Toma Caragiu – destin curmat de ruine

Toma _ Caragiu«Eu, cu avionul? Nu, lasă că-mi aranjez cu vaporul. Mi-a prezis cineva că o să mor într-o prăbușire»


locatia mortii

4 martie 1977. Ora: 21:23. Un cutremur devastator de 7,2 grade pe scara Richter zguduie întreaga Românie timp de 56 de secunde. La fel ca alte 35.000 de locuințe din toată țara, blocul Continental de pe strada Colonadelor din București se prăbușește. Pe scara principală, în fugă spre ieșire sunt surprinși zeci de oameni. Printre ei actorul Toma Caragiu și bunul său prieten Alexandru Bocăneț. Nu au avut nicio șansă.  

Blocul Continental de pe strada Colonadelor (azi Toma Caragiu) s-a transformat în seara zilei de 4 martie 1977 într-un munte de moloz. Aici a murit Toma Caragiu.

Toma Caragiu, titanul care ne-a luminat sufletele

Toma era un comic trist, dar râdea de dragul oamenilor. Il obseda rolul de clovn, pe care n-a apucat însă să-l joace. De fapt, toată viața a fost un clovn. I-a făcut pe oameni sa râdă cu lacrimi.

Toma Caragiu alături de Aurel Cioranu și Rodica Tapalagă în „O scrisoare pierdută”, regia Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra.

A jucat teatru încă de când era elev al liceului „Sfinții Petru și Paul” din Ploiești. Dăruirea sa pentru teatru și film a fost totală; la 28 de ani era directorul Teatrului de Stat din Ploiești unde după 12 ani a lăsat o zestre de 90 de premiere. A jucat teatru și in Constanța dar mai ales pe scena Teatrului Bulandra din București unde a interpretat personaje antologice nemuritoare. Toma a jucat de asemenea și în 39 de filme însă cel mai mare vinovat pentru popularitatea sa a fost micul ecran. A făcut istorie cu momente vesele de neuitat difuzate mai ales în programele de revelion: „Fabulă”, „Mefisto”, „Omul cu șopârla”, ș.a.m.d.

Cronologia unui dezastru

După fiecare dezastru, se intocmește o cronologie a evenimentelor. După fiecare catastrofă, sunt căutate și răstălmăcite semnele care ar fi putut anunța producerea ei. După dispariția unui om, ceilalți oameni uită răutățile și spun vorbe frumoase. Cele mai multe, inutile. Omul nu mai e.

Elena și Toma Caragiu

4 martie cade în acest an într-o zi de vineri, ajun de sâmbătă a morților, vineri, zi nesuferită, sortită, după cum spunea Moliere, să aducă ghinion comedianților, o zi care nu trebuia să se ivească pe planeta noastră… Intâmplarea nefastă face ca Toma să fie tocmai acum liber, să nu aibă spectacol, repetiție, filmare, înregistrare, probă, lectură, vizionare și nici vreo altă obligație.

Ar fi putut scăpa Toma Caragiu de la moarte pe 4 martie 1977? Poate da, dacă nu ar fi trebuit să aștepte un telefon de la soția sa, Elena, cunoscută în lumea mondenă ca având un temperament destul de aventuros. Întrebarea a primit răspunsuri afirmative de la oameni care nu și-au divulgat identitatea, „nu de frică, ci pentru a nu se implica direct în scandalul iscat ulterior de soția sa”.

Toma își cunoștea sfârșitul

Două întâmplări stranii din ultima perioadă a vieții marelui actor sunt povestite de Florian Pittiș și scenaristul şi realizatorul TV Dan Mihăescu.

„Lungul drum al zilei către noapte”.  Victor Rebengiuc, Toma Caragiu și Florian Pittiș

Florian Pittis: „Ultimul său spectacol a avut loc pe 2 martie 1977. Este vorba de piesa «Lungul drum al zilei către noapte». In pauză, a vorbit la telefon cu Maxim Crișan, directorul adjunct de la «Bulandra», care-i spunea ceva de un turneu în America. «Eu, cu avionul? Nu, lasă că-mi aranjez cu vaporul. Mi-a prezis cineva că o să mor într-o prăbușire». In actul IV, mi-am dat seama că e foarte, foarte obosit. A vrut să-și aprindă o țigară, deși rolul nu prevedea asta. L-am impiedicat s-o facă, trăgându-l de mână, cu vorbele: «Tată, nu face asta!». După spectacol, m-a alergat prin tot teatrul, spunându-mi: «De ce mi-ai făcut asta? Vrei să mor acum?»”.

