Tragica moarte a lui Brian Jones, fondatorul Rolling Stones

„N-am planuri de viitor pentru că niciodată nu poți să știi când îți va veni sfârșitul”


locatia mortiiȘi-a dedicat întreaga ființă muzicii, a fost genial în nebunia sa, însă și victimă a propriei creații. Sfârșitul său a marcat una dintre primele mari tragedii ale istoriei rock. Povestea lui Brian Jones e ca un puzzle în care piesele nu se potrivesc, iar culorile diferă.

A fost artistul nonconformist care a zugrăvit scena rock`n`roll a anilor 60 în nuanțe nemaivăzute. Viața sa parcă a fost desprinsă din cântecul „Like a Rolling Stone” de Bob Dylan, care deși vorbește despre o femeie care cade din grația înaltei societăți, în mod ironic, aduce în prim plan numele formației înființate de Brian, iar versurile par a spune povestea lui.

Brian Jones și Bob Dylan

Brian Jones și Bob Dylan

Cum te simţi?
Cum te simţi…
Să fii pe cont propriu,
Să nu ai un cămin
Ca un străin
Ca un derbedeu
Ca un… Rolling Stone!

Pentru Brian Jones nimic nu a mai fost la fel din ziua în care i s-a spus că nu mai face parte din proiectul Rolling Stones. Intrat în derivă și pierzând controlul, a clacat. La sfârșitul unei zile însorite de vară, petrecută în liniște, acasă, în compania prietenilor, Brian Jones a fost găsit mort în piscină. S-a înecat, sau poate că nu…

Piscina din Cotchford Farm. Aici a murit Brian Jones.

Piscina de la Cotchford Farm. Aici a murit Brian Jones.

Băiatul din Cheltenham cu o chitară în spate

Lewis Brian Hopkin Jones s-a născut pe 28 februarie 1942, în Cheltenham. Încă de mic a suferit de astm. Mama sa era profesoară de pian şi odată cu primii pași a început să îl înveţe tainele muzicii. Brian s-a dovedit un talent extraordinar, întrecând-o aproape, pe mama sa. A trecut apoi la clarinet, saxofon, şi la 13 ani a început să cânte la chitară.

Brian, la vârsta copilăriei

Brian, la vârsta copilăriei

A urmat cursurile unei şcoli de băieţi şi a fost un elev foarte bun, având cele mai mari note din şcoală. Se spune că IQ-ul său era de 135. Totuşi, când a devenit adolescent avea un comportament rebel faţă de profesori şi faţă de regulile impuse de aceștia, ceea ce l-a făcut popular în rândul colegilor.

În 1958 o lasă însărcinată pe prietena sa de 14 ani, Valentine, şi dă copilul spre adopţie unei familii care nu putea să aibă copii. Pleacă de acasă pe timpul verii şi călătoreşte în țările scandinave. În această perioadă duce o viaţă boemă, cântă la chitară pe străzi pentru a câștiga bani şi doarme şi mănâncă pe unde apucă. La întoarcerea acasă devine pasionat de mai multe genuri de muzică, în special de blues. Soliștii săi favoriți erau Elmore James și Robert Johnson. Cântă prin baruri, iar cu banii câştigaţi îşi cumpără şi mai multe instrumente.

In 1959, după ce asistă la un concert în Wooden Bridge Hotel, o întâlnește pe Angeline cu care-și petrece noaptea. Aceasta va rămâne însărcinată și, deși măritată, hotărăște împreună cu soțul ei să păstreze copilul. Doi ani mai târziu Brian recidivează din nou şi o lasă însărcinată pe prietena sa din acea vreme, Pat Andrews. Aceasta îi va da naștere celui de-al treilea copil, Julian Mark Andrews. Deși are o ușoară tendință de a-și întemeia un cămin, în următorii ani, Brian Jones va mai avea doi copii cu două femei diferite, Linda Lawrence și Dawn Molloy.

La vârsta majoratului, Brian pleacă definitiv de acasă şi se mută în Londra, unde în scurt timp devine un foarte bun cântăreţ de blues. Îi cunoaşte pe Alexis Korner, pe Jack Bruce (viitorul basist de la Cream), şi pe pianistul Ian Stewart, împreună cu care va cânta o perioadă prin cluburi luându-și titulatura „Elmo Lewis”.

