Jim Morrison – „The End”

Jim-Morrison-of-the-Doors-006„E vremea să trăieşti, e vremea să minţi
E vremea să râzi, e vremea să mori”.


locatia mortii

A fost frumos, rău – şi de ce nu?- inocent. Un înger crud prin sensibilitatea sa faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Un exterminator al propriului eu. Regele Şopârlă. Iar dacă Isus a luat asupra sa păcatele lumii, el le-a înfăptuit, asumându-şi deopotrivă, în întregime, îndoielile şi angoasele ei. Şi pentru că niciodată nu s-a mulţumit cu puţin, a încercat limitele realităţii, forţând porţile percepţiei, „porţi de oţel”, în căutarea disperată a lui zero absolut, cum singur mărturisea. Şi până la urmă orice construcţie adevărată presupune mai întâi o deconstrucţie.

Clădirea cu nr. 17 de pe Rue Beautreillis. Aici a murit Jim Morrison.

Clădirea cu nr. 17 de pe Rue Beautreillis. Aici a murit Jim Morrison.

Primăvara anului 1971. Condamnat în Statele Unite ale Americii pentru exhibiţionism, Jim Morrison se „autoexilează“ la Paris, deși nu știe o boabă franceză. După ce s-a certat cu colegii săi din trupă, Morrison a venit în capitala Franței pentru a trăi alături de iubita sa, Pamela Courson, dorind să se dedice poeziei.

Însă starea de sănătate a solistului american, un veritabil sex simbol cu câţiva ani înainte, devenit între timp alcoolic şi obez, se deteriora cu mare rapiditate. În dimineaţa de 3 iulie, Morrison a fost descoperit mort în cadă, în apartamentul său parizian. Potrivit constatărilor poliţiei, muzicianul a murit în urma unei crize cardiace. Avea 27 de ani.

Destinul unui poet/muzician

Jim Morrison, James Douglas Morrison în viaţa de toate zilele, trece pragul acestei lumi la Melbourne, Florida, la o aruncătură de băţ de Cap Kennedy, legătura noastră cea mai solidă cu cosmosul, la 8 decembrie 1943.

Viaţa aproape ascetică impusă familiei de către tatăl său, ofiţer de marină, transferurile repetate de la o bază la alta, influenţează puternic personalitatea tânărului solitar.

Tânărul Morrison

Jim Morrison la porțile vieții

Muzica nu-l interesează deocamdată, chiar dacă îi place rock’n’roll-ul anilor 1950, bluesul, Frank Sinatra şi Elvis Presley. Literatura este marea lui dragoste. Se simte atras de Blake, Brendan Behan, Nietzsche, Baudelaire, Apollinaire, Rimbaud… Cu toate acestea, urmează cursurile Conservatorului din Chicago, unde îi descoperă pe Bach şi Ceaikovsky, cutreierând totodată cluburile de noapte din oraş. În 1965 frecventează cursurile Universităţii din Los Angeles (UCLA), secţia Cinematografie, avându-l coleg de grupă pe Raymond Daniel Manzarek (m. 20 mai 2013 la 74 de ani).

Dennis Jacob, unul dintre prietenii lui, ulterior asistentul lui Francis Ford Coppola la Apocalypse Now, are ideea de a face un duet, fără viitor însă. Va rămâne doar o sintagmă, „The Doors- Open and Closed”, preluată din volumul lui Aldous Huxley, The Doors Of Perception, şi aparţinând de fapt poetului William Blake.

În iulie, îl întâlneşte din nou pe Manzarek, într-o comunitate hippie de pe plaja oraşului Venice, unde acesta trăia. Îi povesteşte că a scris câteva cântece pentru un concert rock. „Nu mai auzisem nicio piesă rock atât de lirică până atunci”, îşi aminteşte Manzarek prima reacţie după ce a ascultat Moonlight Drive.

Aşa se naşte The Doors: cei trei fraţi Manzarek, care cântau în fiecare week-end într-un bar din Santa Monica, sub titulatura Rick & The Ravens, un basist, Jim ca solist vocal, iar la baterie John Densmore, pe care Ray îl cunoscuse ca şef al unei secte de meditaţie transcedentală.

Ladies and Gentlemen: The Doors!

Noua trupă începe să repete la World Pacific Studio, pentru a înregistra o casetă demo. Cele şase piese, semnate Morrison, printre care Break On Through şi Moonlight Drive, le aduc un contract cu Columbia. Dar Rick şi basistul nu apreciază textele bizare ale lui Jim, şi chiar şi Densmore ezită. Manzarek găseşte rapid un nou chitarist, pe Robbie Krieger, influenţat de flamenco.

Jim Morrison, Ray Manzareck, Robbie Krieger și John Densmore, adică The Doors.

