Avicii – „Trezește-mă când totul s-a sfârșit”

Lepădarea sufletului este ultimul ataşament, înainte de a reînvia

În miez de primăvară, pentru Avicii venise timpul unei noi vacanțe. După o lungă perioadă de înregistrări, DJ-ul suedez călătorește în Muscat, capitala statului Oman, pentru a-și vizita vechi prieteni din familia regală. E însă prea agitat și prins în febra creației, așa că în prima zi a sejurului organizează o conferință video cu echipa de producție din Los Angeles pentru a se consulta în privința noului artist care va fi cooptat în proiectul muzical viitor. Corespondența continuă pe email în zilele următoare. „Toate mesajele sale erau pline de optimism și exprimau o stare de spirit pozitivă” spune Per Sundin, șeful Universal Music Suedia, care lucra la o listă cu posibilii colaboratori. Avicii se cazase la Muscat Hills Resort și publica pe rețelele de socializare fotografii cu fanii săi și cu prietenii în largul oceanului făcând kite-surfing. Era un om relaxat care-și încărca bateriile.

Muscat Hills Resort

Însă în dimineața zilei de vineri, 20 aprilie 2018, lumea muzicală a fost traversată de o undă de șoc: poliția din Muscat a confirmat decesul cetățeanului suedez Tim Bergling cunoscut ca Avicii, la vârsta de 28 de ani. Cauza morții: sinucidere. Știrea a fost confirmată de familia sa: „Dragul nostru Tim a fost un singuratic, un suflet artistic extrem de fragil care căuta răspunsuri la întrebările sale existențiale. Era o persoană care își dorea să îndeplinească extrem de multe, un perfecționist care călătorea și muncea din greu, iar asta i-a adus un stres enorm. Vei fi iubit pentru totdeauna și vei ne va fi dor de tine.”

Avicii a murit aici

Un puști timid vrea să devină DJ

Tim Bergling s-a născut în Stockholm, Suedia, pe 8 septembrie 1989. Mama sa, Anki Liden, era o actriță cunoscută, iar tatăl, Klas Bergling, prospera în afaceri deținând mai multe magazine și clădiri de birouri. Tim era mezinul familiei, crescând alături de frații săi vitregi mai mari Anton Körberg, David Bergling și Linda Sterner. În copilărie era un tip sensibil cu acnee, timid și retras, căruia îi venea foarte greu să vorbească în fața oamenilor. Refugiul l-a găsit în muzică, camera sa fiind singurul loc care îi aducea un sentiment de liniște și siguranță. Inspirat de Daft Punk și Steve Angello, Tim a început să mixeze și să-și distribuie creațiile pe forumurile de muzică electronică.

Doi ani mai târziu, managerul Arash Pournouri a dat peste una dintre postările sale online. Uimit de talentul brut, l-a invitat pe tânărul de 18 ani la o cafea. Tim habar n-avea care erau intențiile misteriosului domn cu trăsături persane, tot ceea ce-și dorea era să aibă șansa de a mixa într-un club adevărat. Arash Pournouri își amintește de acea întâlnire: „Era prin anul 2008 când l-am descoperit pe acest puști din Suedia, Tim Bergling. Nu știam câți ani are, dar îmi plăcea foarte mult felul în care se juca cu ritmul și linia melodică a pieselor pe care le mixa. Simțeam că are potențial. Ne-am întâlnit la o cafea și i-am propus să realizăm un remix împreună să vedem ce iese. Colaborarea noastră a pornit cu stângul pentru că Tim nu era întru-totul de acord cu viziunea pe care o aveam și m-am prins repede că habar n-avea cum funcționează industria muzicală. I-am promis atunci că îl voi ajuta să evolueze ca DJ, tot ce trebuie să facă e să se concentreze pe partea creativă. A fost un început natural, neplanificat, în care l-am tratat ca pe propriul copil. Am știut că va ajunge departe.”

