Mălina Olinescu – „Pot să zbor, dacă vreau ating un nor”

malina_olinescu„M-am hotărât, ştiu şi cum să o fac.”


locatia mortiiO fată frumoasă şi extrem de talentată, hipersensibilă. A renunţat la concursuri și festivaluri pentru că-şi dorea să cânte pentru public. Fusese peste tot: de la „Şcoala vedetelor” la „Mamaia”, „Cerbul de Aur” sau „Eurovision”. Albumul ei din 1997, ”Ready For You”, ar fi trebuit să aibă o continuare. Nu îi agrea pe producători. A trăit pentru muzică, prin muzică, dar nu a fost suficient. O femeie tânără are nevoie de mai mult…

Și când și-a irosit și ultima speranță, s-a aruncat în gol…

mal_olinescu_crime_sceneO viață închinată muzicii

Mălina Olinescu s-a născut pe data de 29 ianuarie 1974, la București. A absolvit Liceul de Filologie „Iulia Hașdeu”. Provenea dintr-o famile de artiști, mama, Doina Spătaru, cântăreață consacrată și rudă cu solistul Dan Spătaru, iar tatăl, Boris Olinescu, un actor apreciat în anii 1960. Mălina a iubit muzica și a început să cânte încă de la vârsta de 5 ani, participând apoi la numeroase festivaluri împreună cu corul școlii gimnaziale.

Începând cu anul 1993, după terminarea liceului, Mălina, a cântat în programele unor cluburi din București. În 1995 a participat la Festivalul de muzică ușoară Aurelian Andreescu, secțiunea interpretare unde câștigă premiul I. Un an mai târziu, a făcut parte dintr-o echipă de cântăreți talentați, numită „Școala Vedetelor”, într-un show de televiziune foarte apreciat și urmărit, împreună cu care solista a realizat și numeroase concerte în întreaga țară. Această perioadă a fost pentru cântăreță rampa de lansare în lumea muzicală și șansa ei de a câștiga un public din toate categoriile de vârstă.

Scoala Vedetelor. Mălina e prima din stânga.

Scoala Vedetelor. Mălina e prima din stânga.

În 1996 a participat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a obținut premiul III la secțiunea „Interpretare”. Anul următor, în cadrul aceluiași festival, a obținut împreună cu compozitorul Adrian Romcescu, premiul I la secțiunea „Șlagăre”, cu melodia „Mi-e dor de tine”. De altfel, 1997 a fost un an încununat de succese pentru cântăreață, aceasta câștigând și premiul I la secțiunea „Interpretare” a Festivalui Cerbul de Aur.

În 1997 a avut loc lansarea primului ei album „Ready for you”, cu cântece în limba engleză semnate de Ștefan Elefteriu.

În 1998, împreună cu Adrian Romcescu, a câștigat Selecția Națională Eurovision și a reprezentat România la Birmingham, în Anglia, cu melodia „Eu cred”, clasându-se pe locul 22 din 25, cu șase puncte. Tot în același an a câștigat și premiul al III-lea, împreună cu colegul ei și compozitorul Adrian Despot, la secțiunea „Creație” a Festivalului Mamaia, cu piesa „Pot să zbor”.

Mălina Olinescu și Dan Stesco

Mălina Olinescu și Dan Stesco

În 1999 a lansat albumul „Pot să zbor”. Pentru acest disc Mălina a lucrat cu compozitorii Andrei Kerestely, Adrian Despot și Adrian Romcescu. În 2000 a moderat alături de Petre Magdin emisiunea „Întâlnirea de la miezul nopții”, TVR, iar în anii următori Mălina Olinescu a avut numeroase apariții la posturile de televiziune.

Tot în anul 2000, Mălina Olinescu s-a căsătorit cu clăparul trupei Compact, Dan Stesco. Amândoi urmau o carieră muzicală de succes și nimic nu părea să le stea în cale. Artista era convinsă că și-a găsit marea iubire. A vrut să-și întemeieze o familie și era exrem de fericită.„Mi-am dorit să mă căsătoresc cu un om deosebit și l-am găsit! Dan este extrem de romantic, îmi oferă flori, petrecem mult timp împreună. Suntem o familie fericită!” spunea atunci.