Grupul susţine primul concert la UCLA în aceiaşi vară şi devine cunoscut în L.A. Versurile non-conformiste, şocante şi persuasive ale lui Jim Morrison, care vorbeşte deja despre ultima sa mare călătorie, interesează. Îl înconjoară o mulţime de tineri, generaţia de puşti visători, entuziaşti, obsedaţi de sindromul Vietnam, fascinaţi deodată de jocul lui de scenă, charismatic şi intens. Jim le oferă terapia Morrison: ignorarea realităţii dure şi refugierea în propria lume.

„Jim era un erou metamorfic, a cărui îndrăzneală şi energie electriza. Ceea ce străbătea simţurile sale era transformat datorită alcoolului şi a elixirului propriei sale naturi, în continuă fierbere exuberantă”, va mărturisi John Densmore peste ani.

Show-urile lor sunt haotice, iar alcoolul îşi pune amprenta pe ele. Jim improvizează în fiecare seară textele: Louise Louise, Gloria, Little Red Rooster, Money, Back Door Man. Numai că The End, cu un final cu accente pro-incest şi asasinat, îi obligă pe patroni să îi dea afară.

Primul album al trupei The Doors

Primul album a fost lansat în 1967

În toamna lui 1967, The Doors înregistrează în mai puţin de două săptămâni, primul lor album, The Doors, unul dintre cele mai importante din istoria rockului. Dacă primul single, Break On Through, nu are un succes deosebit, Light My Fire stă trei săptămâni în fruntea topului Billboard.

Iată ce spune Disk Review: „Morrison şi-a extras o parte din texte din opera lui Nietzsche. Întotdeauna a susţinut că va fi ghidat în lirica sa de The Birth Of Tragedy From The Spirit Of Music”. Dar Morrison face mai mult decât atât, mai mult decât simpla împărtăşire a unei filosofii. Merge până la a suferi simbolic moartea şi renaşterea, reîntruparea într-un om purificat prin foc. Are puterea să nu aparţină nimănui. Să dea tot, fără a lua nimic în schimb. „Prudenţa-i o bătrână bogată şi urâtă, căreia îi face curte Neputinţa. Trebuie să mergi întotdeauna până la concluzia a ceea ce faci”, spunea Jim. Iar simbolurile sale predilecte, marea, soarele, pământul, moartea, devin obsesii.

După un turneu, The Doors imprimă al doilea album, Strange Days, mergând pe linia primului. Alături de ei evoluează basistul Douglas Lubhann. Albumul intră în topuri pe poziţia a 5-a, în vreme ce primul încă nu ieşise din top.

„Drumul excesului duce la palatul cunoașterii”

Din 1967 însă, motorul trupei, liderul, solistul The Doors se va prăbuși din ce în ce. Sistematic.  Ca un înger exterminator al propriei sale personalități. Se împleticește. Se îngrașă… Din sfidare. Din ultragiu. Dar peste toate acestea, merge înainte. Cu acele muzici care-i turmentează capul și acele cuvinte care se telescopează. „V-am mai spus, nici o recompensă eternă nu ne va ierta că am stricat aurora”.

goldeneroktober2„Am reputația că mă îmbăt cui. Ei bine, e adevărat, cât se poate de adevărat. Să te îmbeți este, hm… Când te îmbeți, controlezi tot… până la un anumit punct. Ai o șansă, de fiecare dată când faci o beție, pentru o grămadă de chestii… E ca și cum… Cred că este diferența între o sinucidere și moarte lentă.” se confesa el unui jurnalist de la revista Rolling Stone.

Odată într-un bar, dupa ce golise o sticlă de coniac, una în plus, l-a tras de-o parte pe omul de la bar: „Hei batrâne, mai întâi a fost Hendrix, apoi Joplin și acum bei cu al treilea! Sunt sătul de toate. Oamenii continuă să vadă în mine o stea a Rock’n’roll-ului și eu nu mai vreau să mai am de-a face cu asta. Nu-i mai suport. Aș fi atât de fericit să nu mă recunoască nimeni… Ce cred ei, la urma urmei, că e Jim Morrison?”

Despre ultimul concert, care a avut loc la New Orleans pe 12 decembrie 1970, Ray Manzarek povesteşte: „Şi-a pierdut tot suflul pe la jumătatea concertului. S-a spânzurat de microfon. Şi asta l-a terminat complet. Se putea vedea cum i se scurge energia, cum se goleşte. A aruncat apoi microfonul în public, a mai făcut câţiva paşi şi a căzut pe baterie unde a rămas nemişcat”. Pe vremea aceea, Jim fuma 3 pachete de Marlboro pe zi şi o tuse seacă îi rupea vocea. După concert hotărăşte să plece în Franţa, alături de Pamela Courson, pe care o cunoscuse încă din vremea studenției.

12 decembrie 1970. Jim susține împreună cu The Doors ultimul concert.

12 decembrie 1970. Jim susține împreună cu The Doors ultimul concert.