Arash Pournouri și Tim Bergling

Aprecierea a fost reciprocă. În 2013, Avicii povestește despre primul contact cu Ash: „De fel, eu sunt un tip foarte motivat dar aveam nevoie de o direcție. Când l-am întâlnit pe Ash Pournouri totul s-a schimbat, am trecut la alt nivel. M-a luat de nicăieri și mi-a construit o carieră, un nume. Nu aș fi fost cine sunt, dacă nu ar fi fost el.” Pentru consolidarea brandului artistic a trebuit găsit un nume de scenă, iar acesta a fost Avicii. În sanscrită, avici înseamnă „fără valuri” iar în budism avici este un iad în care morții care au păcătuit vor renaște, după ce și-au ispășit pedeapsa. Avicii a adăugat un „i” suplimentar pentru a se distinge de un alt Avici de pe MySpace. Și s-a pus pe treabă.

DJ Avicii va lansa, în 2010, primul său hit – „Don`t Hold Back” -, iar la câteva luni va semna un contract cu EMI Music Publishing, una dintre cele mai mari case de discuri din Europa. Succesul avea să apară imediat, odată cu colaborarea – pentru melodia „Sunshine” – cu David Guetta, piesă pentru care Avicii a primit prima nominalizare la Premiile Grammy. Dar popularitatea sa avea să explodeze un an mai târziu cu o melodie care va reconfigura muzica house.

Levels

Piesa „Levels”, care a fost lansată oficial pe 28 octombrie 2011, a fost scrisă de Avicii și Ash Pournouri. Larry Fitzmaurice scrie despre acest cântec pentru Vice: „Oh, sometimes, I get a good feeling”, vocea Ettei James – dintr-un sample din single-ul ei din 1962, „Something’s Got a Hold on Me” – vibrează ca într-un spațiu gol, peste niște pocnituri de degete care te asurzesc, până ritmul zig-zag al melodiei se repetă cu mai multă pasiune ca înainte. Atracția single-ului „Levels” este instantanee, de la prima ascultare. În ultimii zece ani, oamenii de o anumită vârstă și-au dat seama că sunt complet pierduți pe lumea asta – din punct de vedere financiar, politic și așa mai departe – ceea ce a condus la căutarea unei forme prin care să se elibereze de durerea existențială. Poate că „Levels” te face să vrei să stai într-un câmp și să țipi odată cu cântecul, poate că îndeamnă să-ți petreci mai mult timp cu prietenii într-o varietate de împrejurări – sau poate că te face să vrei să cumperi chestii.”

Cu fiecare nivel al evoluției sale spre culmile celebrității, Avicii lansează hit după hit precum „Hey Brother”, „Wake Me Up”, „Girl Gone Wild„, „Superlove„, „I Could Be the One„, iar cântăreți precum Lenny Kravitz, Robbie Williams, Madonna, Rita Ora sau trupa Coldplay îi cer să colaboreze pentru diverse melodii.

Madonna și Avicii

Printre influențele lui Avicii s-au numărat Basshunter, Tiësto, Daft Punk, Laidback Luke, Steve Owen, Axwell și Victor Chandler. „Întotdeauna am fost prezent în muzică și am crescut cu rudele mele mai mari”, mărturisea muzicianul despre cei care l-au inspirat. „Sunt mulți oameni care m-au influențat, dar cred că cei de la care am prins meserie, în afară de managerul meu, au fost băieții din Swedish House Mafia și Eric Prydz. Practic ei m-au introdus în lumea house-ului!”

Este incontestabil faptul că Avicii a adus la începutul anilor 2010 stilul muzical electronic-dance în atenția întregii lumi. Suedezul a schimbat modul în care ne raportăm la muzica electronică de dans (EDM), cu un suflu proaspăt, folosind sound-uri de pe toate continentele şi voci unice.

Melodiile artistului s-au regăsit pe coloane sonore de filme, în numeroase reclame şi au ajuns imnuri de campionate de fotbal şi de gimnastică. Imnul Eurovision 2013, melodia care a definit brandul Coca-Cola în ultimii ani, toate au ieşit din mixerul şi sintetizatorul inspiratului DJ suedez.

Avicii a concertat și în România de câteva ori, printre care şi o reprezentaţie la Untold 2015, în faţa a 60.000 de fani ai muzicii EDM. Acesta a vizitat şi Bucureştiul în 2012, cu o reprezentaţie întinsă până în zori.

Sunt un alcoolic dat dracului!