Înființarea legendarului grup, The Rolling Stones

jazznews020562Pe 2 mai 1962, Brian Jones pune un anunț în ziarul Jazz News, invitând muzicienii din zonă la audiții pentru înființarea unui grup R&B în Bricklayer’s Arms Pub. La repetiții vor veni alături de pianistul Ian „Stu” Stewart, Mick Jagger și prietenul său din copilărie Keith Richards. După câteva repetiții, pe 12 iulie 1962, băieții debutează sub numele The Rollin’ Stones în Clubul Marquee din Londra, fiind acompaniați la bas de Dick Taylor și la tobe de Tony Chapman. Numele a fost inspirat după o melodie de Muddy Waters.

Odată cu adăugarea literei „g” în titlu, formația își definitivează componența la începutul anului 1963, când  Charlie Watts este cooptat la tobe, iar Bill Wyman trece la bas.

Rolling Stones în formula de început: Mick Jagger (vocals), Keith Richards (guitar), Charlie Watts (drums), Bill Wyman (bass), Brian Jones (multi instrumentist)

Rolling Stones în formula de început: Mick Jagger (vocal), Keith Richards (chitară), Charlie Watts (tobe), Bill Wyman (bas) și Brian Jones (multi instrumentist)

Deşi Mick Jagger era solistul, liderul adevărat al trupei era Jones. El le aranja concertele, negocia plăţile şi promova formaţia. Pentru activităţile lui era plătit mai mult decât ceilalţi, fapt care nu a picat bine pentru restul formaţiei. Intr-un articol aparut in Daily News, basistul Bill Wyman spunea despre Jones: “El a format trupa. El a ales membrii. El a ales numele formației. El era cel care hotăra ce gen de muzică să cântăm. El ne făcea rost de concerte. Foarte influent, foarte important, dar, dupa o perioadă, s-a pierdut – era foarte inteligent – și s-a irosit.”

The Rolling Stones câştigă din ce în ce mai multă faimă, iar Jones experimentează diverse instrumente: clarinetul, xilofonul sau tamburina. Albumele  „Aftermath”,  „Between the Buttons”, „Their Satanic Majesties Request” şi „Beggars Banquet” demonstrează calităţile lui Jones de a cânta la mai multe instrumente.

Asemenea altor cântăreți rock din vremea sa, nici Jones nu a dus o viaţă prea „cuminte”. Drumurile lungi din timpul turneelor, faptul că era înstrăinat de ceilalţi membri ai trupei, l-au făcut să se îndrepte tot mai mult spre alcool şi droguri precum LSD şi cocaină. Refuza însă heroina. În mai, 1967, este arestat pentru consumul de droguri, când autorităţile găsesc asupra lui marijuana, cocaină şi metamfetamine.

Jones nu se înțelegea deloc bine cu managerul formației, Andrew Loog Oldham, care punea accent mai mult pe carisma lui Mick Jagger și stilul lui Keith Richards. Se simțea dat cumva la o parte și asta avea să-l afecteze enorm. Faptul că nu ținea pasul cu cerințele managerului și ritmul colegilor de trupă avea să-l împingă tot mai mult spre escapadele înecate în alcool și stupefiante.

În iunie 1967, Rolling Stones participă la Festivalul Pop de la Monterey, unde Brian îi cunoaşte pe Jimi Hendrix, Frank Zappa şi Dennis Hopper.

Brian Jones și Jimi Hendrix la Monterey Pop, 1967

Brian Jones și Jimi Hendrix la Monterey Pop, 1967

La întoarcere în Regatul Unit, ruptura dintre Brian Jones și Rolling Stones e tot mai evidentă. Bill Wyman: „Personalitatea lui Brian avea cel puțin două laturi: una sensibilă, timidă și introvertită, iar cealaltă orgolioasă, dar cumva temătoare. Părea că are mereu nevoie de cei din jur. Era genul de om care împingea prieteniile la limită și dincolo de ea”.

Brian Jones, Anita Pallenberg și Keith Richards.

Brian Jones, Anita Pallenberg și Keith Richards

Brian Jones avea motivele lui. După o vacanță în Maroc, colegul său de trupă Keith Richards i-a suflat-o pe Anita Pallenberg, femeia cu care Jones era împreună de doi ani. După acest episod, Brian Jones participă din ce în ce mai rar la repetiții, arătându-se din ce în ce mai plictisit de chitară și jucându-se mai mult cu instrumente exotice.