Zile liniștite în Paris

Februarie, 1971. Liniște de mormânt în studioul de înregistrări.
Ray Manzarek, deși a primit vestea pe neașteptate, s-a arătat încântat de alegerea lui Jim Morrison de a se muta în Franța: „Du-te, Jim! Poți sta în Paris cât vrei. Noi vom rămâne în Los Angeles și vom lucra mai departe la „LA Woman”. The Doors pregăteau în studio cele 8 piese ale noului album, avându-l la pupitrul tehnic pe Bruce Botnick de la Elektra Records. De obicei, când un album se afla în faza finală a mixajelor, Jim nici nu mai călca pe la studioul de înregistrări. Mergea și bea în barul său favorit sau pleca la pescuit cu amicul său Babe Hill.

Se săturase de Los Angeles, iar vizita pe care o făcuse în Paris în 1970 îi încolțise în minte ideea că „Orașul Îndrăgostiților” ar fi locul ideal unde s-ar putea retrage pentru a scrie poezie. Se lăuda chiar că are de gând să cumpere o biserică veche din sudul Franței pe care o va restaura și transforma într-o „Insulă a Păcii”.

Pam & Jim

Pam & Jim

Pamela era de asemenea entuziasmată. Jim îi povestise o grămadă despre Paris, astfel că perspectiva de a trăi undeva departe de The Doors, într-un oraș romantic, nu putea decât să o încânte. „Omul meu este poet”, spunea, „n-ar trebui să-și piardă timpul cu o trupă rock!” Părerea băieților din trupă era diferită. Prezența Pamelei în anturajul formației era de multe ori privită cu reticență.

14 februarie 1971.
Chiar de Ziua Îndrăgostiților, Pamela pleacă singură la Paris pentru a căuta un apartament cu chirie în care urma să locuiască alături de Jim. Se cazează pentru scurtă vreme la Hôtel Georges V unde îl întâlnește pe nobilul francez Jean DeBreteuil cu care începe o relație. Intr-o scurtă perioadă de timp, Pamela își face mai mulți prieteni, printre care fotomodelul Elisabeth Lariviere (ZoZo), pe care o cunoaște în Café de Flore. Aceasta îi oferă găzduire în apartamentul pe care-l dețineau pe strada Rue Beautreillis. ZoZo avea să părăsească Parisul pentru câteva luni, așa că luxurianta locuință situată la nr. 17 părea a fi locul ideal unde Jim putea compune în liniște.

Intre timp, în Los Angeles, Jim Morrison se bucură de scurta perioadă în care a „redevenit burlac”. Având la discreție numerele de telefon și disponibilitatea fanelor, Jim o duce într-o continuă petrecere până pe 10 martie 1971, când își pune în geamantan rolele cu filmele favorite („Feast of Friends”, „HWY” și „The Doors Are Open„), câteva cărți și ceva haine și se îndreaptă spre Aeroportul Internațional din L.A. Mai mulți prieteni îl însoțesc pentru a-și lua rămas bun. Unul dintre ei, Frank Lisciandro povestește: „Pe Jim l-a adus Babe Hill la aeroport, noi ceilalți venind cu mașinile personale. Imi amintesc că ne-am dus direct într-un bar și am vorbit despre planurile lui Jim, despre vizitele pe care le vom face la Paris, chestii de astea. Atât de aprinși în discuție eram încât nu am auzit în difuzoare cele trei anunțuri pentru zborul spre Paris, astfel că, pierzând avionul, ne-am întors fiecare la casele noastre, Jim urmând să plece a doua zi.”

Așadar, pe 11 martie 1971 Jim aterizează în cele din urmă în capitala Franței.

bar-alexander

Bar Alexandre

Instalat pentru început în Hôtel Georges V, Jim își găsește la câțiva pași primul refugiu, barul Alexandre, situat pe aceiași stradă cu hotelul. Pamela, care cunoștea deja viața de noapte pariziană, îl va îndruma în serile ce urmează spre locuri în care se aduna lumea bună: Café de Flore, Les Deux Magots sau infamul Rock’n’Roll Circus.

La o săptămână distanță, cei doi se mută în apartamentul lui ZoZo unde Jim își montează o masă de scris lângă fereastră. Își rade barba stufoasă pe care a cultivat-o în ultimele șase luni pentru coperta albumului „LA Woman” sperând astfel să nu fie recunoscut în Paris, oraș în care The Doors era în mare vogă.

Urmează o perioadă însorită în viața artistului. Zile la rând, Jim Morrison evadează din cartierul Marais și se plimbă la nesfârșit pe străzile întortocheate ale capitalei Franței. Nu-i lipsea niciodată carnețelul pe care-și nota gândurile. Era doar un artist boem în căutarea muzei sale. Alain Ronay, prieten cu Jim încă din 1964 spunea: „La Paris, în ultimele luni, Jim făcuse progrese, fusese atât de vesel, de calm şi de liber! Aici s-a îngrijit şi s-a regăsit. Scria tot timpul, aproape că încetase să mai bea. Nu fusese prins în preajma drogurilor. Acesta era doar viciul lui Pam, care nu s-a răsfrânt şi asupra lui”.