Premoniție de rău augur? În 2009 Avicii a lansat o melodie inedită, “Alcoholic”, cu un singur vers care se repetă obsesiv: “Call it what you wanna call it, I’m a fucking alcoholic.” Anii următori au demonstrat că în ironia acestui vers întunecat se ascundea un sâmbure de adevăr.

Deși era dependent de public, de fani și de talentul său, odată cu succesul Avicii căpătase o dependență gravă: aceea de alcool. Vorbind de problema sa, Avicii declara: „La început ezitam să beau ceva înainte de a urca pe scenă pentru că îmi era frică să nu o dau în bară. Totuși am realizat că în timpul show-ului eram prea rigid și sobru așa că, înaintea programului, mi-am făcut un obicei în a bea un întăritor.(…) Era alcool moca peste tot – era destul de ciudat dacă nu beai!”

Fiecare cocktail era servit și cu o doză serioasă de oboseală ce venea la pachet cu fiecare concert pe care Avicii îl susținea în turneele sale. Firesc, starea sa de sănătate a început să se înrăutățească, alimentația fugară și viața dezorganizată spunându-și cuvântul. Când pe rețelele de socializare a apărut o imagine cu Avicii dormind într-un autobuz nu s-a mirat nimeni.

Din cauza stării sale mai multe concerte au fost anulate, iar în luna ianuarie a anului 2012 Avicii a ajuns la spital, fiind internat pentru 11 zile într-un centru medical din New York. Diagnosticul medicilor a fost dur: pancreatită acută cauzată de consumul excesiv de alcool, o maladie ce provoacă dureri insuportabile. „E ca și cum te-ar înjunghia cineva constant în stomac. Nu ai voie să bei apă, nu ai voie să mănânci. Trebuie doar să aștepţi să îţi treacă. Și iei medicamente ca să nu te doară”, povestea DJ-ul despre această experiență. În ciuda durerilor fizice, Avicii a continuat să se ocupe de cariera sa. Cum s-a pus pe picioare și-a reluat munca în studiou și a reprogramat seria de concerte.

Avicii mixează și pe patul de spital

Dar în martie 2013, în timp ce se afla într-un turneu în Australia, muzicianul a fost internat din nou din cauza aceleiași pancreatite. Medicii i-au propus înlăturarea vezicii biliare, însă refuzul a fost categoric. Un an mai târziu, pe 28 martie 2014, Avicii s-a confruntat din nou cu aceiași problemă medicală, fiind internat în Miami, locul unde se desfășura Ultra Music Festival. Aici nu a mai avut de ales și a fost supus unei intervenții chirurgicale în care i s-au extras apendicele și vezica biliară. Activitatea muzicală a fost întreruptă urmând alte câteva luni de pauză pentru recuperare.

Recuperare pe o plajă din Miami

În această perioadă, Avicii, la cei 24 de ani ai săi, era confuz și debusolat văzând ce impact poate avea stilul său de viață asupra carierei muzicale și a celor din jurul său. Decizia era una singură: alcool-ul trebuia să dispară din „playlist”. Aflat la un punct de cotitură, acesta mărturisea: „Mi-a fost greu să accept să nu mai beau niciodată, deși toți medicii mi-au sugerat ferm să aștept cel puțin un an înainte de a bea o bere. Desigur, nu i-am ascultat pe majoritatea medicilor, i-am ascultat pe cei care mi-au spus că este în regulă dacă sunt atent. Eram ignorant și naiv.

Trebuie să o iau de la capăt. Acele zile în spital au fost zilele cu cele mai puține stări de anxietate și fără stres pe care mi le pot aminti din ultimii șase ani, acelea au fost adevăratele mele vacanțe, oricât de deprimant ar suna. A fost o ușurare extremă, având în vedere programul nebunesc pe care l-am avut până în acel moment”.

Până la ultimul concert, din 28 august 2016 – care a marcat inevitabil retragerea lui oficială din turneu și încetarea colaborării cu Ash Pournouri – programul lui Bergling a suferit constant modificări, în timp ce el era chinuit de complicațiile bolii. Cu toate acestea Avicii era în continuare unul dintre cei mai bine plătiți DJ din lume. Potrivit Forbes, la acea vreme, averea sa se ridica la 50 milioane de dolari.

