Adrian Păunescu – istoria ultimei secunde

adrian_paunescu„Și simt, vai, simt că voi pleca departe
că tot ce fac a și ajuns zadarnic,
măcar să fiu, la propria mea moarte
chemat ca inculpat și ca paharnic.“


locatia mortii5 noiembrie 2010, Spitalul de Urgență Floreasca, București. Dimineață. O mână de ziariști tresar la apariția medicului Şerban Brădişteanu. Acesta, cu emoție în glas, rostește o declarație scurtă: „În această dimineaţă, 5 noiembrie 2010, la ora 7:15, inima maestrului Adrian Păunescu a încetat să bată. După nenumărate tentative de resuscitare, a trebuit să ne declarăm învinşi şi maestrul a plecat dintre noi”.

Scriitorul fusese internat din 26 octombrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca, având probleme cardiace, renale şi hepatice. Starea de sănătate s-a înrăutăţit în noaptea de 2 spre 3 noiembrie, pe fondul unor probleme mai vechi. Medicii au intrat în alertă în momentul în care au constatat oprirea bătăilor inimii şi au încercat timp de mai multe ore să-l resusciteze. La un moment dat, inima lui Adrian Păunescu a repornit, însă starea lui s-a menţinut gravă. Timp de două zile, poetul a fost ţinut în viaţă de aparate. În ciuda eforturilor depuse de personalul medical, Adrian Păunescu a decedat vineri dimineața. Avea 67 de ani.

Bardul de la Bârca

adrian_paunescu__in_tinereteAdrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943 în Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, părinții săi fiind Floarea și Constantin Păunescu. Și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în judeţul Dolj, fiind crescut mai mult de bunica sa, cum recunoaște în notele biografice „Viața lui Adrian Păunescu, povestită de Adrian Păunescu”: „Bunica mea a fost şi mama mea, pentru că eu  mi-am petrecut copilăria fără mamă. Tata s-a însurat a doua oară cu o femeie serioasă şi bună, din Măceşu de Sus, o comună aflată la 7-8 km de Bârca, peste dealuri. Se numea Constantina, i se zicea Margareta şi avea o demnitate excepţională în confruntarea cu viaţa. Era învăţătoare. A rămas lângă tata în toate transferurile la care era obligat marele reacţionar liberal, ca să nu-şi refacă organizaţia. Uneori am fost şi eu cu ei, pe unde ajungeau, la Cârna, de exemplu, dar cea mai mare parte a timpului am trăit-o alături de bunicii mei. Maica-mare m-a învăţat mila, aşa cum tata-mare m-a învăţat tabla înmulţirii.”

A absolvit Colegiul Naţional Carol I din Craiova. Tatăl lui Păunescu, membru al Partidului Naţional Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activităţi anti-comuniste” de regimul stalinist de după 1945 şi din această cauză Păunescu a trebuit să aştepte trei ani înainte de a se putea înscrie la facultate. Păunescu a studiat filologia la Universitatea din Bucureşti.

A debutat ca poet în 1960, iar din 1973 conduce revista „Flacăra”. De-a lungul vieții a publicat foarte multe volume de versuri, printre care: ”Mieii primi” (1967), ”Repetabila povară” (1974), ”Pământul deocamdată” (1977), ”Manifest pentru sănătatea pământului” (1980), ”Totuși, iubirea” (1983), ”Viața mea e un roman” (1987), ”Sunt un om liber” (1989), ”Poezii cenzurate” (1990), ”Cartea cărților de poezie” (1999) (integrala poeziilor apărute în volume, cu un capitol de versuri inedite), ”Un om pe niște scări” (2006), ș.a.

Stindardul generației în blugi

Cenaclul Flacăra

„Te salut, generație în blugi!”

Adrian Păunescu a fost cunoscut mai ales ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicului tânăr, în ciuda numeroaselor sancționări aduse acesteia de către puterea comunistă; el a inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilor folk și rock.

Pe scena Cenaclului Flacăra, se lansează spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori: Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivanițchi, Valeriu Sterian, Florian Pittiș, Anda Călugăreanu, Zoia Alecu, Tatiana Stepa, Vasile Șeicaru, Marcela Saftiuc, Alexandru Zărnescu , Ștefan Hrușcă și mulți alții.