Dan Mihăescu povestește o amintire întâmplată la Capșa, unde el și Caragiu obișnuiau să-și odihneasca sufletul. „Din senin, mă trezesc că-mi zice: «Bă, eu țin foarte mult la tine». «Du-te, bă, de-acilea. N-am nici o poză cu tine sau un autograf cu care să mă laud», am glumit eu. Toma a scos staniolul de la pachetul de țigări (fuma Dunhill) și a inceput să scrie: «Dacă posteritatea se va întreba…». «Ce posteritate, bă? Ai de gând să o mierlești? Tu ești machedon, trăiești peste 100 de ani», mă țineam eu de poante. «Nu, nu, eu plec mai repede. Să știi că tu ai fost cel mai iubit dintre prietenii mei!»”. Sceneta nu se termină aici. „In februarie 1977 am mers mai mulți la el acasă să petrecem. Eram cu Fănuș, Băieșu, Mazilu, etc. și m-am ținut iar de șotii. «Fiți atenți la mine, Toma se pregătește să dea colțul». El ne-a lăsat să râdem, dar la urmă mi-a zis: «Se apropie, se apropie». «Ce?». «Ceea ce ți-am scris»”. Pipăiam staniolul și mă gândeam ce cumsecade este posteritatea! I-a păstrat vie memoria lui Toma Caragiu.

ULTIMA ZI DIN VIAȚA LUI TOMA CARAGIU

În cartea intitulată Carte despre Toma Caragiu de Valentin Silvestru, se relatează că, în acea fatidică zi, pe la ora prânzului, Elena Caragiu s-a hotărât brusc să plece din Bucureşti. Toma a privit-o straniu, iar ea i-a adresat o întrebare, am putea spune, premonitorie: „Ce te uiţi aşa la mine, de parcă ţi-ai lua adio?!?”.

Capitolul intitulat „Vineri, 4 martie 1977” expune cum şi-a petrecut ziua de 4 martie 1977 marele actor, pe ore şi cu specificaţii clare, aproape detectivistice. „În această zi de primăvară, cine se gândeşte la moarte?”, începe relatarea pe care o reproducem mai jos.

9.30. Se urcă în maşină cu soţia şi pleacă la casa din Periş, aflată la 29 km de capitală.

12.00. Mărturiseşte că vocea vechiului său prieten Chiriţă, cu care vorbise la telefon cu o seară înainte, îi sunase cam trist în receptor şi decide să-i facă o vizită la Titu, la gospodăria avicolă, cu gândul de a participa apoi la agapa tradiţională a echipei de filmare ce realiza primul tur de manivelă al peliculei „Iarba verde de acasă„. Chiriţă îi primeşte cu toată afecţiunea şi îi reţine la masă. Toma, ca de obicei, povesteşte, cântă, râde, e în vervă şi îi fascinează pe meseni, ca nimeni altul. Din glumă în glumă, e provocat la o partidă de biliard, provocare pe care o acceptă cu bucurie.

15.00. Soţia sa se plictiseşte şi îl anunţă că intenţionează să plece în plimbare pe Valea Prahovei. Toma o priveşte mirat, tăcut, într-un mod atât de straniu, încât din uşă femeia se simte obligată să-l întrebe: „Ce te uiţi aşa la mine, de parcă ţi-ai lua adio?!?…Te sun la nouă şi jumătate acasă..” (n.r.-cutremurul a avut loc la ora 21.22).

18.30. Unul dintre oaspeţii aflaţi la Chiriţă se oferă să-l aducă la Bucureşti cu maşina sa. Sosiţi în faţa casei nu se îndură să se despartă, mai stau de vorbă în poartă, ba chiar şi lângă uşa liftului până să-şi ia rămas bun şi până ce actorul să se urce în apartamentul său de la etajul II”.