9 Aprilie 1971.
Jim și Pamela închiriază o mașină și pornesc într-o excursie prin Sud-Vestul Europei și Nordul Africii. Timp de aproape o lună cei doi vizitează sudul Franței, după care fac o escală la Madrid traversând Andorra. Aici petrec o zi întreagă în Muzeul Prado unde Jim contemplează ore în șir tabloul „The Garden of Earthly Delights” de Hieronymus Bosch.

Cuplul coboară zilele următoare spre sud, și, după ce traversează Gibraltarul, ajung în Maroc unde-și petrec ultimele zile de vacanță prin Tanger, Casablanca și Marrakech.

Hotel Beaux Arts

Hotel Beaux Arts

Voiajul se încheie pe 3 Mai 1971 când Jim și Pam se întorc cu avionul la Paris. Vor fi nevoiți să se mute pentru câteva zile în Hôtel ‘Beaux Arts deoarece apartamentul lui Zozo din Rue Beautreillis nu mai era disponibil.

7 Mai 1971. Dimineață.
Jim Morrison se pune serios pe băut, căzând în melancolia vremurilor din L.A. Într-un moment de neatenție cade de la balconul apartamentului situat la etajul doi al hotelului, oprindu-se pe capota unei mașini din parcare. Scapă nevătămat și, fără a mai pierde timpul, se refugiază în Rock’n’Roll Circus (Whisky A Gogo de astăzi) pentru a bea în continuare. Aici devine irascibil și în momentul în care începe să arunce cu pernele de pe scaune și să bată cu pumnii în masă este dat afară.

Câteva zile mai târziu, Jim și Pam se mută din nou în apatamentul de pe Rue Beautreillis. Într-una din seri, la o sticlă de vin corsican, plănuiesc o excursie în Corsica. Vor fi însă nevoiți să o amâne. Motivul? La plecare, pe aeroport, Jim a constatat că și-a pierdut toate actele, inclusiv pașaportul cu care nu se putea „mișca” nicăieri. Resemnați, cei doi se întorc în căldura locuinței oferite de ZoZo. Abia după câteva zile, când Ambasada SUA i-a oferit un nou pașaport, Jim s-a putut bucura împreună cu iubita lui de zece zile de vacanță pe însorita insulă corsicană.

Reîntors în Paris și cu bateriile încărcate, Jim începe să compună o Operă Rock. Frenezia creației e însoțită de o debandadă totală: camera e plină de cărți, de hârtii mototolite sau ciorne cu frânturi de poezii, schițe… Pentru a se aerisi se retrage la umbra vreunei terase, cum ar fi cea de pe Place des Vosges. Multe dintre poeziile publicate postum în volumele ‘Wilderness‘ și ‘The American Night‘ au fost scrise aici.

14 Iunie 1971.
Jim ia legătura cu cei de-acasă. Este de-a dreptul încântat de versiunea finală a albumului „LA Woman” și trimite câteva vederi de felicitare la sediul „The Doors”, în special contabilului Bob Greene și poetului Michael McClure. Pe John Densmore îl sună să se intereseze cum merg vânzările, și auzind că albumul urcă în US Chart, îi transmite că se va întoarce curând acasă pentru noi înregistrări. Jim nu știa că Densmore împreună cu Manzarek și Krieger lucrau deja la un nou material. Pentru cei trei muzicieni rămași în L.A., lipsa înverșunatului Morrison însemna posibilitatea unui nou început .

Tot în această perioadă Jim Morrison își angajează o secretară. Frumoasa canadiană Robin Wertle este alintată de poet „Fata de Vineri”. Pe lângă evidența facturilor și corespondenței, Robin se ocupă și de alte lucruri mai casnice, cum ar fi alegerea mobilei sau angajarea unei menajere, dat fiind că știa limba franceză. Jim își petrece serile în cercul său de prieteni parizieni mergând la Theatre de la Musique sau Rock’n’Roll Circus, în timp ce Pamela Courson alege compania contelui Jean DeBreteuil. Relația dintre Regele Şopârlă și „partenera lui cosmică” era tumultoasă și mereu schimbătoare. Dacă seara se certau, dimineața îi puteai vedea hârjonindu-se ca doi îndrăgostiți.

La mijlocul lunii iunie, Jim merge la medic, chinuit de o tuse aspră și speriat de sputa cu sânge. Doctorul îl avertizează să renunțe imediat la țigări și băutură, în joc fiindu-i propria viață. Jim era omul exceselor. Cum era un împătimit al bucătăriei franceze și un mare consumator de alcool, corpul muzicianului se buhăise și se umflase, iar tonusul pentru a compune se diminua pe zi ce trece. Peste toate, crizele de tuse îl terminau. Diagnosticul medicului: astm bronșic.

