabil „mai avea de făcut o cursă“, cum va spune ulterior Camil Petrescu.

La orele 15, Sebastian este accidentat mortal de un camion pe Bulevardul Regina Maria în timp ce traversează pe la stația de tramvai de la biserica Sf. Nicolae.

George Mihalache scria pe 1 iunie 1945 in revista tabloidală Cortina:
„În dreptul bisericii Sf. Ilie (sic), a traversat strada. La mijlocul ei, el a fost însă surprins de o autodubă, ce se apropia cu o viteză fantastică. În ultimul moment, sperând că totuși bolidul amenințător îl va ocoli, Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul. Șofeurul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat să stopeze, însă frânele n-au răspuns la comandă.
Mașina a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându-l pe caldarâm.
Mașina purta nr. 19 308 și era condusă de proprietarul ei, Ion Zapodeanu.
Imediat, trecătorii i-au sărit în ajutor și cu o altă mașină a fost transportat la dispensarul dr. Gâdei. S-a constatat fractura bazei craniului și, cu toate îngrijirile ce i s-au dat, Mihail Sebastian a murit peste câteva minute, la orele 3.15.

În buzunar avea textul dactilografiat al conferinței ce urma s-o țină.“

Scriitorii în doliu

Seara, după ce a aflat vestea morții lui Sebastian, scriitorul Ion Biberi ține în fața publicului numeros care aștepta începerea prelegerii la Universitatea Liberă Democratică un discurs care începe cu cuvintele: „Mă găsesc, iubiți auditori, în dureroasa situație de a rosti necrologul lui Mihail Sebastian, în loc de a avea rara bucurie intelectuală de a asculta prelegerea sa despre Balzac, care a preocupat în ultimii ani inteligența acestui om sclipitor.“ Lui Biberi îi urmeaza S. Stoilov, rectorul ULD: „Propun d-lor și d-nelor să păstrăm un moment de reculegere.“ Reporterul care notează acestea completează: „În momentul în care (…) d. prof. S. Stoilov își rostea ultimele cuvinte, a intrat în sala de cursuri fratele defunctului, d. B. Sebastian, care, aflând aici tragica veste, a fost cuprins de o sfâșietoare disperare.“ („Jurnalul de dimineata“, 31 mai 1945)

Leny Caler își amintește de acea zi: „Nu-l mai văzusem pe Sebastian de o bună bucată de vreme, fiecare preocupat de viaţa, de meseria, de iubirile noastre, când într-o zi mi-a telefonat un prieten bun vestea accidentului, a morţii lui. Am rămas ca trăsnită, cutremurată în toată fiinţa mea. Refuzam cu încăpăţânare să cred, să înţeleg gândul absurd că Mihai nu mai este, că n-o să-l mai văd, că nu voi mai vorbi cu el. Că Mihail Sebastian nu va mai scrie! Că acea unică vivacitate, că acea minte scăpărătoare au încetat brusc, asemeni unei flăcări care s-a stins, şi că prietenul meu nu va mai fi niciodată nicăieri. Nu, aşa ceva nu putea fi crezut”.

A doua zi, ultimul drum

Înmormântarea se face repede, pe 30 mai, orele 16.30, la cimitirul evreiesc „Filantropia“. Ziarele vremii notează „o lume imensă“. Rostesc cuvântari Petru Comarnescu, R. Hilard, N. D. Cocea, Ioan Massof, N. Vladoianu, N. Carandino, Perpessicius, Niky Atanasiu si I. Wallenstein.

Slujba religioasă este oficiată de „prim cantorul Ruwinsky dela Templul israelit, în acordurile profunde ale orgei“, în timp ce Alexandru Safran, rabinul șef al comunității evreiești, „a rostit un impresionant panegiric“, „reliefând că Mihail Sebastian a murit pe lespedea pe care o curăța cu un an înainte, când intelectualul de vază a împărtășit alături de corelegionarii săi calvarul prigoanei“ („Timpul“, 1 iunie 1945).

Scriitorul D.I. Suchianu relatează: „La înmormântarea lui a venit multă lume. La cimitirul evreiesc din Filantropia, Mihail Sebastian a primit, la moarte, emoționanta stimă pe care o merita în timpul vieții. N-a fost o înmormântare ca toate celelalte. Din toată lumea care se adunase acolo, mulți, foarte mulți nici nu îl cunoșteau personal, veniseră aduși de un sentiment obscur, de reparație. Era ca o adunare de protest. Și mai era ceva: oamenii aveau o teorie instinctivă a morții.
(…)
Am simțit un fior de spaimă de parcă neverosimila nenorocire i-ar fi atins pe toți. La un moment dat, în timpul ceremoniei se auzi o voce care acoperi glasul cantorului – era strigătul mamei lui Sebastian care spunea: ‘Copilul meu cinstit și deștept!’. Cuvinte bizare, cuvinte absurde, două adjective reci, cuvinte impresionante, pentru că nu le înțelegeam bine și cu atât mai impresionante, cu cât știam că ele trebuie să aibă, totuși, un înțeles profund.”

