Adrian Păunescu – istoria ultimei secunde

„Și simt, vai, simt că voi pleca departe că tot ce fac a și ajuns zadarnic, măcar să fiu, la propria mea moarte chemat ca inculpat și ca paharnic.“ 5 noiembrie 2010, Spitalul de Urgență Floreasca, București. Dimineață. O mână de ziariști tresar la apariția medicului Şerban Brădişteanu. Acesta, cu emoție în glas, rostește o …

Continuă să citești Adrian Păunescu – istoria ultimei secunde

Anunțuri

Marele Popescu. Poet, paznic de noapte, schior pe pantele disperării

Zău, Doamne, ce bine ar fi măcar acum să-mi scrie rudele şi prietenii necrologul. Pe bulevard, în faţa blocului. Cu trupurile lor, literă lângă literă. Şi-un verişor c-o verişoară, îndrăgostiţi, să se sărute prima oară, stând frunte-n frunte în căciuliţa „î“-ului de la „familia îndurerată…“.   Este considerat cel mai mare poet român de la …

Continuă să citești Marele Popescu. Poet, paznic de noapte, schior pe pantele disperării

Nichita Stănescu – moartea e verde și rece

„Dar tot credeam că poate viermii moi nu cresc în ochii mei pustii și goi, nici în surâsul meu nedăruit și tot credeam că poate n-am murit.”     (Cântec vechi de lună nouă) Poetul Nichita Stănescu a murit în noaptea de marți, 13 decembrie 1983 pe un pat al Spitalului de Urgență Floreasca din București …

Continuă să citești Nichita Stănescu – moartea e verde și rece