Pentru a se liniști și revigora, Jim se plimbă ore în șir pe insula St. Louis, apoi vizitează Hôtel de Lauzun de pe Quai d’Anjou sau Muzeul Louvre. Îngrășându-se, Jim e nevoit să poarte tricouri largi și pantaloni închiși la culoare, nelipsindu-i niciodată veșnicele lui cizme din piele de căprioară.

La sfârșitul lunii iunie, Jim îi scrie amicului său Bob Greene, contabilul The Doors din Los Angeles. Scrisoarea va ajunge în America pe 3 iulie:

„Salut Bob, ce mai faci?
Azi în sfârșit a ieșit soarele în Paris, după o lună mohorâtă. Orașul e frumos în zilele însorite, e plin de viață, oamenii sunt deschiși și zâmbesc. Apropo de Bill (Siddons), vorbeam cu el zilele trecute și i-am sugerat, așa, pe departe, ca eu și Pam să rămânem aici pentru totdeauna. Ar fi posibil? Ai putea să calculezi în ce măsură ne-am descurca financiar să începem o nouă viață în Paris? De asemenea m-ar interesa și o copie din contractul cu trupa, dacă există așa ceva. Ne-am decis să renunțăm la magazinul Pamelei (Themis) și să-l încuviințăm sorei sale Judy, care l-ar conduce mai departe împreună cu soțul ei, Tom. Vom păstra ceva mobilă și chestii personale. Vrem să ieșim complet din afacere. Sper să ne dai și aici o mână de ajutor cu hârtiile. Apoi trimite te rog părinților lui Judy și Pam 100 $ pentru a-l hrăni pe Sage, câinele lui Pam.Te-ai mai interesat cum putem folosi aici cărțile de credit?
Vezi să plătești toate facturile și te rog trimite-mi 3.000 $!

Salutări la toată lumea,
ne vedem curând,
Jim.”

Intr-o altă scrisoare trimisă în New York jurnalistei Patricia Kennealy cu care Jim întreținea o relație specială și cu care se căsătorise într-un ritual de vrăjitorie, artistul pare înfricoșat și pierdut. In felul său unic îi povestește femeii că nu mai iese în oraș pentru că „aerul e infectat de minciună”. Mai departe scrie că ar vrea să moară pentru că simte că și-a vândut sufletul.

Intr-un Paris scăldat în soarele verii, Jim Morrison se simte abandonat și rătăcit. Își simte sfârșitul aproape. E obosit, epuizat să vorbească, să trăiască. Astmul îi aduce și mai multă suferință, iar diferitele excese de-a lungul anilor l-au adus în pragul deznădejdii. Aerul poluat parizian îi pune capacul.

jim_morrison_frankfurt_germany_church_Alten_Nikolaikirche_1968

27 Iunie 1971.
Pamela își invită câțiva prieteni în locuința de pe Rue Beautreillis. Jim e slăbit, dar liniștit. Scrie. Pamela le spune musafirilor că Jim va deveni nemuritor mai degrabă prin poeziile sale decât ca o stea a muzicii rock. Morrison mărturisește la rândul lui că s-a lăsat de băut și e pe cale să-și termine una din lucrări. Jim le mai dezvăluie prietenilor că a primit o ofertă de a juca rolul principal în filmul „Catch My Soul” împreună cu Tina Turner, Joe Frazier și Melanie. Tot pe aceiași linie are de gând să-și lanseze în Paris câteva din proiectele sale cinematografice, printre care două documentare cu „The Doors” și filmul „HWY”.

Sfârșitul lunii iunie, 1971.
Jim Morrison vizitează cimitirul Père Lachaise. Pietrele funerare îl copleșesc. Se plimbă întreaga zi de la un capăt la altul al cimitirului, străbătând aleele întortocheate, în căutarea lui Oscar Wilde, Edith Piaf, Honore de Balzac sau Frederic Chopin. Alain Ronay își amintește: „Bânguia ceva de un prieten care ar vrea să fie îngropat aici. Știa oare că mai avea de trăit doar o săptămână?”

Chiar din ziua următoare, Jim își reia obiceiurile bahice, ignorând sfaturile medicului. Cumva, se îngrijea și de sănătatea sa, luând medicamentele prescrise, însă în combinație cu alcool. Era clar că muzicianul rupsese legătura cu realitatea și nu-și lua boala în serios.

Pe 28 Iunie 1971, împreună cu Alain Ronay și Pamela Courson, Jim vizitează mica localitate Saint-Leu-d’Esserent din Chantilly, Oise.

Alain Ronay, Pamela Courson și Jim Morrison într-o ultimă excursie în regiunea Chantilly, Oise.

Alain Ronay, Pamela Courson și Jim Morrison într-o ultimă excursie în regiunea Chantilly, Oise.