Leny Caler completează: „Cimitirul era plin de oameni de toate vârstele. Sebastian a fost atât de iubit de mulţi, de apreciat ca om, ca literat, ca ziarist, ca profesor, încât toţi aceşti admiratori au ţinut să-l întovărăşească până la urmă. Era o splendidă zi de mai, una din acele zile de primăvară pe care le iubea Mihai. În liniştea acelei după-amieze însorite, sub maldărul de flori multicolore, dormea Sebastian. Nu se auzeau decât suspine înăbuşite, întrerupte de strigătul sălbatic, de fiară rănită, al mamei lui Sebastian…”

„Din numeroasa și îndurerata asistență“, ziarul „Victoria“ reține „următoarele nume: D. ministru Lucrețiu Pătrășcanu cu d-na, George Macovescu, secretar general al ministrului propagandei, Anton Bibescu, N. D. Cocea, prof. S. Stoilov, Perpessicius, Tudor Vianu, Sică Alexandrescu, Radu Beligan, Claudia Millian-Minulescu, Teodorescu-Braniște, prof. Rosetti, Aristide Blank, Camil Petrescu, Nic. Carandino,  Al. Philippide, Geo Bogza, Nic. Vladoianu, Lucia Demetrius,  Jebeleanu, Boris Caragea și mulți alții, delegațiuni de scriitori, actori, ziaristi, avocați, etc.”

Mormântul lui Mihail Sebastian se află în Cimitirul Evreiesc Filantropia din București

Mormântul lui Mihail Sebastian se află în Cimitirul Evreiesc Filantropia din București

Ziarele nu au contenit cu elogii

Moartea lui Sebastian a fost urmată de un val de necrologuri în presa vremii. Ziariștii se întreceau în a-l preamări pe marele scriitor și a-i aduce cel din urmă omagiu.

„A dispărut o conștiință. Universul a devenit deodată mai sărac. Din atmosfera vieții noastre culturale s-a desprins o vibrație, o bogătie.“, scrie Ion Biberi în articolul „Mihail Sebastian“, publicat în „Victoria“ pe 31 mai.

„Îl socoteam cel mai mare autor dramatric român“, mărturisește Sică Alexandrescu, citat de „Cortina“, continuând patetic: „Dragă Mihai. Te așteaptă manuscrisul cu «Casa cu doua fete…» . Nu uita că la 15 iulie ai promis s-o termini… Piesa ta, cea mai tragică viață, ai sfârșit-o înainte de termen.“

În timp ce „România liberă“ dezinformează sec „Au rămas în manuscris (…) doua teze de doctorat, una despre Shakespeare și alta despre Balzac“, în „Drapelul“ din 31 mai scrie un I. Peltz în dispoziție metafizică: „În după amiaza asta de mai, în limpezimea tăriilor albastre și dincolo de ele, se pregătește, sus, marele alai: unul din înțelepții și din poeții de pe pamânt vine surprinzător de prematur – să ție tovărășie celor de mult duși să ia parte, în eternitate, la festinul fără de început și fără de sfârșit, al ideilor, la orgia voluptăților metafizice.“

Tot „Drapelul“ publică în același număr, pe prima pagină, o caricatură satirizând șoferii indolenți.

În „Jurnalul de dimineață“ scriu mai întâi, în numarul din 31 mai, directorul publicației, Tudor Teodorescu-Braniște, si A. Dumbrăveanu; în ziua urmatoare, pe 1 iunie, semnează articole doi dintre prietenii de seamă ai lui Sebastian. Anton Bibescu și Const. Visoianu semnează de asemenea articole despre Mihail Sebastian. „Oricât de grele și de triste ar fi vremurile“, scrie Visoianu, fondatorul ziarului, „oricât de mari și crude violențele pe care le-am cunoscut în ultimii ani, oricâte tragedii ne-ar fi încercat sufletele noastre obosite, moartea aceasta a lui Mihail Sebastian ne rupe inima. Sunt atât de îndurerat că pare că am uitat toate durerile pe cari le-am cunoscut până acum. Mi-a murit un prieten. Un prieten, căruia nu i-am zis niciodată pe nume, dar pentru care aveam o afecțiune de frate și o mare stimă.“

Un grupaj consistent (o pagina întreagă de ziar) va oferi pe 13 iulie ziarul „Victoria“ sub titlul „În memoria lui Mihail Sebastian“. Andrei Tudor, fost coleg de liceu scrie: „La anul, când colegii săi se vor întâlni să serbeze, trist, 20 de ani de la terminarea liceului, la masa comună, în locul de frunte, pentru cel mai dăruit dintre toți, un scaun va fi vacant și un pahar, disponibil.“

Sebastian va mai fi comemorat în 1945 de Camil Petrescu, într-o „Notă“ din „Revista Fundațiilor Regale“, nr. 7; sunt evocate „rațiunea liniștită în diversitate, sentimentalismul jugulat, echilibrul analitic și o duioșie intelectuală cu fulgurații cu grijă atenuate“.