Brian Jones va avea o ultimă apariție formală cu Rolling Stones în decembrie 1968 la spectacolul „The Rolling Stones Rock and Roll Circus”.

Viața după Rolling Stones, ultimul an

În 1969, trupa programează un concert în Statele Unite, însă multiplele probleme cu legea ale lui Brian Jones îl împiedică să obțină viza pentru continentul american. În mai 1968, artistul fusese arestat pentru a doua oară pentru posesie de canabis, și deși risca ani grei de pușcărie pentru recidivism, judecătoarea l-a iertat amendându-l doar cu 50 de lire sterline, plus cheltuielile de judecată de 105 lire sterline.

Comportamentul său haotic devenise o povară pentru colegii de trupă. Când se mai gândea să vină la repetiții era practic incapabil să cânte sau să aducă vreo contribuție. Autorul Gary Herman scria: „pur și simplu nu mai putea face muzică. Când încerca să cânte la muzicuță buzele îi sângerau.”

brian-with-his-rings-and-glassPe timpul înregistrărilor celui de-al optulea album Rolling Stones, „Let it bleed”, Jones era oriunde, numai în studiou nu. In martie 1969, Jaguar-ul formației fusese remorcat de poliție după ce Brian îl parcase aiurea, iar în luna mai, chitaristul a intrat cu motocicleta în vitrina unui magazin, fiind internat în spital cu un nume fals.

Pe 21 mai 1969, Mick Jagger îl anunță pe Brian Jones că dacă nu va participa la ședința foto pentru coperta albumului, va fi dat afară din formație. Mahmur și obosit, Brian Jones apare într-un târziu pe docurile Tamisei de lângă Podul Londrei, pentru a fi fotografiat pentru ultima oară alături de colegii săi.

In iunie 1969, la sugestia lui Ian Stewart, și având în vedere turneul american din toamnă la care Brian Jones nu avea cum să participe, băieții se decid să angajeze un nou chitarist, în persoana lui  Mick Taylor de 20 de ani.

Astfel că, în vâltoarea evenimentelor, pe 9 iunie, la ferma sa din Hartfield, Brian Jones are parte de o vizită neașteptată. Mick Jagger, Keith Richards și Charlie Watts îi calcă pragul casei pentru a-l informa personal că din acel moment Rolling Stones va continua fără el. Dacă voia să transforme despărțirea într-un scandal de presă sau nu, asta rămânea la latitudinea lui.

Brian Jones nu a stat pe gânduri și imediat a făcut o declarație de presă prin care a anunțat că se desparte pe cale amiabilă de grupul The Rolling Stones, precizând că nu mai are aceiași viziune muzicală cu foștii săi colegi și vrea să se concentreze pe proiecte personale.

După acest moment de cumpănă,  Alexis Korner, unul dintre cei mai vechi prieteni pe care i-a făcut odată cu venirea în Londra, l-a vizitat constatând că „Jones era mai fericit ca niciodată și-și făcea planuri pentru înființarea unui nou band.”

„Renunță la vise și-ți vei pierde mințile”

In acele zile, Brian Jones locuia la Cotchford Farm din East Sussex, reședință deținută până în noiembrie 1968 de creatorul personajului de desene animate Winnie-the-Pooh, A. A. Milne.

FOTO INTERIOARE COTCHFORD FARM: Camera de zi / Camera de oaspeti / Dormitor

Anna Wohlin

Anna Wohlin

Muzicianul trăia împreună cu dansatoarea de origine suedeză, Anna Wohlin. Peste ani, aceasta își va aminti de acele vremuri: „S-a făcut mare zarvă pe seama faptului că Brian a fost dat afară din trupă din cauza drogurilor… Brian al meu nu era așa. Era un om minunat și în acea perioadă chiar era foarte fericit. Renunțase la droguri și-și făcea planuri pentru un nou început. Brian nu era deloc supărat pe Mick Taylor că îi luase locul, ci chiar se simțea ușurat că lucrurile mergeau în această direcție. Brian voia să se întoarcă la blues, muzica lui de suflet.”