Însă, în ciuda aparențelor, între ei lucrurile nu funcționau așa cum trebuie. Dupa 7 ani, cei doi au pus punct mariajului.

O ultimă speranță pentru o nouă viață

Artista a suferit un șoc și a destăinuit apropiaților, încă de atunci, că își dorește să moară. Multă vreme, ea a sperat că Stesco se va întoarce la ea, însă acesta şi-a refăcut viaţa. Mălina a început să slăbească galopant pe fond nervos, iar mama ei, Doina Spătaru, a dus-o la Spitalul Elias, unde a fost diagnosticată cu „depresie anxioasă”. În ciuda faptului că boala o chinuia cumplit, Mălina a refuzat internarea şi, din nefericire, nu a respectat tratamentul medicamentos prescris de medici, susţinând că antidepresivele îi schimbă comportamentul şi îi dau stări de somnolenţă. Cu toate acestea, vorbea foarte des despre moarte şi, spun apropiaţii cântăreţei, chiar ar fi promis că se sinucide.

Sebastian Truță, iubitul Mălinei Olinescu

Sebastian Truță, iubitul Mălinei Olinescu

Viaţa sentimentală a Mălinei s-a revigorat, însă, după ce l-a cunoscut prin intermediul internetului pe Sebastian Truţă, un bărbat cu 12 ani mai tânăr, care s-a mutat la ea, cu câine cu tot. După un an de relaţie, cei doi ar fi hotărât chiar să se căsătorească şi au decis să-şi renoveze complet apartamentul de pe Calea Griviţei din București.

Dar viața nu e mereu ca-n filme. Intr-un interviu acordat Formulei As, Mălina Olinescu vorbea despre activitatea sa muzicală intrată într-un con de umbră: „Da, am cam dispărut din prim plan. Nu prea știu nici eu ce s-a întâmplat. În plin succes, brusc, toate ușile s-au închis. Mă refer la ușile caselor de discuri care după ce mă adulaseră înainte, acum mă refuzau. Și nu doar pe mine, ci și persoanele cu care lucram. Ni se spunea tot timpul ba că muzica noastră nu e destul de comercială, ba c-ar trebui să mai schimbăm una sau alta, ba „Hai, mai sună-mă”, ba „Mai vedem”… Și-așa ne-am trezit reduși la tăcere. Eu am continuat să cânt, totuși, așa cum fac și acum, la petreceri de firmă, private, diverse spectacole, etc. Dar cred că e important să se știe că nu eu am fost cea care a decis să dispar, ci astea au fost circumstanțele.”

În astfel de împrejurări nefavorabile, problemele din viața artistică se revarsă în viața de cuplu. Certurile cu iubitul său, Sebastian, devin din ce în ce mai dese și mai violente. Mălina îl acuză că în timp ce ea muncește din greu pentru a se întreține, Sebastian pierde vremea pe chat.

Cățelul Ozzy în apartamentul Mălinei, într-o ultima fotografie postată pe contul Glossygirl Girlgossy ce-i apartine Malinei Olinescu la data de 12 decembrie 2011.

Cățelul Ozzy în apartamentul Mălinei, într-o fotografie postată la data de 12 decembrie 2011 pe contul de facebook Glossygirl Girlgossy

Dar în seara zilei de 11 decembrie, 2011, conflictul dintre cei doi avea să ajungă mult prea departe. Mălina și-a închis telefonul și a aruncat pe scara blocului toate hainele iubitului ei alungându-l din casă chiar și pe Ozzy, cățelușul York-Terrier. „Şi-a scos câinele pe hol, pe Ozzy, şi a pus sub el cămăşile şi nişte hanorace care aparţineau lui Sebi, iubitul ei cu care se certase. Am bătut la uşă să vedem ce se întâmplă, însă nimeni nu a răspuns. Am vorbit cu mama Mălinei la telefon, Doina Spătaru, care mi-a spus să iau eu câinele în casă. După câteva ore, mi-a bătut la uşă mama lui Sebi, care mi-a zis să-i dau câinele şi va incearca ea să dea de Mălina, pentru că nici ei nu i-a răspuns la uşă”, a povestit mai târziu una dintre vecine.