Intr-una din ultimele fotografii făcute în apropiere de Hôtel de l’Oise, Jim apare relaxat și într-o oarecare bună dispoziție. Chipul îi este însă umflat și bolnăvicios. Fără să știe, Jim se bucură de ultimele sale zile.

1 Iulie 1971. Ora 20:00.
Jim și Pam servesc cina într-un restaurant de pe Rue Beautreillis, la câțiva pași de apartamentul în care locuiau. Jim se prezintă destul de deprimat după o zi în care nu a scris nimic. Un martor remarcă o ceartă între cei doi: „Femeia a aruncat câteva bancnote pe masă după care a țipat „Fuck You, Jim Morrison!”.

Noaptea, în jurul orelor 23:00, Jim este recunoscut de un fan în Le Mazet Bar de pe Rue St. André des Arts tratându-se cu un vin de Bordeaux. Singur.

2 Iulie 1971.
Aceiași proastă dispoziție; Jim Morrison își servește masa într-un restaurant de pe Rue St. Antoine, de data asta în compania prietenului său, Alain Ronay. Acesta își amintește atmosfera rezervată din timpul mesei, cât și starea precară în care se afla artistul: „Jim Morrison parcă purta o mască mortuară pe față și sughița într-una. Părea obsedat de moarte, însă se ferea să-mi împărtășească acest subiect. L-am scos din stare, vorbind despre Oscar Wilde. Cu o lună în urmă, când Jim şi Pam veniseră să mă vadă la Londra, le rezervasem o cameră la hotelul Cadogan, și, aşa în trecere, le spusesem că Oscar Wilde locuise acolo. O altă coincidenţă: la Paris se opriseră exact la L’Hotel, strada Beaux-Arts, pe unde trecuse şi Oscar Wilde. I-am spus în glumă: „Fii atent, nu eşti prea departe de urmele lui. Vei muri ca el”.

Jim în apartamentul de pe Rue Beautreillis.

Jim în apartamentul de pe Rue Beautreillis.

Seara, Jim și Pamela sunt văzuți la cinematograful de lângă stația de metrou Pelletier vizionând filmul „Death Valley”.

Sâmbătă, 3 Iulie 1971.
Ora 1:00, noaptea. După film, cei doi se întorc acasă, Jim îndreptându-se direct spre biroul său pentru a scrie ceva, dar nu se poate concentra. Alege să mai revadă o dată câteva din benzile de 8mm filmate de-a lungul vacanței petrecute cu Pamela. In fundal ascultă piese „The Doors”. E chinuit de o tuse uscată și o stare cronică de oboseală. Incearcă să adoarmă alături de Pam care era în pat de ceva vreme.

Puțin mai târziu, Jim se trezește într-o stare de convulsii și cu dureri în piept. Vomită de mai multe ori. Trezită și speriată, Pamela remarcă în vărsături cheaguri de sânge. Vrea să sune un doctor, dar Jim o liniștește că e ok și va face o baie fierbinte, după care se va simți mai bine. Pam se întoarce în dormitor.

Însă la orele dimineții, când soarele se ițea voios la marginea Parisului anunțând o nouă zi, Pamela se trezește într-o liniște cum numai moartea o poate aduce. Încearcă ușa de la baie, dar constată că este încuiată pe interior. Speriată și panicată își sună prietenii: pe Alain Ronay, pe Agnes Varda și contele ei, Jean DeBreteuil. Ezită să sune la urgențe, poate pentru că nu știe bine limba franceză. În câteva minute, la numărul 17 de pe strada Beautreillis, ajung în pripă contele Jean DeBreteuil, însoțit de cântăreața Marianne Faithfull cu care și-a petrecut noaptea. Contele sparge ușa băii și-l descoperă pe Jim întins în cada cu apa rece, fără suflare și cu un zâmbet straniu pe față. Un firicel de sânge i se prelinse din nas spre colțul gurii. Liderul „The Doors”, Jim Morrison, murise la doar 27 de ani.

….

Contele și prietena sa părăsesc apartamentul pentru a nu se întâlni cu poliția, cei doi având probleme cu drogurile.

Ora 9:30.
Pamela cheamă în cele din urmă ambulanța. Paramedicii îl scot pe Jim din cadă și-i aplică primele proceduri de resuscitare, însă în scurt timp i se constată decesul. Trupul cântărețului e așezat apoi în dormitor pe pat și e acoperit cu un halat. Sosită la fața locului, poliția ia primele declarații. Doctorul francez Max Vassille ajunge la apartament în jurul orelor 18:00 și după o scurtă examinare a cadavrului stabilește cauza și ora morții: stop cardiac, ora 5:00 A.M. Certificatul de deces este înregistrat la Sediul Primăriei Sectorului 4. In dreptul ocupației, funcționarul primăriei notează că Jim a fost scriitor. Numele fiind scris sub forma James Douglas Morrison, nimeni nu realizează că este vorba de celebrul artist american, astfel că moartea sa e trecută ca cea a unui oarecare turist american aflat în vizită la Paris.

