Straniul caz al lui Urmuz, scriitorul care s-a sinucis fără să sufere

demetru dem demetrescu-buzau nume de scena urmuz desen de vali ivan
„Sânge. Sânge.
In ce planetă s-a isprăvit şanţul în care oamenii te-au găsit a doua zi? (…)
Ştii, Urmuz – boschetul de la şosea, cavou al inimii tale fusese până atunci cameră nupţială a multor nunţi clandestine.
Îţi bănuiesc surâsul tău suprem în clipa apăsării pe trăgaci.”
Geo Bogza „La mormântul lui Urmuz”


locatia mortii

Scriitorul Urmuz este considerat unul dintre rebelii literaturii române. Opera sa suprarealistă a fost catalogată drept ”literatură bizară” în timpul vieţii sale. S-a bucurat de recunoaştere abia după moarte. O moarte pe care a ales-o singur, la vârsta de 40 de ani, aparent, fără niciun motiv.

Urmuz este singurul scriitor român care s-a sinucis fără motiv. Şi-a pus capăt zilelor, într-o grădină publică din Bucureşti, la vârsta de 40 de ani doar pentru a demonstra ca a-ţi lua viaţa nu este decât unul din actele banale ale existenţei.

Avram Leiba Esra-Zissu alias Demetru Demetrescu-Buzău, cel care şi-a ales mai târziu psedonimul literar de Urmuz, s-a născut pe 17 martie 1883 la Curtea de Argeş. A vrut să se facă compozitor, fiind un meloman pasionat. Şi-a petrecut tinereţea fascinat de literatura ştiinţifico-fantastică. A urmat cursurile Colegiului „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti după care a făcut Facultatea de Drept şi s-a angajat ca judecător.

Colegiul Gheorghe Lazăr din București în anul 1920.

Colegiul Gheorghe Lazăr din București în anul 1920.

A ajuns în 1913 grefier la Înalta Curte de Casaţie a României. Pentru toţi cei din jur, Urmuz era un funcţionar cu apucături bizare. A început să scrie fără nicio intenţie de a produce capodopere literare, ci doar pentru a-şi amuza fraţii şi surorile cu parodii. Textele sale i-au atras atenţia lui Tudor Arghezi care i-a deschis calea spre publicistică. Primele texte au fost publicate sub pseudonim în 1922 în revista ”Cuvântul românesc”.

Un an mai târziu, Urmuz s-a sinucis fără nicio explicaţie în ziua de 23 noiembrie 1923. Cunoscuţilor le vorbise despre moarte, exprimându-şi dorinţa de a muri în chip original, fără nicio cauză.

“Urmuz este artistul care s-a sinucis fara niciun temei, doar din dorinta de a demonstra ca a-ţi lua viaţa nu este decât unul din actele banale ale existenţei în această lume. Iar demonstraţia i-a reuşit de minune. Nici măcar nu a făcut-o pentru a atrage atenţia asupra operei sale, aşa cum s-a mai întamplat cu alţii, pe alte meleaguri. Nu s-a sinucis nici dezamăgit în amor, obicei îndeobşte cunoscut şi la noi, şi la alţii, practicat şi de cei cu puţină instrucţie, dar şi de nume mari ale literaturii. Fără îndoială, gestul său se cere luat ca atare. Nu are nimic straniu, nu este nimic de neînţeles. Moartea vine şi gratis, şi atunci când o chemi”, spune despre moartea lui Urmuz, Lucian-Vasile Szabo.

Geo Bogza, unul dintre discipolii lui Urmuz, afirma, la câţiva ani de la misterioasa dispariţie, că actul suicidal a fost „consecinţa naturală a momentului în care procesul deconstructiv al intelectului său ascuţit a ajuns la final“. Spre aceeaşi teorie înclină şi criticul literar Carmen Blaga, cea care îi motiva gestul lui Urmuz prin „dispariţia încrederii în clasa intelectuală românească, combinată cu un gol existenţial“.

Şi mai radical a fost însă Saşa Pană, celebru scriitor avangardist: „Urmuz obosise să mai amuze cretinii şi profitorii ce luaseră în arendă scena literară din Bucureşti şi a decis să-şi transforme identitatea artistică în praf şi pulbere, chiar dacă asta implica şi distrugerea eului fizic“. Iar criticul George Călinescu continua pe acelaşi drum, afirmând că sinuciderea lui Urmuz „rezona teribil cu secolul în care acesta trăia. A vrut să moară într-un mod original, fără vreo cauză sau vreun scop precis“.

Acest portret de „copil teribil“ al literaturii, personaj pentru care propria existenţă era, în sine, un manifest literar poate fi descoperită în fiecare etapă a vieţii lui Urmuz. Asemeni personajelor create de el, scriitorul s-a plasat, încă din tinereţe, pe o turnură existenţială absurdă, şocând şi amuzând, deopotrivă, încercând în permanenţă să treacă dincolo de limitele prescrise de orice ar putea însemna o „viaţă normală“.