După criza de furie, Mălina s-a pus zdravăn pe băutură, viciu pe care îl căpătase de câţiva ani. Potrivit poliţiştilor care au făcut cercetarea la faţa locului, aceasta ar fi combinat băutura cu antidepresivele, reacţia din corp fiind identică cu a unei persoane drogate.

In jurul orei 23:00, Mălina este sunată de cea mai bună prietenă a sa, Adriana Vlad, solistă în formația „Călin Geambașu Band”. Aceasta o invită în oraș, dar Mălina refuză. „La 11 şi ceva am sunat-o, am vorbit un pic cu ea, mi-a spus că vrea să doarmă, că e obosită. Era singură şi i-am spus să nu ne mai vedem, mai bine să o las să doarmă şi să ne vedem la prima oră, să îmi povestească. Am simţit din vocea ei că e supărată. Ştiam că atunci când are astfel de stări voia să stea singură”, a povestit Adriana Vlad.

Călin Geambașu a refăcut ultimele ore de viață ale Mălinei Olinescu

Coleg și prieten bun al Mălinei Olinescu, muzicianul Călin Geambașu a reconstituit, cu ajutorul convorbirilor telefonice pe care le-a avut cu prietenii și rudele artistei, ultimele 48 de ore din viața cântăreței. Călin a încercat să găsească o explicație la cele întâmplate.

SÂMBĂTĂ, 10 decembrie 2011.
– La ora 7:00 seara, Mălina juca canastă pe PC şi totul era OK.
– La 11:00 noaptea, Mălina i-a trimis un SMS lui Sebastian să-i ia un vin când acesta venea acasă.
– La 12:00 noaptea, Sebastian s-a întors acasă la Mălina şi a găsit-o foarte supărată. Sebastian a menţionat că nu o mai văzuse niciodată pe Mălina aşa de nervoasă. S-au certat, Sebastian a plecat de la Mălina pentru o oră, în acest timp au vorbit la telefon şi au convenit să se împace. Când Sebastian s-a întors, ea l-a trimis înapoi acasă la el şi i-a spus să-şi ia hainele şi să-i lase cardul.

DUMINICĂ, 11 decembrie 2011.
– Dimineata la 10:00, Doina l-a sunat pe Sebi și l-a rugat să meargă la Mălina la bloc să-l ia pe Ozzy de la o vecină. Cățelul scăpase accidental pe casa scărilor atunci când Mălina a scos din casă hainele lui Sebastian. El menționează că Mălina nu l-a dat în mod deliberat pe Ozzy afară din casă.
– În jur de ora 14:30, Mălina mi-a dat mie un SMS în care mi-a spus că nu mai vine la spectacolul Rebecca.
– În jurul orei 21:00, Mălina o sună pe Doina Spătaru și o întreabă ce zi e și cât e ceasul.

– Sebastian declară că nu a mai vorbit cu Mălina, după care spune că a sunat-o pe Mălina mai târziu.
– In jurul orei 21:30 – 22:00, Mălina a fost la Sebastian acasă și l-a găsit dormind. I-a înștiințat pe părinții lui Sebastian că ar fi luat un număr de sedative în cursul zilei.
– Tatăl lui Sebastian  a condus-o pe Mălina acasă cu taxiul, în jurul orei 23:00. El spune pe înregistrare că atunci când a condus-o pe Mălina în apartament, ea a vorbit la telefon cu Adriana Vlad, cu care a stabilit să se întâlnească a doua zi de dimineață, deoarece Mălina voia atunci să doarmă.
– În jurul orei 00:00, Sebastian spune că s-a trezit și când și-a deschis telefonul a primit sms-uri de la Mălina, în care era întrebat unde a lăsat cardul și cheile ce-i aparțineau ei. Sebastian a sunat-o pe Mălina ca să-i spună unde sa află acestea.
– Imediat după, Mălina a sunat pe telefonul fix al familiei Truță și a stabilit de comun acord cu tatăl lui Sebastian cum și la ce oră acesta să-i aducă acasă cățelul, a doua zi.
– În discuție, cei din familia Truță nu amintesc nimic despre vreo amenințare cu sinuciderea din partea Mălinei.
– Numărul pastilelor, și anume 15, tot de la ei le-am auzit ca fiind menționat în cadrul aceleiași convorbiri telefonice. Momentul și modul în care acestea au fost ingerate de către Mălina, dacă le-a luat pe toate dintr-o dată, la ce oră, sau dacă sub efectul a 2-3 pastile le-a luat și pe celelalte și/sau dacă acest număr de pastile l-a luat pe parcursul întregii zile nu reiese foarte clar.”