19.15. Toma Caragiu telefonează unei prietene pentru a o informa că a adus de la Titu nişte ficăţei de pasăre proaspeţi.

19.22. Îl sună pe Cristian Popişteanu. În volumul menţionat, la această oră figurează o mărturisire de mai târziu a lui Popişteanu: „Cum să-mi imaginez eu că telefonul lui a fost apelul de adio? Doar ştiam că are încă atâtea de făcut în lungul său drum, doar vocea lui era mai stenică decât oricând (…). M-a rechemat peste câteva minute spre a mă înştiinţa că joacă în «O scrisoare pierdută» duminică, 6 martie, la matineul de la ora 10. Destinul intercepta ultima noastră convorbire?”.

19.30. Îi telefonează lui Alexandru Bocăneţ anunţându-l că este acasă şi că îl invită la el să stea de vorbă, să discute despre proiectele lor;

19.35. Îl sună pe Nicolae Susan (…).

19.50. Soneria de la intrare îşi face auzit clopoţelul. Actorul iese grăbit din baie şi se duce să vadă cine e. Dragoş! Unchiul Toma îl roagă să coboare cu Puşi să-l plimbe.

20.00. Dragoş revine cu căţelul şi îl găseşte pe Toma îmbrăcat, cu cămaşă roşie, cu blue-jeanşii prinşi cu centură lată, cu cataramă sub burtă şi ghetele lui elastice de antilopă (…). «Aştept pe cineva, e târziu», insistă Toma (…).

20.10. Coboară la barul „Continental” să cumpere două sticle de apă minerală şi nişte ţigări. Barul nu era încă deschis, dar Toma ca fiind „de-al casei” şi iubit de toţi cei din bloc, e servit de îndată.

20.25. Îl sună la telefon Sergiu Verona, propunându-i să ia masa împreună la „Capşa”.

20.30. Soseşte Andu Bocăneţ şi relatează, în timp ce îşi scoate şapca şi pardesiul, că primul său lung-metraj „Gloria nu cîntă”, în care Toma deţine rolul principal a ieşit din laborator. E copie-standard! Actorul pune pe masă o sticlă de whisky (…) toarnă în două pahare – deşi Andu nu bea (…)”.

20.40. Primeşte un telefon de la un prieten care se afla la „Capşa”.

20.55. Vine la el un prieten cu logodnica sa.

21.00. Îl expediază pe nepotul Dragoş acasă.

21.10. Îi telefonează o prietenă pentru a-i propune un rol principal. Soţia încă nu sunase…

21.15. Sună telefonul. Mama lui Toma se interesează dacă Dragoş a plecat. „Adineauri”, îi răspunde Toma. „Şi tu ce faci, măgăruş?”, îl întreabă mama. „Mai am puţină treabă şi mă duc pe la teatru”…

21.22. Oraşul se cutremură apocaliptic…(…). Câinele stă în faţa uşii şi scheaună jalnic (…). Plutonierul major Dinu, de gardă în faţa Ambasadei R.S.Cehoslovacă (situată vizavi) depune mărturie oculară: blocul Colonadelor 3 s-a prăvălit, s-a dezagregat, lent, parcă filmat cu încetinitorul, întâi partea de sus, alunecând etaj cu etaj. Întreaga masă a clădirii, cu un huruit cumplit, se năruie…Apartamentul lui Toma, aflat la etajul doi, rămâne aproape intact. În momentul cutremurului s-au ivit pentru ei trei posibilităţi: să rămână în casă, să iasă pe scara de serviciu (scăpată şi ea fără vătămări), să coboare pe scara principală…”.

Relatarea se încheie astfel: „Sună telefonul, dar la numărul apelat -16.61.48 – nu mai răspunde nimeni…”.

Lumea post – dezastru

Revista Teatrul din martie 1977 scria: „Timp de aproape șapte zile, populația Bucureștiului, rănită și jignită, dar ca niciodată mai vie, a refuzat hotărât și îndărătnic să creadă că artistul ei preferat a murit sub dărâmături. Timp de o săptămână făptura lui Toma Caragiu a continuat să trăiască din și în închipuirea numerosului său public, intr-o permanentă situație de reanimare, sus, pe treptele speranței hrănite de milioanele de vreri omenești optimiste: trăiește, e jos în subsol, s-a vorbit la telefon cu el, a fost dus la spital, dar trăiește, trăiește, trăiește!”

Blocul morții fotografiat dintr-un alt unghi.