Analizând la rece, e puțin probabil ca după despărțirea de Rolling Stones, Brian Jones să fi fost în al noulea cer. Se spune că dacă Keith Richards și Mick Jagger erau mintea și trupul formației, Brian Jones, de acolo din umbră, era cu siguranță sufletul ei. Încă de la începuturi, Brian s-a dedicat total grupului. El l-a înființat, el i-a găsit numele, el i-a impus stilul muzical, ba chiar s-a ocupat în detaliu de aparițiile publice gândindu-se până și la accesoriile vestimentare. Brian Jones a avut o influență covârșitoare asupra colegilor săi, schimbându-le nu doar carierele muzicale, ci chiar viețile.

După 9 iunie 1969, Brian Jones și-a adunat forțele și, în pofida ideii sugerate de Mick Jagger de a pleca vreo două luni într-o vacanță, și-a sunat cunoștințele pentru a pune în mișcare înființarea unui nou grup. Unul dintre cei vizați era chiar John Lennon, care urma să-și anunțe plecarea din Beatles peste două luni. Pentru grandiosul său proiect muzical, Jones îi avea în vedere și pe Ian Stewart, Mitch Mitchell și Jimmy Miller.

Brian Jones a trecut de câteva ori și pe la Olympic Studios, unde Rolling Stones înregistrau albumul „Let It Bleed” împreună cu noul chitarist, Mick Taylor, dându-le foștilor colegi sugestii și oferindu-și disponibilitatea și ajutorul.

Cea mai mare parte a timpului, însă, Jones și-o petrecea la Cotchford Farm, pe care se apucase să o renoveze. Având nevoie de ajutor, l-a angajat pe un anume Frank Thorogood, care era cu 17 ani mai în vârstă ca el, și care urma să conducă echipa de muncitori. Thorogood lucrase și pentru Keith Richards, așa că Jones a acceptat ca acesta să se mute pe perioada lucrărilor în apartamentul de deasupra garajului. Stând mai mereu împreună, cei doi s-au apropiat destul de mult, astfel că Frank începuse să-l ia peste picior pe contractorul său și să-i spună pe șleau ceea ce nu-i convine.

jones-poolIn seara zilei de 1 iulie, Jones servea masa, când una dintre grinzile de susținere s-a desprins și a căzut, aproape lovindu-l. Infuriat la culme pe treaba făcută de mântuială, Jones l-a amenințat pe Thorogood că nu-i va mai da niciun ban, ba chiar va revizui și plățile trecute. Muncitorul nu s-a lăsat mai prejos și a replicat că-și va strânge bagajele și-l va lăsa baltă. Câteva minute mai târziu, Jones și-a cerut scuze și l-a invitat pe Thorogood a doua zi la un pahar de bere și o baie în piscină pentru a îngropa securea războiului.

În după-amiaza zilei de 2 iulie, Frank Thorogood s-a înfățișat la piscină împreună cu prietena sa, Jenny Lawson, o asistentă medicală în vârstă de 22 de ani. Brian Jones și Anna Wohlin (23 de ani) s-au bucurat de oaspeți și au petrecut până târziu, marea majoritate a timpului în apă, luându-se la întrecere sau făcând scufundări.

Cumva în jurul orelor 23:30, lucrurile au luat o întorsătură tragică, întunericul nopții învăluind faptele și mai mult în mister.

Anna a intrat puțin în casă pentru a răspunde la telefon, când, deodată a auzit-o pe Jenny țipând. Ieșind repede afară, Anna Wohlin l-a văzut pe Brian plutind inconștient în mijlocul piscinei, cu fața în jos și brațele deschise. Anna a strigat după Thorogood care fuma în bucătărie și l-a chemat în ajutor. Acesta a venit numaidecât și a sărit în apă pentru a-l scoate pe Jones la suprafață. Cele două femei i-au acordat primul ajutor, însă, la venirea ambulanței, medicii nu au putut constata decât decesul. Brian Jones avea 27 de ani.

Lumea muzicală în doliu

news-bad-paperVestea teribilă s-a răspândit prin întunericul Londrei cu repeziciune. Foștii colegi de la Rolling Stones se aflau în studiou înregistrând piesa “I Don’t Know Why” de Stevie Wonder. „Eram la minutul 1:30”, își aduce aminte Richards în memoriile sale, „atunci a sunat telefonul și am primit vestea că Brian a murit.”

Două zile mai târziu, Rolling Stones avea programat un concert în Hyde Park, Londra, care s-a transformat, firesc, într-un tribut adus celuia care a fost Brian Jones. În fața a peste 250.000 de persoane, Mick Jagger a citit câteva versuri din poezia „Adonais” de Shelley:

Pace, pace!
El nu este mort, el nici măcar nu doarme –
Ci s-a trezit din somnul vieții…

In liniștea provocată, au fost eliberați 3500 de fluturi care și-au luat zborul asupra mulțimii.