Păunescu & Pittiș, pe scena Cenaclului

Păunescu & Pittiș, pe scena Cenaclului

Mișcarea luând proporții, Păunescu a devenit incomod în ochii conducerii comuniste. Este destituit în iulie 1985.  Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploieşti din iunie 1985.  Incidentele s-au datorat pe de-o parte condițiilor meteo (furtună) care au făcut să fie oprit curentul electric pe Stadionul Petrolul, iar pe de altă parte faptului că unii participanți au profitat de această ocazie și au creat o busculadă, soldată cu cinci moţi şi câteva zeci de răniţi. La acel moment incidentul a fost trecut sub tăcere de către autorități.

Cu toate că a fost considerat de mulţi români un sicofant pentru felul în care îl lăuda pe dictatorul Nicolae Ceauşescu, orientarea politică a lui Păunescu a fost întotdeauna una de stânga. Spre deosebire de alte personalităţi ale perioadei comuniste, Păunescu a promovat idei de stânga mai liberale, de inspiraţie occidentală. Forțat de împrejurări, Păunescu a întreţinut relaţii strânse cu membri ai aparatelor comuniste de stat şi partid.

„Sunt un om liber”

După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista „Totuşi iubirea”. În calitate de publicist a mai condus ziarul „Sportul românesc”, o scurtă perioadă în 1999, şi a realizat emisiuni de fotbal la „Antena 1”.

Răsfăţat al mulţimilor în perioada Cenaclului Flacăra, Adrian Păunescu a fost unul dintre puţinii grei ai scenei publice comuniste care nu s-a volatilizat odată cu căderea regimului. Doar pentru scurtă vreme, vreo trei ani, poetul a dispărut din ochii românilor, fiind readus în atenţia opiniei publice în 1992, prin intermediul postului public de televiziune. S-a întâmplat mai exact pe 17 iulie, când e invitatul lui Mihai Tatulici. Este un moment-cheie pentru cariera sa. Trebuie să vorbească despre odele pe care le aducea, pe vremuri, cuplului Ceauşescu. Unii aşteaptă scuze publice, alţii explicaţii, oricum, o schimbare de paradigmă se impune. Pe micile ecrane ale românilor apare însă acelaşi Păunescu: dramatic, incandescent, îndrăzneţ şi sfidător. „Sunt un porc. Sunt porcul dumneavoastră de Crăciun liber“, spune. Gabriel Liiceanu scria: „Şi care societate n-are nevoie de porci? Mai ales de porci talentaţi, de porci la nevoie gingaşi, care ştiu să cânte, să plângă, să facă versuri, porci cu voce de piept care trec uşor de la versul de iubire, înfiorat şi foşnitor, la cel care răscoleşte, viril, măruntaiele pământului strămoşesc […] pentru a ajunge în cele din urmă la versul cu adevărat porcesc, cel care aduce bani, putere, privilegii“.

În același an de cotitură, 1992, Adrian Păunescu a devenit membru al Partidului Socialist al Muncii, care era considerat un continuator al Partidului Comunist Român. A fost ales senator în 1992, pe listele PSM, dar patru ani mai târziu, în 1996, partidul său n-a mai obţinut numărul de voturi necesare intrării în Parlament. A revenit în Senat în 2000, pe listele PSDR Dolj, şi apoi în 2004 pe listele PSD Hunedoara. În mandatul 2004-2008, Adrian Păunescu a deţinut o funcţie importantă, aceea de preşedinte al Comisiei pentru Cultură din Senat.

„Vinovat de iubire”

Anii 70.Constanta,Andrei,Ioana,AdrianPaunescu in curtea din str Sandu Aldea nr 24

Anii 70. Constanța, Andrei, Ioana și Adrian Păunescu

In ciuda faptului că a avut o viață sentimentală foarte intensă, înșirând cuceriri pe bandă rulantă, Adrian Păunescu a fost căsătorit doar de două ori, prima dată cu poeta Constanţa Buzea, apoi cu Carmen Antal. “Bardul” a avut trei copii pe care i-a recunoscut oficial: Ioana, Andrei şi Ana Maria.