LUNI, 12 decembrie 2011. Puțin după miezul noptii.

Blocul nr. nr. 136 de pe Calea Griviţei din București

Blocul nr. 136 de pe Calea Griviţei din București

Îmbrăcată în haine de casă și în picioarele goale, Mălina Olinescu stă cu fundul pe balustrada balconului de la etajul șase. Este îndreptată cu fața spre stradă și privește în gol noaptea rece bucureșteană. Cine poate ști la ce se gândea în aceste ultime momente?

Poate sora ei, Codruţa, care are propria versiune asupra ultimelor clipe din viața Mălinei: „Eu ştiu cum s-au petrecut lucrurile. Ea nu mai putea să doarmă, era o problemă mai veche de-a ei, şi a luat acele pastile. Probabil că a exagerat şi a luat mai multe, mai multe decât trebuia. Blank a fost în mintea ei. Eu ştiu cum e casa. O şi văd. Şi-a scos ochelarii, era în tricou şi parcă o văd. În loc să o ia spre dormitor, care e paralel cu balconul, şi-a luat papucii, i-a pus înaintea balconului şi probabil că a escaladat şi a căzut. Exact aşa s-a întâmplat”, a spus Codruţa.

In noaptea de 11 spre 12 decembrie 2011, locatarii imobilului cu nr. 136 din Calea Griviţei aud o bufnitură ciudată. Președintele blocului, Ioan Ficior, 83 de ani, fuge repede în stradă și descoperă pe caldarâm, într-o baltă de sânge, corpul zdrobit al unei femei tinere. „Avea partea din dreapta a capului zdrobită. Eu am fost printre primii care au coborât și am văzut-o”, a fost declarația acestuia imediat ce zona s-a împânzit de reporteri.

Echipajul SMURD a sosit la locul incidentului la ora 0.58. Paramedicii au făcut timp de 30 de minute manevre de resuscitare, însă fără nici un succes. Mălina Olinescu murise la 37 de ani.

Ancheta urmărită de o țară întreagă

A urmat autopsia cadavrului care a scos în evidenţă foarte multe leziuni specifice căderii de la înălţime. Potrivit acestui raport medico-legal, „moartea numitei Olinescu Mălina a fost violentă. Ea a fost cauzată de hemoragia meningo-cerebrală, consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă craniană, iradiată la bază, în condiţiile unui politraumatism cu multiple fracturi costale, de membre şi bazin şi rupturi viscerale. Leziunile traumatice s-au putut produce prin cădere de la alt nivel şi lovire de corp/ plan dur, posibil în condiţiile unei precipitări. Între leziunile traumatice şi cauza medicală a decesului există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.”

În cadrul anchetei au fost audiaţi membrii familiei, anturajul şi vecinii artistei, precum şi medicul curant. De asemenea, au fost analizate comunicările telefonice (SMS) care au avut loc între Mălina Olinescu şi persoanele apropiate, rezultând că în noaptea de 11 decembrie aceasta se afla singură în imobil. În plus, s-a făcut şi o constatare tehnico-ştiinţifică traseologică, pentru a se verifica dacă dispozitivele de închidere ale uşii de acces aveau urme de forţare (în condiţiile în care cheile au fost găsite în interiorul locuinţei cu ocazia cercetării la faţa locului), rezultatul fiind negativ.

Totodată, în urma unei constatări fizico-chimice, s-a stabilit faptul că în conţinutul recipientelor din sticlă găsite la faţa locului se afla alcool etilic, în diferite concentraţii. În concluzie, actele de cercetare penală au stabilit că decesul Mălinei Olinescu nu a fost consecinţa vreunei fapte prevăzute de legea penală.

După studierea tuturor probelor şi audierea martorilor, procurorii Parchetului București au ajuns la concluzia că artista şi-a luat viaţa. Cum zborul fatal s-a dovedit a fi numai decizia extremă a cântăreţei şi nici o altă persoană nu a fost implicată în tragedie, anchetatorii au pus punct dosarului la șase luni după tragedie.