Concertul tribut Rolling Stones din Hyde Park

Concertul tribut Rolling Stones din Hyde Park

In semn de omagiu,  Pete Townshend de la The Who a publicat în revista „The Times” poezia „A Normal Day for Brian, A Man Who Died Every Day„, în timp ce Jimi Hendrix i-a dedicat o melodie la televiziunea americană. Jim Morrison de la The Doors nu s-a lăsat mai prejos și a scris poemul „Ode to L.A. While Thinking of Brian Jones, Deceased„. Pe albumul The Doors – „Other Voices” din 1971, a fost inclus cântecul „Tightrope Ride„care face referire la moartea lui Brian Jones. Jim Morrison și Jimi Hendrix vor muri și ei în următorii doi ani, la aceiași vârstă de 27 de ani, dând naștere sintagmei tribut, „Forever 27 Club”.

Autopsia a confirmat moartea accidentală

John Lennon citește despre moartea prietenului său, Brian Jones

John Lennon citește despre moartea prietenului său, Brian Jones

Rezultatele anchetei nu au adus nimic nou. Procurorul a declarat că moartea artistului a survenit accidental, acesta înecându-se pur și simplu. Brian Jones, care băuse copios în ultima lună, era aproape „curat” în seara zilei de 2 iulie 1969, în organismul său fiind găsită o alcoolemie foarte mică, echivalând cu consumul a trei, patru beri. De asemenea nu s-au găsit urme de substanțe toxice sau medicamente.

Jones era astmatic, însă, conform martorilor, nu a avut probleme de respirație în seara fatală. La autopsie s-a constatat că exista o disfuncție hepatică datorată excesului de grăsime, la fel și plămânii prezentau o formă incipientă de pleurezie. De asemenea rezultatele au indicat semne evidente de cardiomegalie (inimă mărită).

A fost Brian Jones omorât de Thorogood?

Mulți nu au acceptat verdictul procurorului care a clasat moartea lui Brian Jones drept un accident nefericit. Chiar și băut sau drogat, un tânăr de 27 de ani nu are cum să se înece, mai ales într-o piscină. O dată în plus, Brian era un foarte bun înotător. Toate teoriile conspiraționale s-au îndreptat spre Frank Thorogood care și-ar fi omorât angajatorul în urma numeroaselor certuri și neînțelegeri.

După 40 de ani, Anna Wohlin, a declarat revistei The Mirror că Brian Jones a fost ucis. „Frank Thorogood fusese concediat în acea zi de 2 iulie 1969, așa că s-a răzbunat”, spune suedeza care s-a mutat ulterior înapoi în Stockholm. „Eu eram sub stare de șoc, ca paralizată, și nu am fost în stare să declar ce am văzut. Frank a fost protejat de poliție, chiar m-a amenințat că mă omoară dacă suflu vreo vorbă. Nu știu dacă Frank l-a omorât premeditat, poate l-a ținut cu capul în apă puțin mai mult făsă să-și dea seama, dar eu sunt sigură că Brian nu a murit din cauze naturale,” a încheiat ea.

Wohlin a mai spus că ar fi primit bani de la agentul de presă al grupului The Rolling Stones, Les Perrin, pentru a păstra liniștea.

In cartea din 1994, „Paint It Black: The Murder of Brian Jones” scrisă de Geoffrey Giuliano, autorul spune că în 1993, Frank Thorogood, aflat pe patul de moarte, i-ar fi mărturisit șoferului celor de la Rolling Stones, Tom Keylock: „Eu l-am aranjat pe Brian. În cele din urmă am cedat… S-a întâmplat pur și simplu.”

Cu toate că declarația nu a fost înregistrată oficial, poliția a reanalizat cazul în 1995, însă, din lipsă de noi informații, dosarul a fost închis.

Plângeți stele

brian-jones-rolling-stones-photoBrian Jones a fost înmormântat pe 10 iulie 1969, în cimitirul din Cheltenham, la câțiva pași de biserica „Sfânta Maria” în corul căreia a cântat când era copil. Corpul său a fost îmbălsămat și depus într-un sicriu din bronz masiv poleit cu argint, adus din Statele Unite și plătit de prietenul său Bob Dylan. Groapa a fost săpată la patru metri adâncime, pentru a descuraja vânătorii de suveniruri.