Cu Constanța Buzea, Păunescu a fost căsătorit timp de 18 ani, cei doi încheindu-și mariajul în urma infidelității poetului. În 2009, Constanţa a decis să publice jurnalul “Creştetul gheţarului”, în care mărturisea îndurerată: “Îşi aranjează să rămână singur în Bucureşti. Ne expediază în vacanţe lungi, ca să-şi facă de cap”. Soţia a mai dezvăluit un episod care a rănit-o profund: “Câteva luni după naşterea Ioanei, stând noi de vorbă, încercam să-l asigur că următorul nostru prunc o să fie băiat. Dar îi scapă o remarcă aiuritoare, că lui i se vor naşte numai fete. Şi, fără să-i pese de efect, mi se spovedeşte cu orgoliu că e tată şi la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el, măritată, i-ar fi născut gemene. Adrian reuşise performanţa de a trăi liniştit, pendulând între două femei însărcinate, nevasta şi amanta, alăptându-i pruncii dolofani”.

Autoarea merge mai departe, dezvăluind că fostul ei soț a avut o idilă chiar cu Ana Blandiana: “Într- o noapte, soseşte acasă euforic şi gălăgios, umăr la umăr cu Nana Otilia (n.r. – combinaţie între pseudonimul literar al Anei Blandiana şi numele ei real, Otilia Coman), vizibil surprinsă când le-am deschis uşa… Păreau amândoi picaţi din grădina Raiului, după izgonire… Apoi, Adrian venea acasă şi se culca pe canapea, cu spatele la noi. Suferea. Ofta cu ochii strânşi, refăcând în minte scenele cu Nana îmbrăţişându-se.”

În ultimii ani, ziarele de scandal nu au încetat să-l hăituiască pe Adrian Păunescu și să-i disece viața personală, întorcându-l pe toate părțile. În 2004, în localitatea doljeană Pieleşti, Carmen Păunescu, femeia cu care poetul era căsătorit din 1990, a produs un accident teribil, în urma căruia au decedat trei persoane şi care i-a adus o condamnare la trei ani cu suspendare. Evenimentul l-a determinat pe Păunescu să se retragă o vreme de pe scena publică, fiind rar văzut la televiziuni şi prin ziare.

Despre „încercările tot mai crude ale vieții” poetul se va destăinui pe blogul personal: „Am trecut printr-o perioadă grea, plină de solicitări și de provocări, perioadă pe care aveam datoria s-o iau în serios, în toate datele ei. Le răspund, în această clipă, tuturor compatrioților care mi s-au adresat, pe blog, prin poștă sau prin scurte mesaje telefonice. Le mulțumesc, emoționat. Nu e puțin lucru să ai atâția prieteni și să exiști în conștiința atâtor oameni. Știu și, vai, simt că, și dacă aș fi nemuritor, tot ar trebui să mor și tot o să mor, pentru a-mi plăti impozitul la care obligă încercarea de a fi etern. Sunt muritor și de aceea am puterea să mă bucur de fiecare întârziere a mea pe acest pământ răbdător.”

Ultima petrecere

Într-unul din ultimele sale interviuri, Adrian Păunescu declara: ”Eu sunt de ani și ani victima nobilă a unui pariu cu istoria. Eu am tot spus că nu vreau să mor înainte de a vedea o țară a tuturor românilor din toate provinciile lor natale. Ce era dacă eram numai poet? Care era substanța scrisului meu, să zicem așa, a operei mele? Nu era nimic. Era un vid coafat. Eu am împrumutat din durerile contemporanilor mei, mi-am împrospătat propria durere cu durerea contemporanilor mei. Am fost în permanentă relație cu neamul meu. Am fost în incendiu. Am trăit iubind și, cum am zis despre Bob Dylan, ‘Și am murit trăind”’.

Într-un editorial publicat la 21 iunie 2010, în cotidianul Jurnalul Național, Adrian Păunescu a menționat că suferă de o boală gravă, fără să-și facă public și diagnosticul.

Adrian Păunescu și fiul său, Andrei, la ultima zi de naștere

Andrei și tatăl său la petrecerea din curtea casei Păunescu

O lună mai târziu, pe 20 iulie 2010, poetul Adrian Paunescu și-a serbat ultima sa zi de naștere, alături de prietenii apropiați.