Ani la rând nefericită

Mălina Olinescu nu a fost la prima tentativă de sinucidere. Ea a mai încercat să-şi pună capăt zilelor după divorţul din 2007 intentat de fostul soţ, Dan Stesco, când a luat o supradoză de pastile. Potrivit prietenilor artistei, incidentul a avut loc la scurt timp după divorţ, iar aceasta nu a putut trece peste şoc, depresia prelungindu-se în timp. Clăparul de la Compact declara atunci judecătorilor că Mălina avea “o personalitate puternică” şi dorea “să ia singură deciziile importante”, astfel că ajunseseră să se certe permanent.

Duet: Călin Geambașu & Mălina Olinescu

Duet: Călin Geambașu & Mălina Olinescu

Gândurile suicidale ale artistei sunt confirmate de Călin Geambașu: „Mălina repeta că se va sinucide încă de acum trei-patru ani.” La insistența prietenilor, cântăreaţa a făcut investigaţii medicale şi a urmat tratament pentru depresie la Spitalul Elias din Capitală. Conform declarațiilor lui Călin Geambașu, „pe Mălina Olinescu o nemulţumea lipsa de perfecţiune din plan sentimental”. Mai mult, se pare că artista le-a spus în mai multe rânduri prietenilor că nu mai are de ce să trăiască dacă nu este împlinită sufleteşte. „Ea a mai avut tentative, însă nimic concluzionat. Cu noi, prietenii, vorbea despre neîmplinirea ei pe plan sentimental, după ce a divorţat, dar şi înainte de a divorţa. Îşi dorea un copil. Avea o nelinişte permanentă, pe care nu ne-o puteam explica”, a mai spus Călin Geambaşu.

Bizar este faptul că în urmă cu 30 de ani, în 1981, tatăl artistei, actorul Boris Olinescu și-a pierdut viața în același mod. Bărbatul a căzut, în circumstanţe neclare, de la etajul 10 al imobilului în care locuia Dumitru Furdui, un bun prieten de-al său. Se întâmpla tot în Bucureşti, la puţin timp după ce Boris divorţase de Doina Spătaru. S-a susținut că a fost o sinucidere, însă fiind vorba de anii ‘ 80, circumstanţele unei asemenea morţi neobişnuite au rămas puţin cunoscute.

Îngropată în rochie de mireasă

malina-sicriuIn după-amiaza zilei de vineri, 16 decembrie 2011, în prezența a aproximativ 200 de persoane, cântăreaţa Mălina Olinescu a fost înmormântată.  Considerându-se sinucigașă, s-a oficiat o scurtă slujbă în afara capelei de un preot, după care, în aplauzele celor prezenți, sicriul a fost depus în mormântul în care au fost îngropaţi bunicii săi.  În aceste momente de durere, familia, prietenii şi cei care au venit la Cimitirul Sfînta Vineri din București să îşi ia adio de la artistă, au putut viziona pe un ecran amplasat în apropiere, imagini cu regretata artisă. In boxe răsunau cântecele care au consacrat-o.

inmormantare olinescuAu venit să o petreacă pe ultimul drum și colegii şi prietenii săi de la Școala Vedetelor printre care Dana Mladin, Călin Goia şi Călin Geambașu, cel care i-a fost mulţi ani de zile ca un frate.  Călin a purtat sicriul Mălinei alături de iubitul acesteia, Sebastian Trută, care a venit la cimitir de la Poliţie, unde în cursul dimineţii a dat declaraţii legate de moartea solistei.

Când orânduirile lumești se apropiau de sfârșit, brusc, dintre nori a ieșit soarele. Poate a fost un semn divin al împăcării și resemnării sau poate doar salutul din ceruri a celei care-a fost Mălina Olinescu.

Mormântul Mălinei Olinescu se află în Cimitirul Sfânta Vineri din București

Mormântul Mălinei Olinescu se află în Cimitirul Sfânta Vineri din București

MĂLINA OLINESCU
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII:
29 ianuarie 1974, București
DATA ŞI LOCUL MORȚII:
12 decembrie 2011 / 37 de ani, București
CAUZA DECESULUI:
politraumatism în urma căderii de la înălțime
A FOST:
cântăreață, compozitoare

surse: Andrei Partos (RRA), cancan.ro, libertatea.ro, adevarul.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s