A fost, cu siguranță, cea mai mare ceremonie funerară care a s-a desfășurat în mica stațiune balneoclimaterică din comitatul Gloucestershire. Flori din lumea întreagă au umplut cimitirul cu multe zile înainte de eveniment.

Lewis Jones, tatăl lui Brian, a vrut o ceremonie intimă, liniștită, însă managerul The Rolling Stones, Tom Keylock s-a ocupat de organizare spunând că „Brian a trăit ca un star și trebuie înmormântat ca un star.” Lewis Jones a fost însoțit de soția sa, Louisa Beatrice.

bill-wyman-charlie-watts-frank-thorogood

Bill Wyman, Charlie Watts și Frank Thorogood la funerariile din Cheltenham.

Din partea grupului Rolling Stones, au fost prezenți doar Bill Wyman și Charlie Watts. Mick Jagger și Marianne Faithfull erau în Australia pentru a filma „Ned Kelly”, în timp ce  Keith Richard și Anita Pallenberg nu și-au motivat absența, însă e lesne de înțeles de ce. Oricum, cea mai impresionantă coroană de flori venise din partea The Rolling Stones, întruchipând din trandafiri roșii și galbeni „Porțile Raiului”.

Marea absentă la ceremonie a fost Anna Wohlin, iubita lui Brian. Ea declarat mai târziu că, aflată în stare de șoc, fusese trimisă de organizatori acasă, în Suedia, „pentru că mai mult ar fi încurcat treburile.” Lipsa Annei s-a datorat și prezenței lui Frank Thorogood, acuzat de aceasta că l-ar fi omorât pe Brian.

În cuvântul său final, preotul predicator Hugh Evan Hopkins a adus o notă caustică ceremoniei, spunând despre Brian Jones că a avut o viață auto-distructivă. „N-a fost în cele mai bune relații cu autoritățile și nici nu era în deplină armonie cu tradițiile”, a afirmat el. „În schimb, a fost un stindard al generației sale, a celor care s-au regăsit în muzica și în stilul său de viață. Faptul că această biserică din Cheltenham a rezistat neclintită de-a lungul a 900 de ani nu a însemnat pentru ei nimic.”

Mormântul lui Brian Jones se află în cimitirul din

Mormântul lui Brian Jones se află în cimitirul din Cheltenham

Postmortem

49838acÎn octombrie 2000, gresia piscinei în care a murit artistul a fost înlocuită de noul proprietar, fiind donată Fan Clubului Brian Jones. Fiecare piesă de 2.5×2.5×1.2 cm a fost certificată ca fiind autentică și vândută la prețul de 130 lire sterline bucata. Cu banii obținuți, pe 3 iulie 2005, s-a dezvelit bustul din bronz al artistului în orașul său natal, Cheltenham.

Bustul lui Brian Jones

Bustul lui Brian Jones se află în Beechwood Shopping Centre din Cheltenham

In 1995, Mick Jagger a fost întrebat de reporterul revistei „Rolling Stone” dacă se simte vinovat în legătură cu moartea lui Brian Jones. „Nu, nu chiar”, a răspuns acesta, ezitând ușor.„Sunt conștient că atunci când l-am îndepărtat de grup m-am purtat ca un copil, dar eram foarte tineri și cumva l-am ales pe el, așa cum puteam să-l alegem pe altcineva. Din păcate, Brian s-a transformat într-o victimă și a devenit extrem de dificil, gelos, foarte irascibil și dacă te comporți așa într-un grup, vei primi exact ceea ce oferi. Ceea ce nu am înțeles la el a fost consumul excesiv de droguri. De fapt nimeni nu părea că-i înțelege dependența. LSD-ul era ceva nou în acea perioadă. Nimeni nu știa, de fapt, cât de nocive erau urmările.”

jones-on-stage

BRIAN JONES – nume naștere: Lewis Brian Hopkin Jones
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII:
28 februarie 1942, Cheltenham, Gloucestershire, Anglia
DATA ŞI LOCUL MORȚII:
3 iulie 1969 / 27 de ani, Hartfield, Sussex, Anglia (cerificat de deces)
CAUZA DECESULUI:
înec
LOC DE VECI
Cimitirul din Cheltenham
A FOST:
multi-instrumentist, muzician

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s