Și-a deschis sufletul într-un documentar

Tim Bergling dispăruse de ceva vreme din lumina reflectoarelor, așa că apariția unui film documentar biografic a fost binevenită. „Avicii: True Stories” a avut premiera pe 26 octombrie 2017 și a fost distribuit preferențial în diferite cinematografe din lumea întreagă, urmând să fie difuzat și de Netflix. Documentarul avea să dezvăluie lumii felul de a fi al DJ-ului, dar mai ales problemele sale de sănătate.

„Toată lumea îl cunoaște pe Avicii, dar puțini îl cunosc pe Tim”, este una dintre frazele vedetă ale documentarului, care exprimă multe despre slăbiciunile lui și mai ales despre factorii care i-au influențat deciziile în ultima parte a vieții. Regizorul Levan Tsikurishvili menționează aceste cuvinte referindu-se la latura pe care muzicianul a arătat-o rar în public și care l-a afectat teribil, încetinindu-i procesul creativ și conducându-l într-o spirală a depresiei. Faima ascunde deseori astfel de lucruri și chiar dacă nu se văd nu înseamnă că nu se întâmplă.

Bergling a fost de acord ca Tsikurishvili să-l însoțească peste tot pentru a realiza un film prin care să le transmită oamenilor ceea ce nu a reușit prin cuvinte. Managerul său a fost cel care i-a descoperit talentul, dar și cel care l-a exploatat îndeajuns să-l termine fizic și mai ales psihic. Deși Ash s-a ținut de toate promisiunile, cele 813 show-uri susține de Avicii numai în patru ani au însemnat și distrugerea unui tânăr extrem de talentat. Tim a fost presat fără oprire, lucru care îl recunoaște chiar el în documentar: „Drumul meu a fost încununat cu succes, însă nu a fost lipsit de greutăţi. Am devenit adult pe măsură ce creşteam ca artist, am ajuns să mă cunosc mai bine şi să înţeleg că există multe alte lucruri pe care îmi doresc să le fac în viaţă.”

Documentarul include scene dure în care Tim Bergling este văzut în situații nu prea plăcute. Într-una dintre ele Avicii e filmat pe bancheta din spate a unei mașini vorbind cu managerul său. Vădit dezorientat, epuizat și cu dificultăți în a ține ochii deschiși, este informat că a doua zi trebuie să fie pregătit pentru un nou concert și mai are programate și câteva interviuri telefonice.

Toate acestea trebuiau să se termine. În martie 2016, Avicii își anunță retragerea printr-o scrisoare emoționantă adresată fanilor pe site-ul oficial: „Alegerile mele şi cariera mea nu au fost niciodată conduse de interese materiale, deşi sunt recunoscător pentru toate oportunităţile şi tot confortul care mi-au fost oferite de succesul meu. Ştiu că am fost binecuvântat să pot să călătoresc în lumea întreagă şi să cânt în lumea întreagă, dar rămânea întotdeauna prea puţin timp pentru persoana aflată în spatele artistului. Însă nu voi renunţa niciodată la muzică – voi continua să vorbesc fanilor mei prin intermediul ei, însă am luat decizia ca turneul meu din 2016 să fie ultimul meu turneu, acestea vor fi ultimele concerte ale mele. Sper să le încheiem împreună într-o manieră spectaculoasă. O parte din mine îmi zice «niciodată să spui niciodată», aş putea să revin, dar… nu voi reveni chiar imediat.”

Oman

Trecuseră doi ani de când Avicii renunțase la concerte, viața sa fiind dedicată în întregime studioului de înregistrări din Los Angeles. Muzicianul își recâștigase doza de libertate, așa că timpul îi permitea acum să călătorească și să-și vadă prietenii din lumea întreagă. Pe 8 aprilie 2018, Avicii a aterizat în Muscat, capitala statului Oman. Orașul este o bijuterie turistică; plin de opulență, cu o cultură fascinantă dar cu destule locuri izolate, suficient de departe de forfota lumii moderne. Avicii a ales să se cazeze într-un astfel de loc, la Muscat Hills Resort, un complex situat în idilicul golf privat Al Jissah, la poalele munților Al Hajar, situat la 45 km de Aeroportul Internaţional Muscat. Printre facilitățile puse la dispoziția oaspeților se număra și opțiunea unui sejur fără televizor şi telefon.