O săptămână a durat așadar până când mulțimea de oameni aflată în febra operațiunilor de salvare și recuperare  a descoperit sub dărămăturile blocului de pe strada Colonadelor rămășițele actorului. In căutarea lui fuseseră mobilizați cascadori, militari, câini din Elveția, chiar și actori, colegi de-ai maestrului care veneau cu rândul. Dan Mihăescu povestește: „Imi pare rău și acum că am acceptat să văd filmul cu Toma Caragiu și Alexandru Bocăneț când au fost scoși de sub dărămături. Din Toma nu mai era decât capul plat, cu părul creț și cu ramele de la ochelari. O pată de carne amestecată cu oase și cu sânge.”

Ultimele aplauze

Inmormântarea a avut loc la cimitirul Bellu în data de 11 martie 1977. Toma Caragiu a fost înmormântat alături de Alexandru Bocăneț. Teatrologul Florian Potra, prezent la tristul eveniment nota: „Mi-am permis în acele momente să-i sugerez lui Titus Popovici, ca unei persoane cu influență și ca unui prieten intim al dispărutului, să salutăm coborârea în pământ a rămășițelor ilustrului actor, despărțirea de el, în singurul mod adecvat unui imens talent: printr-un imens, unanim ropot de aplauze. Alecu Ivan Ghilia, și el de față, a observat că o asemenea manifestare n-ar fi pe potriva firii noastre (dar unde e tradiția dacică a înfruntării senine a morții?). Imi iau, cu toate acestea, din nou îndrăzneala să cer tuturor celor care – văzându-l și ascultându-l – l-au iubit și l-au prețuit, practic tuturor românilor, să nu plângă ci să aplaude cu obișnuita lor generozitate făptura unică, singulară a lui Toma Caragiu, a celui care a ieșit deunăzi, tăcut, pentru totdeauna, din scenă. Plaudite cives!

 

Mormântul lui Toma Caragiu se află in Cimitirul Bellu din București.

TOMA CARAGIU
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII:
21 august 1925, Argos Orestiko, Grecia
DATA ŞI LOCUL MORȚII:
4 martie 1977 / 51 de ani, București
CAUZA DECESULUI:
A FOST:
actor

 

2 gânduri despre “Toma Caragiu – destin curmat de ruine

  1. Am plans atunci timp indelungat, incat mama nu mai stia ce sa faca cu mine. Parca murise cineva drag, parca murise putin din sufletul meu. Imi amintesc, cum disperata ca nu ma linistesc, biata de ea si Dumnezeu sa o odihneasca, mi-a spus cu amaraciune „Scumpa mea,nici daca muream eu, nu cred ca ai fi plans atat.” Din acel moment, ca sa nu o mai supar, fiinca si asa era destul de necajita, ma refugiam la biserica si ma descarcam acolo, alaturi de alti oamenii ce-si plangeau si ei mortii sau neputinta .
    In personalitatea acestui om iintuisem a putere, siguranta, inteligenta, un om caruia nu i se putea intampla nimic rau, nici macar sa imbatraneasca. Parca totul se naruise.Eu aveam numai 16 ani si pe inegalabilul Toma Caragiu il vazusem in filme, spectacole de teatru si televiziune.
    Cred ca plansul meu reprezenta durerea unei fete de 16 ani pentru toti acei oameni, ce disparusera atat de tragic in acel minut fatidic.
    Nu plang usor, insa acum scriu si plang. Plang actorul, plang omul, plang un model de viata, imi plang tineretea, neimplinirile, propriile drame si neputinta omeneasca. Vrem, nu vrem acestia suntem.
    Nu imi dau seama cum azi, 2 martie 2013, am ajuns fara sa imi propun, intai la videoclipuri cu marele actor apoi la acesta pagina. Sunt convinsa ca nimic nu este intamplator. De curand, tot fara sa-mi fi propus am vizionat ,pe filmehd.net, filmul „Dragostea incepe vineri” in care joaca si Toma alaturi de alti mari actori. Puterea, onestitatea, omenia, razbat si dincolo de text, asa incat, chiar in rol secundar, Toma Caragiu confera rolului consistenta si greutate de rol principal.
    Dumnezeu sa il odihneasca si pe noi sa ne apere de tot ce este rau!
    Cautati si vedeti sau revedeti momente din viata artistica a lui Toma Caragiu. Merita!

    Semnat,
    Un simplu om

  2. Pingback: Doina Badea – povestea unui destin spulberat de cutremur | RIPVIP.wordpress.com - Moartea Celebritatilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s