Invitația suna astfel: „Sperând să pot ieşi din suferinţa care mi-a fost dată, vă invit la sărbătoarea celor 67 de ani de viaţă, marţi 20 iulie, orele 17.00, în curtea casei mele din Dionisie Lupu, nr 84. Va rog să nu-mi aduceţi flori care ar avea o semnificaţie nedorită. Adrian Paunescu”

La masă s-a servit și vin, dar mai ales spirit. Curtea casei era plină. Rude, prieteni, scriitori, jurnaliști… Lume pestriță. Ovidiu Ioanițoaia, Adrian Cioroianu, Corina Dragotescu, Victor Ciutacu, Alex Ștefănescu… Foștii miniștri Nicolae Văcăroiu și Florin Georgescu nu și-au uitat vechiul prieten, chiar dacă acesta a părăsit PSD-ul, iar Gelu Voican Voiculescu n-a mai pus la cale încă o revoluție. Dorel Vișan a recitat, sublim. Păunescu era între prieteni. „S-au dat deoparte cu sfială/ Mulțimea toată murmura/ Văzându-i hainele de gală/ Să ne trăiești, Măria Ta!“. A fost ultima petrecere cu fast, închinată în cinstea prietenilor, la care Adrian Păunescu a mâncat numai salată și a băut doar apă.

Vizita doctorului Beuran, la ceas de noapte

Poetul suferea de mulţi ani de diabet, iar rezultatele analizelor recente demonstrau că are mari probleme la ficat. Slăbise aproape 30 de kilograme, iar la sfârșitul lunii octombrie 2010 a fost internat în stare gravă. Medicul Mircea Beuran, şeful Secţiei Chirurgie din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca, își amintește: „Înainte de a fi internat, îl văzuseră mai mulţi doctori. Soţia şi fiica poetului, care mă cunosc de mulţi ani, m-au rugat să vin să îl văd, crezând că-l pot convinge să se interneze. El se săturase să meargă la spital. Scenariul prevăzut era că prezenţa mea să fie absolut inopinată, ca o vizită la ceas de noapte, pe la ora 22.00, bătând la poartă pentru simplul motiv că am zărit o lumină la geam. L-am găsit în stare critică, abia respira. I-am explicat bărbăteşte că timpul este foarte scurt pentru a mai sta la poveşti. Aşa cum a găsit rimă în toate, aşa trebuia să regăsească dorinţa de a trăi.”

Scrisoare din Secţia de Reanimare a inimii

De pe patul Spitalului de Urgenţă Floreasca, în stilu-i caracteristic, și cu o sinceritate devastatoare, poetul Adrian Păunescu a redactat o scrisoare testament, dedicată tuturor celor interesaţi de starea sa.

paunescu-spital“Dragii mei compatrioţi,

Vă scriu dintr-o situaţie mai puţin obişnuită. Nu, nu vă scriu din lagăr. Nu, nu din vreun azil politic pe care l-aş fi cerut în alte părţi. Nu vă scriu nici măcar din pogonul meu de libertate personală, ocrotit şi pregătit pentru a-l semnaliza în teritoriul liber de ură, de prejudecăţi, de ranchiună.

Vă scriu, pur şi simplu, din serviciul de reanimare al Secţiei de Chirurgie Cardio-Vasculară a Spitalului de Urgenţă  Floreasca, din Bucureşti. Ani şi ani am evitat să calc treptele unui spital. Carmen, Ana-Maria, Andrei, prof. dr Ionescu-Târgovişte, dr Mihai Viorel, dr Cristian Serafinceanu au tot insistat să mă internez pentru a rezolva în fond durerile care m-au tot încercat.

A venit însă într-o seară, într-o strictă complicitate cu Ana-Maria, prof. dr Mircea Beuran şi m-a convins, cu argumente serioase şi imbatabile, că, dacă vreau să trăiesc în continuare, trebuie să mă las pe mâna medicinei performante a momentului. M-am limpezit şi am decis că aşa voi face. A doua zi, la 13:30, conform făgăduinţelor, a venit Ambulanţa, cu medici siguri pe ei înşişi, cu brancardieri hotărâţi, şi m-a luat. Jumătatea de oră trăită în Ambulanţă m-a costat, din punct de vedere nervos, jumătate de viaţă. Nu-ncăpeam pe targă. Îmi erau ameninţaţi genunchii de pragurile pe lângă care aveam să trecem, am fost internat în cea mai mare grabă la secţia condusă de marele medic Mircea Beuran. Căutările n-au încetat însă.