De ce ar fi fost ucis Sebastian?

Caracterul absurd şi ilogic al accidentului este uşa prin care şi-a făcut loc de-a lungul anilor teoria conspiraţiei, conform căreia Sebastian a fost asasinat – în mai toate variantele scenariului – de către „ruşi”.

În condiţiile regimul instalat după război, astfel de teorii au putut avea până în 1989 o existenţă strict orală – dacă nu luăm în considerare o afirmaţie cam ambiguă a lui D. I. Suchianu, publicată într-un volum de convorbiri din 1986. După Revoluţie, însă, au început să pătrundă , mai mult sau mai puţin voalat, în istoria literară. Aleg aici doar exemplu lui Cornel Ungureanu, care, răspunzând la o anchetă, afirma: „Sebastian a fost asasinat. Anecdota cu accidentul mi se pare hazlie. Unde-i dosarul lui Zăpodeanu? Ştie cineva de el? Dl. Z. Ornea l-a căutat fără să-i dea de urme. Pe urmă l-am căutat şi eu şi alţi prieteni ai mei (experţi ai cercetării, nu amatori). Cu un pic de răbdare vom descoperi şi ce-i cu autoduba lui Zăpodeanu şi cine trăgea sforile şi făcea selecţiile în acel mai al «accidentului»”.

Un astfel de mod de a pune problema, dincolo de latura sa senzaţionalistă, are totuşi legături mult prea firave cu realitatea. În primul rând, ignoră contextul. Sebastian nu se afla nici pe departe în relaţii de adversitate cu noul regim. Funcţiona chiar în Guvern, fiind din 1 februarie 1945 consilier de presă principal în Ministerul Propagandei Naţionale (Direcţia Presei şi Informaţiilor); era membru activ al ARLUS; ţinea conferinţe angajate (la Radio, la sala Dalles, la Uniunea Patrioţilor etc.) în care, conform lui F. Aderca, „creaţiile de artă erau privite acum în latura lor utilă, propagandistică”; era protejatul şi prietenul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei; dacă părăsise „România liberă” o făcuse mai curând din antipatie umană pentru „Graur şi banda” şi din resentiment pentru viaţa curentă de gazetar decât din raţiuni ideologice (dovadă că ulterior refuză şi angajarea la „Jurnalul de dimineaţă” al lui Branişte sau la „Revista Fundaţiilor Regale”, mult mai neutre ideologic decât „România liberă”).

În al doilea rând, pentru momentul 1945, Sebastian ar fi fost singurul „civil” lichidat de instituţiile mai mult sau mai puţin oculte ale noului regim. Lichidările sunt deocamdată rezervate unor membri ai elitei restrânse a Partidului Comunist (cazul Ştefan Foriş, fost lider al PCR, arestat în 1945 şi asasinat în 1946 cu o rangă de către şoferul sovietic al lui Pintilie „Pantiuşa” Bodnarenko), şi chiar şi în acest caz procesul lichidării, justificat înainte de orice de lupte interne pentru putere, este destul de laborios.

Pentru indezirabili şi eretici funcţionau, în schimb, foarte eficient procedeele numite epuraţie sau proces public. Chiar a doua zi după moartea lui Sebastian, începe marele proces al ziariştilor colaboraţionişti (30 mai-4 iunie). Dacă ar fi fost inconfortabil în vreun fel dorinţelor oficiale ale sistemului (ceea ce, încă o dată, nu era cazul), Sebastian putea fi „încadrat” oricând, dată fiind vulnerabilitatea rămasă din vremea colaborării cu Nae Ionescu şi „Cuvântul”.

În al treilea rând, e improbabil ca în cazul unui asasinat politic instrumentul crimei ar fi fost un accident de automobil. Motivul este simplu: un astfel de accident este dificil de programat. Dacă Sebastian nu ar fi schimbat ruta zilnică sau dacă ar fi făcut un pas în plus accidentul nu ar fi avut loc. De fapt, tocmai plasarea lui pe alt traseu decât acela obişnuit al lui Sebastian e un argument puternic în favoarea accidentului şi împotriva asasinatului.

MIHAIL SEBASTIAN – nume real: Joseph Hechter
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII: 18 octombrie 1907, Brăila
DATA ŞI LOCUL MORȚII: 29 mai 1945 / 38 de ani, București
CAUZA DECESULUI: politraumatism în urma unui accident
A FOST: scriitor, dramaturg, eseist
revistacultura.ro, adevarul.ro, bucurestiivechisinoi.ro, stelian-tanase.ro
Cartea: Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică / de Mihai Iovănel

Un gând despre “Mihail Sebastian – Accident sau Crimă?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s