Descoperirea comisarului Dezideratu

„Noi N. Dezideratu, comisar de poliţie, şeful circ. 3 perif. Bucureşti. Ni s-a raportat de către sergent că pe şoseaua Kiseleff, în dosul Bufetului, într-un boschet se găseşte un om împuşcat. Imediat ne-am transportat în localitate şi aci în dosul boschetului, într-un boschet în apropiere de şoseaua Jianu colţ cu str. D-tru Ghica în adevăr am găsit un individ culcat pe pământ cu faţa în sus mort împuşcat în tâmpla dreaptă iar în mâna dreaptă ţinea un revolver marca S.T.M. îmbrăcat în haine gri şi pardesiu deasemenea gri cu vergi, ghete negre şi pălărie, maron la percheziţia făcută s-a găsit asupra lui mai multe noţite, scrisori şi o carte de membru nr. 10436 a soc. funcţionarilor publici pe numele D. Demetrescu-Buzău, ajutor Grefier Casaţie, precum şi suma de lei 943 (nouă sute patr. şi trei) într-un port moneu de culoare neagră tot asupra-i s-a mai găsit un ceasornic de aur fără capac şi 2 chei.

Decedatul se numeste D. Demetrescu-Buzău cu domiciliul în str. Apolodor 13 unde îşi are familia şi s-a sinucis. S-a prezentat d-l Stoicescu funcţionar superior în ministerul de Industrie şi Comerţ, cumnat cu numitul. După ce reprezentantul familiei ia cunoştinţă de caz din care rezultă că D-l Demetrescu-Buzău grefier la Curtea de Casaţie Bucureşti, în ultimul timp suferia de nervi în ultimul grad, boală care l-a determinat să-şi curme viaţa“.

Sinuciderea unui funcţionar al statului

Bufetul-de-la-Șosea

„…în dosul Bufetului, într-un boschet se găseşte un om împuşcat.”

Sinuciderea lui Urmuz a fost ştire în ziarele vremii din din anul 1923. Nu pentru că el ar fi fost cunoscut ca şi scriitor, ci pentru că era un funcţionar al statului . Presa a anunţat evenimentul drept ” Sinuciderea unui funcţionar”. Ziarul „Lupta“ din 23 noiembrie 1923 prezenta ca motiv al sinuciderii „o boală gravă de care suferea sinucigaşul“.

În ziarul „Dimineaţa“ din 25 noiembrie 1923 era prezentat cadavrul găsit împuşcat în piept :„În mâna dreaptă, se află revolverul cu care necunoscutul şi-a răpus zilele printr-un glonţ, tras în partea stângă a pieptului, perforându-i inima şi ieşind apoi prin spate (!!!). La el s-au găsit mai multe scrisori, în care arăta că îşi curmă firul vieţii din cauza unei paralizii ce-o căpătase de câtva timp, şi care îi transformase viaţa într-un adevărat chin“. Dacă Urmuz a suferit sau nu cu adevărat de o boală nu s-a aflat cu adevărat.

Obsedat de moarte

Toţi cunoscuţii şi-au amintit odată cu sinuciderea lui Urmuz , obsesia pe care o dezvoltase în legătură cu moartea. În 1914, după moartea unui verişor, Urmuz profund afectat a scris o odă dedicată revolverului. Arma era descrisă drept „suveran al lumii” sau „zeul cel puternic“.

urmuz desenÎn lucrările scrise în ultimii ani din viaţă, moartea a fost tema predominantă. Dovadă a faptului că îşi premeditase moartea stă cartea poştală trimisă surorii lui, în care se interesa de o anume succesiune: „Dragă Lizica. Îţi mulţumesc mult şi ţie şi lui Virgil, pentru bunele urări ce-mi faceţi de ziua onomastică. Fiind acum în ajun de a cere lichidarea succesiunii iubitei noastre surori Letiţia, îţi voi trimite, în curând, o scrisoare lămuritoare. Cu drag, Mitică“.

Despre fratele sinucigaş, sora lui Urmuz avea să povestească ani mai târziu: „Urmuz era tot mai afectat de vidul interior care se căscase în el, de o golire de sens a cuvintelor şi actelor proprii. Începe acuma să-l chinuie inutilitatea existenţei umane: supunerea oarbă unui destin pe care omul nu-l poate înfrânge. Să fii creat ca puterea ta de muncă s-o închini agonisirii hranei zilnice, să-ţi iroseşti timpul destinat vieţii pentru menţinerea trupului supus morţii. Ar fi trebuit ca tot ceea ce ţi s-a dat mai bun, mai frumos – viaţa – să fie sortită făuririi operelor de artă“.

Urmuz a fost înmormântat duminică după-amiaza, 25 noiembrie 1923, în Cimitirul Șerban Vodă (Bellu) din București.

Glorie postumă

Deşi a murit ca un funcţionar anonim, Urmuz şi-a câştigat gloria postumă. Scrierile sale, puţine la număr sunt considerate printre primele scrieri din lieratura românească de avangardă. O ediţie a scrierilor lui Urmuz a fost tipărită în 1930 de Saşa Pană. În memoria sa , Geo Bogza a tipărit o revistă botezată ”Urmuz”.

URMUZ – nume real: Avram Leiba Esra-Zissu alias Demetru Demetrescu-Buzău
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII: 17 martie 1883, Curtea de Argeş
DATA ŞI LOCUL MORȚII: 23 noiembrie 1923 / 40 de ani, Bucureşti
CAUZA DECESULUI: „fractura craniului prin armă de foc (revolver).”
A FOST: scriitor

 

desen de Vali Ivan / surse: adevarul.ro, bigcitylife.ro

Un gând despre “Straniul caz al lui Urmuz, scriitorul care s-a sinucis fără să sufere

  1. Pingback: Au murit azi, 23 noiembrie | RIPVIP.wordpress.com - Moartea Celebritatilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s