Mi s-au făcut primele 15-20 de investigaţii. Între timp, a avut loc un dialog între cei doi profesori, care-şi împart acelaşi spital de urgenţă, dr Beuran şi dr Brădişteanu. Ei au ajuns la concluzia că problema mea principală e inima. Au decis să mă mute în zona dotată electronic pentru cele mai profunde determinări ale existenţei inimii în pieptul meu şi concluzia a fost că, de la etajul 1, trebuie să urc, neapărat, la 6.

Din reanimarea urgentă a inimii, parcă din centrul ei magnetic, mă descriu şi îi descriu pe toţi cei din jurul meu, sub această perspectivă, a bătăliei pentru salvarea inimii. N-am crezut niciodată, în mod serios, că mă ameninţă moartea. Dar văd, în prea multe ziare şi la prea multe televiziuni, aşezarea numelui meu între viaţă şi moarte. Şi nu pot să nu mă emoţionez. Chiar aşa?! Da, chiar aşa. Şi eu sunt unul dintre muritorii care nu-şi înţeleg condiţia, câtă vreme se mai răsfaţă cu aerul existenţei în care pluteşte, fără merite şi fără permis.

Aflu din cuvinte risipite prin dialogurile despre mine că situaţia mea e gravă, că inima, că rinichii şi că ficatul… Nu era o simplă hachiţă a mea cantonarea în casă şi refuzul de a participa la petrecerile lumii. Sunt suferind. Agresiunile din timpul vieţii n-au plecat din trupul de care s-au atins, ci continuă să-l chinuiască şi să-l subjuge. Am propriile mele dureri personale şi mă doare durerea cea mare a nefericitei mele ţări.

Ziarul Adevărul a făcut gestul nobil de a aminti că tăierea pensiilor m-a afectat cumplit. Am decis că nu iau pensia tăiată. O restitui, aşa cum îmi vine, statului, iar eu îmi desăvârşesc drumurile prin iadul realităţii, ca să nu-mi moară copiii de foame. Muncesc de la 18 ani, dacă nu mai de mult. Băieţii de bani gata ai anilor noştri şi-au băgat cuţitele în cuantumul pensiei mele totale şi mi-au dărâmat ultimul echilibru. Cum aş face să nu resimt dureros această ofensă?

Indivizi putred de bogaţi iau măsura de a ne ciopârţi nouă pensiile. Inima mea le resimte toate astea şi le dedică nefericiţilor care ne conduc şi ne ghilotinează drepturile. Datoriile mele faţă de casa în care trăiesc şi de familia mea sunt mult mai mari decât aş obţine, în mod natural, pe toate muncile mele. Probabil voi muri mai devreme şi organizaţiile de şacali vor putea profita, în deplină libertate, de banii care rămân după Adrian Păunescu.

O problemă au devenit medicamentele, atât pentru numărul lor în înmulţire, cât şi pentru preţurile lor infernale. Eu suferinţele acestui organism al meu nu le-am făcut ascunzându-mă după soba bunicilor, acasă, ci în bătăliile de zi cu zi pe care le-am dat în ţară. Bolile le-am făcut atunci, medicamentele trebuie să le cumpăr acum. Dar nu mai am puterea bănească de a le obţine, la preţuri acceptabile la starea mea financiară de astăzi.

Monitoarele Secţiei de Reanimare de la cardiologia de urgenţă condusă de prof. dr Şerban Brădişteanu mă îngână din când în când, văzându-şi de lectura stranie a organismelor care li se dau de citit. E mare lucru totuşi să mai existe oameni care te înţeleg şi te apără. Este nota cea mai înaltă a vieţii ca nişte mari specialişti în sănătate să se aplece asupra ta, să te analizeze şi să-ţi spună ce ai de făcut. Oricât aş fi de trist, oricât aş fi de disperat, oricât m-aş simţi de captiv în maşinăriile electronice care-mi urmăresc tensiunea, respiraţia, funcţiile organismului, glicemia, pH-ul şi, în genere, toate funcţiile vitale, am dobândit convingerea că pot avea încredere în toate acestea, pentru că la pupitrele de comandă stau mari profesionişti, dedicaţi vieţii.