A feast of friends

In dimineața zilei de 5 Iulie 1971, sicriul furniruit în care zăcea trupul fără viață al lui Jim Morrison a fost expus în dormitorul apartamentului de pe Rue Beautreillis. Pamela Courson s-a ocupat singură de funerarii. A strâns de buzunar cât a putut, costurile înmormâmtării rezumându-se la 878 de franci francezi. Jim își dormea somnul de veci în cel mai ieftin sicriu din oferta firmei de pompe funebre: 366 franci.

A doua zi, Pamela însoțită de Alain Ronay, s-a deplasat la Cimitirul Père Lachaise pentru a cumpăra un loc de veci. Cu puțin sprijin din partea autorităților, dat fiind renumele defunctului, cei doi achiziționează un mormânt dublu la prețul de 4600 franci. Alain a declarat peste ani: „Am hotărât cu Pam ca Jim să fie înmormântat la cimitirul Pere Lachaise. Asta trebuia făcut repede, înainte ca presa să prindă de veste. „Toată lumea vrea să fie la Pere Lachaise, dar nu mai sunt locuri”, ne-a spus tipul de la pompe funebre. „Ce făcea prietenul dvs, era scriitor?” În realitate era poet, un poet adevărat, i-am spus noi. „În acest caz, aveţi noroc. Mă credeţi sau nu, avem un loc lângă mormântul lui Oscar Wilde”. L-am rugat să nu ni-l dea pe acela, nu am vrut. Ne-a arătat un altul, dar aşezat rău şi l-am luat pe acela”.

Așadar, într-un cadru mai mult decât restrâns, în dimineața zilei de 7 iulie 1971, la ora 8:30, Jim Morrison a fost îngropat în sectorul șase, rândul doi, mormântul 5 al cimitirului Père Lachaise. Prezenți erau Pamela, Bill Siddons, Agnes Varda, Alain Ronay și Robin Wertle. La dorința lui Jim, Pamela a mormăit la ceremonie câteva versuri pe care nu le-a înțeles nimeni. Fiecare a aruncat apoi câte o floare pe sicriu luându-și la revedere. O oarecare Madame Colinette s-a nimerit prin apropiere. A povestit presei mai târziu: „Totul s-a făcut în grabă. Nu a fost prezent niciun preot, nu s-a ținut nimic solemn. Toți au plecat repede. A fost o bătaie de joc.”

 

Mormântul lui Jim Morrison din Cimitirul Père Lachaise. Click pentru tur virtual 360.

Mormântul lui Jim Morrison din Cimitirul Père Lachaise. Click pentru tur virtual 360.

Jim est mort, ne pas déranger

Jim Morrison Rolling StoneLa insistențele prietenilor, autoritățile au păstrat liniștea în jurul morții lui Morrison. Chiar și Ambasada Americană a fost  dusă în eroare de numele de pe certificatul de deces care era scris sub forma James Douglas Morrison. Funcționarii nu au realizat că persoana decedată era chiar solistul The Doors. Zvonurile despre moartea sa au început să se răspândească destul de târziu.  În cartea „Les Doors, la vraie histoire“ a jurnalistului Jean-Noël Ogouz, Bill Siddons afirmă că anturajul lui Morrison, acţionând astfel, a vrut să „evite circul care încojurase decesele lui Jimi Hendrix şi Janis Joplin“. Însă toate ingredientele erau deja reunite pentru ca speculaţiile şi teoriile despre cauzele reale ale morţii lui Morrison să apară în număr foarte mare.

Conspirații în jurul unei morți neașteptate

Cauzele morții lui Jim Morrison rămân învăluite în mister. Cadavrul nu a fost autopsiat, doctorul Max Vassille considerând că tânărul de 27 de ani a murit din cauze naturale. In orice caz, infarctul a survenit cel mai probabil în urma combinației medicamentelor pentru astm cu consumul excesiv de alcool. Efectul letal a fost cu atât mai mare cu cât Jim , în starea sa de depresie, era epuizat atât psihic cât și fizic. Organismul său pur și simplu a cedat.

În Aprilie 1991, după 20 de ani de tăcere, Alain Ronay, cel cu care Jim își petrecuse ultima zi din viață, face dezvăluiri uluitoare, care schimbă cu 180 de grade datele problemei. Intr-un interviu acordat revistei Paris Match, Alain afirmă că în seara zilei de 2 Iulie 1971, Jim consumase o supradoză de heroină. Aceasta i-ar fi adus sfârșitul.