Pentru turiștii cazați în luxoasa stațiune Muscat Hills, apariția lui Avicii a fost cu siguranță surprinzătoare și inedită. Deși perioada de glorie era departe, fanii nu au ezitat să se fotografieze cu el sau să-i ceară un autograf. Printre ei se numără și DJ-ul local Maitrai Joshi: „Am fost surprins să-l întâlnesc pe Avicii în Oman”, spune acesta. „Se afla pentru prima dată aici, în vacanţă.” Tânărul nu-şi aminteşte să-l fi văzut pe Avicii consumând alcool, dar a declarat că vedeta suedeză se simţea bine alături de prietenii în compania cărora se afla. „Vinerea trecută au ieşit cu o barcă, apoi a luat cina cu prietenii. Părea să se simtă bine şi era fericit”, a adăugat Joshi.

DJ Joshi alături de DJ Avicii

O altă tânără care îşi petrecea ziua de naştere în aceeaşi staţiune s-a fotografiat alături de celebrul DJ: „Am reuşit să fac o poză cu Avicii. Ce mod fantastic de a încheia ziua de naştere”, a scris tânăra pe Instagram.

În aceste zile însorite Avicii nu părea să lase la vedere vreo problemă. Pe 19 aprilie 2018, el a fost fotografiat în timp ce se relaxa cu prietenii pe un yacht, cu o bătură în mână, în largul coastelor Omanului. Dacă era sau nu alcool, rămâne o enigmă. Cert este că muzicianul părea „fericit și sănătos” în compania prietenilor cu care se afla în vacanţă.

„Mă pregătesc pentru o nouă etapă a vieții”

Pentru a-și înfrânge anxietatea, Tim Bergling a experimentat în această vacanță mai multe tratamente printre care meditația, o metodă simplă și gratuită de restabilire a echilibrului intrinsec. Își ținea un jurnal în care-și înșiruia gândurile, urmărind să-și caute căile de autocunoaștere și eliberare spirituală. Într-una din ultimele sale postări a recunoscut că unele practici neortodoxe l-au dus într-o zonă periculoasă și înfricoșătoare: „E ca și cum aș fi ajuns la o etapă ancestrală a vieții, e un sentiment nou și mă sperie puțin. Simt că temerile din ultimele zile m-au copleșit dar știu că dacă mă voi concentra pe respirație, așa cum am învățat, voi trece peste”.

E seara zilei de 19 aprilie 2018. Soarele se scurge alene după crestele stâncoase ce străjuiesc resortul Muscat din Oman. Turiștii se împart înspre căsuțele rustice acoperite cu stuf aliniate pe malul mării. Tânărul Avicii nu e în peisaj și nimeni nu pare să-i simtă lipsa. Doar un prieten pe care Avicii și-l făcuse în Oman își sună tatăl pentru a-i transmite o întâmplare care l-a îngrijorat: amicul său, Tim Bertling, fiind în meditație, a intrat în transă și nu mai mănâncă și nici nu vorbește. Cu puțin timp în urmă, Tim își sunase fratele din Suedia. Ce au vorbit nu se știe, cert este că David Bergling s-a alarmat atât de tare încât chiar în acea seară a luat primul zbor spre Muscat. Din nefericire, avionul a aterizat prea târziu.

În timpul nopții Avicii s-a decis să-și pună capăt vieții. Avea 28 de ani. În jurnal și-a notat o ultimă postare: „Lepădarea sufletului este ultimul ataşament, înainte de a reînvia”.


Corpul fără viață a fost găsit dimineața pe podeaua băii apartamentului în care era cazat. Conform surselor din cadrul poliției din Muscat, Avicii ar fi spart o sticlă de vin şi s-ar fi tăiat la mână și la gât cu un ciob mare, provocându-şi o hemoragie letală.

La scurt timp a fost publicat un comunicat din partea conducerii hotelului: „În ultimele ore am primit numeroase apeluri și mesaje privitoare la tragica moarte a domnului Tim Bergling, cunoscut ca Avicii. Din motive de confidențialitate, nu putem oferi detalii cu privire la vizita sau șederea oaspeților noștri, cu toate acestea tot ce putem face e să confirmăm că Avicii a vizitat Muscat Hills Resort, timp în care a fost extrem de amabil cu personalul nostru și s-a comportat ca orice turist găzduit de noi. Cu siguranță Avicii s-a simțit foarte bine la noi și a fost prietenos cu toată lumea.”