Mâncarea e fadă în spital. Telefoanele mobile mai degrabă nu merg, pentru că li se dă o undă sărăcăcioasă şi poate asta n-ar trebui să se petreacă în acest fel. A venit azi la mine o femeie operată de dr Şerban Brădişteanu. Punea toată puterea ei de convingere în fiecare cuvânt. Avea nevoie să restituie o parte din recunoştinţă celui ce-o salvase. În secţia unde sunt eu nu se poate intra. Ceea ce se întâmplă aici e prea grav ca să lase loc circului sau băşcăliei.

Noi vorbim dintre viaţă şi moarte. Şi n-avem totdeauna argumente să credem în viaţă şi să refuzăm orice complicitate cu moartea. Personal, n-am crezut că, de pe o stradă pe alta, dintr-o curte în alta, se poate ajunge la un duplex atât de încărcat de semnificaţii contrare: viaţa şi moartea. Şi, mai ales, nu mi-am închipuit că toată această absurditate se va referi la mine. Parcă nu eram eu la numărătoare. Dar mi-a intrat fiscul morţii în casă şi trebuie să-i plătesc tot ce i se cuvine.

Dacă voi reuşi – cu ajutorul marilor medici care mă înconjoară – să salvez această pâlpâitoare viaţă a mea, va trebui să rearanjez priorităţile. Suferinţa retrogradează orgoliile. Probabil că-n noi rămân, la acest examen, numai structura omenească neschimbată, ideea pură, sentimentele curate, disponibilitatea către omenie.

De-aici, dintr-un pat de spital din Secţia de Reanimare a inimii, de la Spitalul de Urgenţă, mi se limpezeşte privirea către crâncenele noastre bătălii de fiecare zi, către fronturile noastre fără învingători, către uitarea de sine, care domină cu trufie lumea dată, o face imposibil de cuplat cu alte lumi, ne fugăreşte de dimineaţa până seara pe noi toţi, să nu cumva să ne găsim unii cu alţii şi să conlucrăm la salvarea omului.

Din centrul inimii mele aduc salutul meu tuturor acestor electronici ascultătoare, menite să ne avertizeze şi să ne ajute. Şi sper să nu fie nevoie şi de o operaţie pe inimă. Oricum, cărţile mele devin – prin suferinţa mea – tot mai valoroase şi mai căutate. Editorii au suficiente motive extraestetice să potenţeze textele. Iar eu sunt liniştit că   mi-am văzut poporul sărind de partea mea şi iubindu-mă mai mult ca niciodată. Adrian Păunescu”

scrisoare-paunescuPe 31 octombrie 2010, poetul oferă lumii o ultimă poezie, „De la un cardiac, cordial”, un mesaj în care îndeamnă oamenii să-şi poarte de grijă, să-şi păzească „şi inima, şi gândul”.

De la un cardiac, cordial

„De-aicea, de pe patul de spital
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei
Spitalul de Urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate!”.

Starea sănătății poetului, pas cu pas, în comunicate de presă

◎ miercuri, 3 noiembrie 2010, ora 09.30
Starea lui Adrian Păunescu s-a agravat în noaptea de marţi spre miercuri, poetul fiind resuscitat, după ce inima i s-a oprit. Dr. Mircea Beuran: „Azi noapte poetul a suferit un stop cardiac, l-am resuscitat, dar riscurile au rămas. Veneam aseară să-l înveselesc, dar mă întreba de procedurile medicale, pe care nu le înţelegea. Totuşi, era suficient să îi reciți un vers dintr-o poezie de-a sa, că imediat o spunea pe toată…“

◎ miercuri, 3 noiembrie 2010, ora 17.15
Medicul Brădişteanu a anunţat că poetul Adrian Păunescu a suferit o oprire cardiacă, prognosticuliar că inima poetului funcţionează, fiind conectată la aparate. Medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele de supravieţuire. „Starea lui este foarte gravă, dar mai sunt încă şanse de supravieţuire. Luptăm până când nu vor mai fi”, a declarat acesta.

◎ joi, 4 noiembrie 2010, ora 09.49
Adrian Păunescu a trecut cu bine noaptea, starea lui este staţionară, pacientul fiind în continuare conectat la aparate pentru susţinerea funcţiilor cardiace şi respiratorii.