La rândul lui, jurnalistul şi scriitorul Sam Bernett a contestat teza crizei cardiace, lăsând să se înţeleagă că legendarul muzician american ar fi murit din cauza drogurilor. Într-o carte publicată în 2007, Sam Bernett afirmă că Morrison nu a murit în sala de baie din apartamentul său, ci în toaleta clubului de noapte parizian „Rock’n’Roll Circus“. „Jim Morrison era acolo, cu capul între genunchi, cu braţele atârnând. (…) Faţa lui era gri, avea ochii închişi şi sânge sub nas, o spumă albă în jurul gurii, uşor deschisă, dar şi pe barbă (!)“, scrie Bernett în cartea „Jim Morrison, la verité“. În opinia acestui scriitor, un medic a constatat moartea cântăreţului şi doi bărbaţi de la care Morrison cumpărase droguri cu câteva clipe înainte, ar fi cărat trupul artistului până la un taxi, care l-a transportat la domiciliul său. Temându-se de un scandal public, proprietarul clubului ar fi preferat să nu anunţe poliţia.

În 1983, un jurnalist britanic a spus că a fost vorba de un complot CIA în cadrul unui vast plan ce viza eliminarea personalităţilor reprezentante ale contra-culturii. Alte teorii evocă serviciile secrete franceze sau un complot sionist.

„Şi dacă, la fel cum se speculează despre Elvis Presley, Jim Morrison ar fi încă în viaţă?“, s-a întrebat clăparul Ray Manzarek, alimentând și această teorie. Citând o conversaţie pe care a avut-o cu cântăreţul cu un an înainte de moartea acestuia, Manzarek a declarat pentru un tabloid britanic că s-a întrebat de multe ori dacă nu cumva Morrison şi-a înscenat pur şi simplu moartea, pentru a trăi incognito în altă parte.

După

Pamela s-a reîntors în Los Angeles și și-a trăit viața într-o continuă decadență: nopți prin cluburi, heroină, bărbați de ocazie. Jim Morrison și-a lăsat prin testament toată averea Pamelei. Conform avocatului său, Max Fink, începând cu data de 12 Iulie 1971, Pamela Courson prelua toate avuțiile lui Jim Morrison care constau în redeverențe de la compozițiile muzicale, acțiuni în valoare de 75.000 $ și un venit de 50.000 $ anual de la un teren petrolier.

In realitate, averea solistului se ridica la 3.000.000 $, iar după moartea sa avea să crească rapid. Numai că cei trei membri „The Doors” rămași, au contestat Testamentul solistului, astfel că Pamela Courson a trebuit la un prim termen să restituie grupului între 150.000 $ și 258.000 $, bani pe care Jim i-ar fi „împrumutat” de la trupă. Datoria apăruse deoarece contractul cu formația a fost discret modificat. Vinovat pentru toate acestea, Max Fink, și-a cerut și el partea, numai din apărarea lui Jim în procesul din Miami, avocatul revendicând 50.000 $.

Pamela Courson nu s-a bucurat așadar de moștenirea lăsată de Jim, însă după moartea ei (25 Aprilie, 1974 – supradoză de heroină), la 6 Mai 1974, un tribunal i-a dat câștig de cauză, îndreptățind-o să încaseze un sfert din redeverențele albumelor The Doors editate în timpul vieții lui Jim Morrison. Acestea crescuseră la 500.000 $. In cauză, banii au revenit părinților Pamelei, în detrimentul părinților lui Jim care nu au moștenit nici măcar un cent.

O specie dispărută de şopârle a primit numele solistului trupei The Doors

In 2013, o specie dispărută de şopârle, care a trăit în Asia de Sud-Est în urmă cu 36-40 de milioane de ani, a primit numele Barbaturex Morrisoni. Numele ales pentru aceste şopârle, care aveau o lungime de 1,8 metri, reprezintă un omagiu adus lui Jim Morrison, care îşi spunea „The Lizard King” („Regele Şopârlă”).

JIM MORRISON – nume complet: James Douglas Morrison
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII: 8 decembrie 1943, Melbourne, Florida, U.S.A. (certificat de nastere)
DATA ŞI LOCUL MORȚII: 3 iulie 1971 / 27 de ani, Paris, Franța (certificat de deces, raport medico-legal)
CAUZA DECESULUI: stop cardiac
A FOST: compozitor, muzician, poet, actor, regizor

 

După cărțile Dănuţ Ivănescu (Jim Morrison- O rugă americană şi alte scrieri, Editura Cartea de nisip, 1997) și Rainer Moddemann – The Doors („Quiet Days In Paris”)

 

4 gânduri despre “Jim Morrison – „The End”

  1. Pingback: Andrew Wood – moartea neașteptată a unei tinere speranțe | RIPVIP.wordpress.com - Moartea Celebritatilor

  2. Pingback: Amy Winehouse – 27, punct. | RIPVIP.wordpress.com - Moartea Celebritatilor

  3. Pingback: Janis Joplin – tulburătoarea moarte a „Reginei Spiritului Psihedelic” | RIPVIP.wordpress.com - Moartea Celebritatilor

  4. Pingback: Tragica moarte a lui Brian Jones, fondatorul Rolling Stones | RIPVIP.wordpress.com - Moartea Celebritatilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s