Un reprezentant al Poliției Regale din Oman a confirmat varianta sinuciderii: „Două autopsii au fost făcute după moartea lui Avicii, una vineri, iar a doua sâmbătă. Putem confirma că nu există nicio pistă criminală”.

Trupul lui Avicii a fost transportat la sptitalul din cadrul Poliției Regale din Muscat

În cele din urmă familia suedezului a oferit o declarație publică despre cauza morții muzicianului în care se specifică: „Se lupta cu gânduri despre însemnătate, viață și fericire. Nu mai putea continua în acest fel. A vrut să-și găsească liniștea.

Era un perfecționist care călătorea și muncea din greu într-un ritm care i-a provocat stres extrem. Atunci când nu a mai mers în turnee a încercat să găsească un echilibru între a fi fericit și a putea face ce iubea mai mult – muzica. Tim nu era făcut pentru mașinăria de business în care s-a băgat. Era un tip sensibil, care își iubea fanii dar care evita lumina reflectoarelor. Tim, vei fi mereu iubit și ne vei lipsi. Persoana ta și muzica ta vor continua să trăiască în amintirile noastre”.

O stea care a ars prea repede

După ce vestea dispariției fulgerătoare a muzicianului a făcut înconjurul lumii, fanii Avicii s-au adunat în marile orașe pentru a se ruga și a-l omagia pe cel care le-a adus atâta bucurie.

Memorial în Stockholm

În Stockholm, orașul natal al suedezului, sute de persoane s-au adunat în piața publică pentru a-l onora pe Avicii așa cum se cuvine. Memorialul a început cu un moment de reculegere în timpul căruia mulți dintre tinerii adunați în piață au început să plângă. După acest moment muzica lui Avicii a început să umple piața, iar mulțimea a dansat și a cântat în amintirea DJ-ului. Fanii prezenți în piață au povestit că de această dată piesele lui Avicii s-au simțit diferit. „Suntem obișnuiți să-i auzim muzica, dar astăzi este plină de tristețe… ca un gol în stomac… ”, a povestit o tânără.

Funeraliile lui Avicii au avut loc la data de 8 iunie 2018, în Stockholm. Artistul a fost înmormântat la Cimitirul Hedvig Eleonora Church, situat chiar în inima capitalei suedeze. Ceremonia a fost una foarte restrânsă, printre participați numărându-se doar membrii familiei și prietenii cei mai apropiați.

Publicul nu a avut acces la înmormântare, însă familia a organizat câteva luni mai târziu, pe 16 noiembrie 2018, un memorial mai amplu. Sute de fani veniți din lumea întreagă au umplut străzile din jurul bisericii Hedvig Eleonora sperând să poată intra măcar pentru câteva momente pentru a-i aduce lui Avicii un ultim omagiu. Klas Bergling, tatăl muzicianului, a fost unul dintre cei care a vorbit în fața mulțimii despre viața și moștenirea muzicală lăsată de fiul său.

Avicii a fost un pionier, un promotor, un vizionar, un tip care a reușit să transforme metrica muzicii, care a venit cu un nou sound, nemaiîntâlnit. Este artistul care a rescris ADN-ul muzicii electronice, trasând o nouă direcție în industria muzicală. A fost o stea care a strălucit atât de puternic încât a ars prea repede și a căzut, lăsând în urmă doar o dâră de materie cosmică.

Mormântul lui Avicii se află în Cimitirul bisericii Hedvig Eleonora din Stockholm
Avicii
nume naștere Tim Bergling
DATA ȘI LOCUL NAȘTERII:8 septembrie 1989, Stockholm, Suedia
DATA ȘI LOCUL MORȚII:20 aprilie 2018/ 28 de ani, Muscat, Oman (certificat de deces)
CAUZA DECESULUI:sinucidere
LOC DE VECI:Cimitirul Hedvig Eleonora Church din Stockholm
A FOST:DJ, producător muzical, manechin

Leave a deathly reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.