◎ joi, 4 noiembrie 2010, ora 18.00
Prof. dr Şerban Brădişteanu a declarat că starea poetului Adrian Păunescu este extrem de gravă şi că medicii nu ştiu dacă mai pot face faţă.

◎ vineri, 5 noiembrie 2010, ora 09:00
Medicul Brădişteanu a declarat că poetul Adrian Păunescu, în vârstă de 67 de ani, a încetat din viață la ora 7:15.

Lacrimi şi flori tribunului român

omagiu-paunescuN-au mai avut răbdare să sosească sicriul, ca să depună coroane şi lumânări; cei care l-au iubit pe Adrian Păunescu au ieşit cu flori încă de vineri dimineaţă, în faţa casei sale de pe strada Dionisie Lupu, din centrul Capitalei. Sub un nuc, pe bordura gardului, acolo au aprins lumânările şi au adus trei steaguri în miniatură.

Alături, cineva a scris pe o foaie de hârtie „Generaţia în blugi te salută, Maestre!”, altcineva, semnat Adi, a lăsat altă foaie cu mesajul „De ce tocmai tu ai plecat, când atâtea omizi ne înconjoară? Lacrimile mele pentru tine”. Alt admirator a pus pe o coroană textul „Ai glumit cu mine şi te-ai dus pentru puţin timp în concediu. Aurel”. Altul a scris mesajul „Lacrimi şi flori Tribunului român care permanent ne-a chemat la unire”, iar unii au scris de mână, caligrafic, câteva poezii („Rugă pentru părinţi” şi „De la un cardiac, cordial”) şi le-au lipit pe gard, în marea de flori.

La orele 15, trupul poetului a fost dus la sediul Uniunii Scriitorilor de pe Bulevardul Dacia, unde s-a arborat un drapel de doliu. Vineri seara, curtea Uniunii Scriitorilor se umpluse de oameni simpli veniţi să-şi ia adio. La capul poetului a vegheat familia – soţia, fiica Ana-Maria, vizibil îndurerată, şi fiul, Andrei. Într-un gest de bun simţ şi discreţie, au permis ziariştilor să fotografieze şi să filmeze numai zece minute, după care i-au poftit să iasă afară, în curte, pentru a nu încălca intimitatea celor veniţi să-şi ia rămas bun în faţa sicriului.

Corpul neînsuflețit al lui Adrian Păunescu expus la Uniunea Scriitorilor

Corpul neînsuflețit al lui Adrian Păunescu expus la Uniunea Scriitorilor

Sâmbătă, 6 noiembrie 2010, personalități ca Traian Băsescu, președintele României, Iurie Reniţă, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşt, Răzvan Theodorescu, Paul Everac, Adrian Năstase, Gigi Becali, Mircea Albulescu, Eugen Cristea, Robert Negoiţă, Gheorghe Turda, Dumitru Graur, Vasile Şeicaru ș.a. au mers la sediul Uniunii Scriitorilor pentru a depune coroane și a-i aduce un ultim omagiu celui care a fost Adrian Păunescu.

„A plecat în cer, unde îl aşteaptă ceilalţi colegi de cenaclu, Florian Pittiş, Vali Sterian, Anda Călugăreanu şi mulţi alţii. Acolo, sus, vor face un alt cenaclu, mult mai frumos”, a declarat cântăreţul Ducu Bertzi. Irina Loghin şi Fuego s-au întors din Basarabia pentru a-şi lua rămas bun de la Adrian Păunescu. „Ne-am bucurat amândoi văzând că basarabenii il iubesc, pentru că ştim cât i-a iubit Adrian Păunescu pe basarabeni şi pe fraţii noştri de peste Prut. El e într-o stea probabil alături de Grigore Vieru şi probabil ne privesc”, a spus Fuego, care l-a caracterizat pe Păunescu drept „un Dumnezeu în literatura română”.

„Adrian Păunescu a fost un vulcan care a revărsat iubire peste noi, dar, din păcate, s-a stins şi o să-l regretăm foarte mult”, a spus şi Ivan Patzaichin, adăugând că poetul a susţinut foarte mult sportul românesc.Cântăreţul Gheorghe Gheorghiu a spus despre poet că a fost „un om puternic, care şi-a iubit ţara”, declarând totodată că îi mulţumeşte pentru ceea ce el este în prezent.

Sâmbătă seara, sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Adrian Păunescu a fost depus la Ateneul Român, unde sute de oameni s-au așezat la rând pentru a-i aduce poetului un ultim omagiu. Printre aceştia s-au numărat aproximativ 50 de localnici din comuna Bârca, unde a copilărit Adrian Păunescu.

Înmormântat cu onoruri militare

Duminică, 7 noiembrie 2010, mai mulţi preoţi au oficiat o scurtă slujbă de înmormântare la biserica Boteanu, după care, cortegiul funerar s-a îndreptat spre Cimitirul Bellu, însoțit de mii de oameni care cântau, aplaudau și aruncau cu flori.

inmormantare-adrian-paunescu

Pe o scenă amenajată aproape de intrarea pe Aleea Scriitorilor, s-au ţinut mai multe, discursuri.

Printre personalitățile care au luat cuvântul s-au numărat Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Varujan Vosganian, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, muzicianul Victor Socaciu, istoricul Dan Berindei, jurnalistul Marius Tucă. Aceştia au evocat personalitatea omului de cultură şi au rememorat diverse momente petrecute alături de acesta.

Corneliu Vadim Tudor evocând personalitatea lui Adrian Păunescu

Corneliu Vadim Tudor evocând personalitatea lui Adrian Păunescu

În acordurile fanfarei, mulţimea adunată l-a aplaudat îndelung pe poet, după care garda militară a tras în aer mai multe salve. De asemenea, a fost cântat imnul de stat. Drapelul cu care fusese acoperit sicriul a fost înmânat soţiei poetului, Carmen Păunescu.

* * *

Mormântul lui Adrian Păunescu, a doua zi

Mormântul lui Adrian Păunescu, a doua zi

Spectacolul nu s-a încheiat, însă, aici. Presa românească și-a continuat cu sârguință planul de a menține subiectul „Păunescu” cât mai mult pe prima pagină. Ca din neant, în lumina reflectoarelor apare Andreea Mihaela Bîrlea, fiică a poetului, care-şi cere în instanţă dreptul la o parte din averea de 3,7 milioane de euro, adunată de poet într-o viaţă. Femeia dovedeşte că e fiică legitimă printr-un test ADN. Casa din zona centrală a Capitalei, proprietatea din Bârca (jud. Dolj), din Bragadiru, din Breaza, de la Roşia Montană şi cea din Vatra Dornei se numără printre posesiunile care trebuie împărţite cu Andrei Păunescu şi cu sora sa, Ana Maria. Certurile dintre moştenitori fac ştiri la fiecare înfăţişare în instanţă.

În memoria poetului, şcoli şi străzi îi împrumută numele. Apar statui şi busturi în parcuri. Din nou motiv de scandal: în parcul Grădina Icoanei din Bucureşti, în parohia lui Neculai Onţanu, e ridicat un bust de bronz. Statuia n-are o soartă prea bună: contestat puternic încă de la inaugurare, monumentul e profanat în repetate rânduri: de pildă, e acoperit cu o pungă de gunoi ori e pictat peste noapte în Ronald McDonald, mascota unui celebru lanţ de magazine fast-food.

De fapt, dispariţia lui Păunescu a lăsat să se vadă mai clar prăpastia uriaşă care-i desparte pe românii nostalgici de cei care nu regretă comunismul, precum şi intoleranţa ori lipsa de empatie dintre cele două categorii. Unii spun că poetul va supravieţui în conştiinţa românilor pentru activitatea sa neobosită în domeniul culturii. Alţii – pentru zelul şi iscusinţa cu care scria elogii dictatorilor. Timpul va decide.

Mormântul lui Adrian Păunescu se află în Cimitirul Bellu din București

Mormântul lui Adrian Păunescu se află în Cimitirul Bellu din București

ADRIAN PĂUNESCU
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII:
20 iulie 1943, Copăceni, jud. Bălți, Basarabia
DATA ŞI LOCUL MORȚII:
5 noiembrie 2010 / 67 de ani, București
CAUZA DECESULUI:
edem pulmonar consecință a complicațiilor cardiace, renale şi hepatice
LOC DE VECI
Cimitirul Bellu
A FOST:
poet, critic literar, eseist, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic

surse: cotidianul.ro, gandul.info, libertatea.ro, revistavip.ro, adevarul.ro, andreipaunescu.blogspot.ro

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s